Share
Cercetarea pedagogică şi inovarea în învăţământ

Cercetarea pedagogică şi inovarea în învăţământ

  Cercetarea pedagogică este o acţiune de observare şi investigare, pe baza căreia cunoaştem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educaţional. Nu toate fenomenele educaţionale pot fi supuse unei experimentări riguroase (de exemplu, formarea sentimentelor morale). Inovarea în învăţământ se realizează atât prin generalizarea experienţei avansate, cât şi prin experimentare. Practica educativă constituie, pentru cercetător, o sursă de cunoaştere, un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor şi de generalizare a experienţei pozitive. În acelaşi timp, cercetarea pedagogică, prin concluziile ei, contribuie la inovarea şi perfecţionarea procesului de învăţământ şi de educaţie.

     Cercetarea pedagogică poate fi fundamentală şi aplicativă, observaţională sau experimentală, spontană sau ştiinţifică.

Rolul cercetării pedagogice constă în: explicarea, interpretarea, generalizarea şi inovarea fenomenului educaţional prin schimbări de structură, sau prin introducerea de noi metodologii mai eficiente.

Funcţiile cercetării pedagogice sunt:

  • funcţia explicativă;
  • funcţia praxiologică;
  • funcţia sistematizatoare;
  • funcţia referenţial-informaţională;
  • funcţiile de evaluare şi control ştiinţific a procesului de instruire şi

formare a personalităţii, raportate la cerinţele sociale;

  • funcţia de perfecţionare şi inovare a învăţământului şi educaţiei;
  • funcţia predictivă.

Funcţia explicativă este specifică cercetării pedagogice fundamentale, orientată spre noutate ştiinţifică, ce conduce la elaborarea unor modele teoretice explicative, necesare cunoaşterii legităţilor fenomenelor educaţionale.

Funcţia praxiologică in sensul că, cercetarea aplicativă, prin investigaţiile empirice contribuie la creşterea eficienţei acţiunilor educaţionale şi la inovarea practicii şcolare, prin introducerea de noi modele acţionale.

Funcţia sistematizatoare – cercetarea pedagogică oferă baza logică de sinteză, de organizare şi prelucrare a datelor experimentale.

Funcţia referenţial-informaţională asigură culegerea informaţiilor cu privire la funcţionalitatea procesului instructiv-educativ, raportând datele cercetării pedagogice la un sistem teoretic general, cu valoare explicativă.

Funcţia de perfecţionare şi inovare a învăţământului şi educaţiei, în raport de cerinţele dezvoltării ştiinţei, tehnicii, culturii şi economiei de piaţă.

Funcţia predictivă, adică de anticipare a unor modele educaţionale, cerute de perspectivele dezvoltării social-economice.

Inovarea pedagogică este o mişcare de la tradiţie la modernitate, prin introducerea unor schimbări, în scopul creşterii eficienţei procesului de instruire şi formare a personalităţii omului contemporan. Inovaţiile în domeniul învăţământului pot fi realizate sub forma unor schimbări de concepţie privind sistemul de organizare, programele, manualele şcolare şi metodele de învăţământ, schimbări referitoare la relaţiile interpersonale, ca spre exemplu relaţia profesor-elev, sau schimbări de natură materială, dacă ne referim la mijloacele de învăţământ şi la laboratoarele de tehnologie didactică.

Implementarea inovaţiilor în învăţământ se realizează prin reforme educaţionale sau prin introducerea diferitelor schimbări la nivel structural şi funcţional în scopul perfecţionării procesului educaţional.

Procedeele tehnice de aplicare a inovaţiilor sunt:

  • remanierea, care vizează schimbări de structură, ca spre exemplu noua structură a învăţământului liceal şi superior;
  • substituirea, de exemplu, înlocuirea unui manual cu altele mai moderne (manuale alternative);
  • restructurarea, spre exemplu a planului de învăţământ, prin introducerea unor noi discipline (informatica, ecologia);
  • adăugarea, adică introducerea unor elemente noi în învăţământ, a planurilor cadru, a calculatorului ş.a.;
  • eliminarea unor forme învechite cum sunt relaţiile autoritare şi înlocuirea lor cu cele democratice în relaţia profesor-elev.

Proiectul de cercetare este o sinteză a organizării cercetării pe etape şi poate să aibă următoarea structură:

  • tema (problema) de cercetat: importanţă şi actualitate;
  • motivarea alegerii temei: scopul şi modul de evaluare;
  • istoricul cercetării problemei; stadiul actual;
  • ipoteza generală, ipoteze parţiale şi obiectivele cercetării;
  • metodologia cercetării: durata cercetării, locul, echipa de cercetare, etape, variabile dependente şi independente, eşantion, metode, tehnici şi mijloace de învăţământ, instrumente de cercetare (teste, proiecte didactice);
    • verificarea ipotezei de cercetare prin teste finale sau alte modalităţi;
    • finalizarea cercetării şi valorificarea ei (elaborarea unei lucrări ştiinţifice, implementarea concluziilor etc.).

