Disputele teologice din sec. al IV-lea și succesul monahismului chinovial

     «Într-un studiu din 1995, intitulat “Ortodoxie și chinovie”, cercetătorul neozeelandez al monahismului chinovial Philip Rousseau caută să răspundă la două întrebări fundamentale legate de genealogia monahismului de obște. Cea dintâi dintre ele se referă la identificarea originilor “ascetismului” creștin organizat. Cea de a doua are în vedere motivul/motivele pentru care monahismul a evoluat în istorie către forma sa chinovială. Rousseau pornește în acest studiu de la o concluzie mai veche de-a sa, conform căreia nu se poate susține că monahismul idioritmic ar fi reprezentat o formă mai veche de viață ascetică, sortită să eșuieze odată cu apariția forrmei „superioare” de viețuire monahală reprezentată de chinovie.»[1]

A1

       «În această perioadă monahismul ajunge să fie văzut de către participanții la disputele trinitare și, în secolul al V-lea, hristologice, ca o legitimare morală a propriei poziții teologice. Așa se face că Arie este încurajatîn apărarea opțiunii sale rătăcite de faptul că se vede înconjurat de asceți și de fecioare care îi împărtășesc punctual de vedere. De altfel, se pare că acesta este motivul pentru care, în anumite comunități ecleziale locale precum cea din Roma și Mediolanum se introduce, în secolul al IV-lea, o slujbă special de consacrare a fecioarelor după cum atestă tratatul De virginibus al Sf. Ambrozie.O situație similară cu cea a lui Arie se poate constata în cazul lui Pelaghie, care este și el înconjurat și sprijinit de un grup ascetic consistent. Ca o contrapondere, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Vasile cel Mare sau Fer. Augustin fac eforturi să îmbisericească sau, mai bine zis, să păstreze sub ascultarea ierarhiei Bisericii mișcări monahale cu tendințe mai mult sau mai puțin centrifuge (…) La rândul său, Sf. Pahomie se pronunță împotriva lui Origen, Sf. Vasile se confruntă cu arienii și cu eustațienii, Priscilian combate gnosticii și maniheii, Sf. Martin de Tours se luptă cu pseudo-profeții și cu păgânii din mediul rural, Fericitul Ieronim scrie împotriva lui Origen, iar Fer. Augustin și Sf. Cassian iau poziție critică vizavi de Peleghie. Monahismul trăiește, la puțin timp după apariția lui, într-o ambianță dominantă de anxietăți legate de orizontul amenințător al ereziei și de pericolul de a fi ele însele, acuzate de erezie(…) [2]»

_______________________________________________________

[1]Picu Ocoleanu, Introducere în genealogia teologică a monahismului creștin, Editura Christiana, București 2008, p. 89

[2]Ibidem, p. 91-94

Lasă un răspuns