 Etapele cercetării în ştiinţele educaţiei

 1.      Organizarea cercetării

a) Formularea temei (a problemei de cercetat), care trebuie să respecte mai multe condiţii:

  • să aibă caracter original; să fie de actualitate sau de perspectivă;
  • prin rezolvare să contribuie la ameliorări sau la progresul teoretic sau practic;
    • să fie aleasă cu rigurozitate şi să fie precis delimitată;
    • să fie importantă sub aspect teoretic sau practic;
    • să fie integrată într-un domeniu mai larg teoretico-metodologic;
    • să servească unor priorităţi teoretico-metodologic sau practico-aplicative;
      • să poată fi verificată în situaţii educaţionale;
      • să asigure cunoaşterea ştiinţifică a fenomenului educaţional şi să propună soluţii de ameliorare a lui.

b) Documentarea şi elaborarea instrumentelor de cercetare

  • precizarea bibliografiei şi a surselor de documentare;
  • utilizarea metodelor de documentare: lectura ştiinţifică, fişe-conspect, pe probleme, fişe de idei şi de citate respectând aparatul ştiinţific (autorul, anul, denumirea lucrării, editura, paginile etc.);
  • elaborarea instrumentelor de cercetare: teste iniţiale, teste finale, proiecte didactice experimentale, grafice, diagrame etc.

c) Elaborarea proiectului de cercetare;

d) Formularea ipotezei generale şi parţiale;

e) Precizarea obiectivelor pe baza ipotezelor, respectând mai multe cerinţe:

  • ipoteza să anticipeze soluţia sau soluţiile;
  • să fie corect formulată şi să se bazeze pe date reale;
  • să dirijeze întregul proces de cercetare;
  • să poată fi completată pe parcursul cercetării;
  • să fie verificabilă în procesul educaţional;
  • să poată fi confirmată prin cercetare.

f) Precizarea metodologiei cercetării:

  • stabilirea etapelor de cercetare: preexperimentală (de constatare), etapa experimentală şi finală;
    • fixarea metodelor de cercetare, a tehnicilor şi mijloacelor;
    • precizarea eşantionului de elevi şi a echipei de cercetare;
    • stabilirea variabilelor independente şi dependente;
    • fixarea modalităţilor de experimentare şi de culegere a datelor.
  1. 2.      Desfăşurarea cercetării pe etape şi aplicarea proiectului
  • etapa preexperimentală, când se aplică testele iniţiale pentru a constata nivelul de la care începe cercetarea;
  • etapa experimentală, când se aplică instrumentele de cercetare (proiecte didactice etc.);
    • etapa finală când se aplică teste finale.
  1. 3.      Finalizarea cercetării prin:
  • analiza, interpretarea şi sintetizarea datelor experimentale;
  • compararea rezultatelor obţinute prin experimentare, cu clasa de control şi a rezultatelor obţinute prin tehnica rotaţiei grupelor (de control şi experimentare);
    • verificarea ipotezei generale şi a ipotezelor parţiale;
    • confruntarea rezultatelor cercetării cu obiectivele acesteia, rezultate din ipoteza generală;
    • elaborarea unei lucrări ştiinţifice care să cuprindă: tema, motivarea alegerii acesteia, scopul cercetării, metodologia cercetării (capitole, subcapitole), concluzii şi bibliografia;
      • implementarea cercetării şi evaluarea rezultatelor.

Clasificarea metodelor şi tehnicilor de cercetare:

  • lectura ştiinţifică;
  • rezumatul;
  • conspectul;
  • metoda observaţiei;
  • metoda studiului de caz;
  • analiza produselor activităţii şcolare;
  • experimentul pedagogic;
  • eşantionarea;
  • metoda testelor;
  • interviul şi chestionarele scrise;
  • metoda analizei psihopedagogice a datelor experimentale;
  • metoda scărilor de opinii şi atitudini.

1.Lectura ştiinţifică este consemnată în fişe pe probleme şi subprobleme care cuprind: autorul, titlul lucrării, locul apariţiei, anul, editura şi pagina. Fişele sunt de mai multe tipuri: fişe de idei, de citate şi de sinteză, care cuprind şi judecăţi de evaluare a ideilor.

2. Rezumatul simplu, de adnotare sau informativ, conţine ideile de bază dintr-o lucrare.

3.Conspectul ca formă mai complexă de rezumat, alături de referat, recenzie şi sinteză sunt de asemenea folosite pentru informarea şi documentarea ştiinţifică.

4. Metoda observaţiei este utilizată pe scară largă pentru investigare şi culegere a datelor experimentale, respectându-se unele cerinţe: formularea unui scop precis al observării, alcătuirea unui plan de observare, înregistrarea fidelă a datelor (video, audio sau clasică), clasificarea, compararea, raportarea şi interpretarea datelor. Observarea poate fi spontană, ştiinţifică, de explorare şi de experimentare.

5. Metoda studiului de caz  cuprinde:

  • prezentarea cazului;
  • analiza cazului;
  • propunerea de soluţii şi testarea acestora;
  • aplicarea soluţiei mai eficiente.

6. Analiza produselor activităţii şcolare care sunt: planificări, proiecte didactice, cataloage, lucrări efectuate de elevi la disciplinele opţionale.

7. Experimentul pedagogic constă în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii unuia sau mai multor factori experimentali – spre exemplu: introducerea instruirii cu calculatorul. Experimentul se desfăşoară folosind mai multe tehnici: tehnica grupului, pe care se experimentează, tehnica grupelor paralele (experimentală şi de control), având aproximativ acelaşi nivel de cunoştinţe şi tehnica rotaţiei factorilor, când grupa de control devine grupă experimentală, iar aceasta grupă de control.

8. Eşantionarea reprezintă alegerea unui număr de subiecţi din populaţia şcolară ce urmează a fi supuşi experimentării sau controlului cercetării. În aceste cazuri, se foloseşte numai eşantionul experimental, testându-se înainte de experimentare, situaţia la care se porneşte.

9. Metoda testelor.  Testul este o probă precis determinată, ce implică o temă sau un grup de sarcini. Aplicând testul la un eşantion (grup de referinţă) obţinem etalonul, sau tabelul de notare, care este o scară cu repere numerice.

În funcţie de ceea ce măsurăm, întâlnim teste pedagogice (de cunoştinţe, deprinderi, abilităţi), teste psihologice şi sociometrice, care măsoară relaţiile interpersonale din grup. Cerinţele unui test sunt: validitatea (să poată măsura ceea ce ne propunem), etalonarea, pentru a corespunde vârstei sau clasei de elevi testată), standardizarea, adică aplicarea şi corectarea uniformă pentru toţi subiecţii, să permită exprimarea rezultatelor în unităţi de măsură şi să folosească notarea dihotomică (răspuns corect sau greşit). Punctajul general al unui test rezultă din totalul punctelor obţinute la itemii care-l compun.

10. Interviul şi chestionarele scrise, convorbirea individuală sau în grup, ancheta psihopedagogică şi studiul documentelor şcolare constituie tehnici eficiente pentru culegerea şi interpretarea datelor necesare cercetării pedagogice. În aceste cazuri, se precizează problema de cercetat, eşantionul şi indicatorii la care ne raportăm răspunsurile.

11. Metoda analizei psihopedagogice a datelor experimentale, prin clasificarea şi ordonarea acestora, folosind calculul statistic, curbele statistice de mărime, de distribuţie şi de corelaţie, al cărei coeficient exprimă gradul de legătură între şiruri de măsuri corespunzătoare – spre exemplu, între inteligenţă şi randamentul şcolar s-a constat că există un coeficient de corelaţie de 0,50.

12. Metoda scărilor de opinii şi atitudini, în care rezultatele se distribuie pe o scară cu mai multe intervale. De exemplu, opinii sau atitudini: corecte, incorecte, mai puţin corecte etc. Rezultatele la învăţătură la o clasă pot fi distribuite pe o scară cu 4 intervale de câte 5 puncte fiecare sau pe o scară de calificative: foarte bine, bine, suficient, insuficient.

Instituţiile implicate în cercetarea educaţională sunt:

  • Institutul de Ştiinţe ale educaţiei – Bucureşti;
  • Universităţile prin departamentele de cercetare şi catedrele;
  • Învăţământul preuniversitar (cadrele didactice din învăţământul preuniversitar care, pentru obţinerea gradului didactic I, sunt obligaţi să elaboreze o lucrare metodico-ştiinţifică).

Investiţiile sunt efectuate de către M.E.C., Banca Mondială şi de către Uniunea Europeană prin diferite programe, în vederea realizării reformei în învăţământul românesc.

Dintre temele prioritare cităm: reforma curriculară, elaborarea programelor şi a manualelor alternative pe baza unei concepţii didactice moderne, managementul educaţional, informatizarea învăţământului, formarea formatorilor, evaluarea în procesul de învăţământ etc.

 Cristina Cioabă

___________________________________________________________________

Bibliografie

1. Marin Stoica – Pedagogie şi Psihologie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002;

2. Stan Liliana, Cercetarea pedagogică şi inovarea în învăţământ, în vol. Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iaşi, 1994

3. Hassenforder, L., Inovaţia în învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976

 

Leave a Comment