Lectura prozei narative: înţelegere şi interpretare

           Am selectat „Programa şcolară pentru clasa a X-a”, ciclul inferior al liceului, pentru Limba şi literatura română, plecând de la ideea că această programă cuprinde o selecţie a scriitorilor români, reprezentativă pentru literatură iar textele puse la dispoziţie, elementele de limbă şi comunicare, întregesc bagajul de informaţii pentru elevi.

      Disciplina „Limba şi literatura română” are un rol deosebit de important în formarea personalităţii elevilor, în formarea unor deprinderi şi abilităţi necesare pentru a le asigura accesul postşcolar la învăţarea pe toată durata vieţii şi integrarea activă într-o societate bazată pe cunoaştere. Achiziţia, actualizarea continuă şi ridicarea nivelului de cunoaştere, a deprinderilor şi a competenţelor sunt considerate o condiţie preliminară pentru dezvoltarea tuturor cetăţenilor în vederea implicării acestora în societatea învăţării, de la cetăţenia activă la integrarea pe piaţa muncii.

     Studiul limbii şi al literaturii române are, de asemenea, o contribuţie esenţială la formarea unei personalităţi autonome a elevilor, capabile de discernământ şi de spirit critic, apte să-şi argumenteze propriile opţiuni, dotate cu sensibilitate estetică, având conştiinţa propriei identităţi culturale şi manifestând interes pentru varietatea formelor de expresie artistică. În perioada învăţământului obligatoriu, elevii trebuie să-şi formeze în primul rând competenţele de comunicare, indispensabile în lumea contemporană, pentru orice tip de activitate profesională: să se exprime corect, clar şi coerent în limba maternă, să asculte, să înţeleagă şi să producă mesaje orale şi scrise, în diverse situaţii de comunicare.

         Conţinuturile învăţării sunt grupate în două domenii: literatură, respectiv limbă şi comunicare. Pentru domeniul Literatură, programa clasei a X-a urmăreşte aprofundarea studiului privind principalele tipuri de texte literare, noţiunile şi tehnicile de analiză şi de interpretare menite să înlesnească receptarea textelor epice, lirice şi dramatice, în proză sau în versuri, repere de ordin istoric care să ajute la formarea unei viziuni de ansamblu asupra valorilor şi evoluţiei literaturii române.

         În alegerea textelor literare se va ţine seama de următoarele criterii generale: accesibilitate în raport cu nivelul dezvoltării intelectuale şi de cultură generală a elevilor, atractivitate, valoare, varietatea autorilor selectaţi, volumul de lecturi propuse pe parcursul anului şcolar în raport cu timpul disponibil. Cel puţin jumătate dintre textele selectate vor aparţine autorilor canonici din următoarea listă : Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L.Caragiale, Ioan Slavici, Titu Maiorescu, George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Camil Petrescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu. Datorită multor „comentarii” prefabricate, ce au ocupat timp îndelungat piaţa cărţii didactice, elevii s-au obişnuit cu un fals „model” de receptare a operei literare, ajungându-se acum la respingerea aproape totală a acestei modalităţi de studiu în învăţământul preuniversitar. Se pune întrebarea: s-a înlăturat un rău obicei, atât de nociv pentru minţile fragede, sau profesorii cu elevii lor nu-l mai pomenesc, dar îl practică „parţial” şi „tacit”? De aceea, la ora de literatură, pluteşte întrebarea dilematică: se practică ori nu se practică aceste comentarii? Dacă este negativ, atunci cu ce a fost înlocuit?

     Din studiul comparativ al manualelor alternative se observă că aceste „analize” sau „comentarii” nu au putut fi înlocuite cu totul. Ele nu mai apar sub formă de „microcursuri universitare”, pentru a fi memorate, ca în vechile manuale, ci sunt concepute printr-o succesiune de întrebări, cu puţine răspunsuri date, însă vizează cam aceleaşi aspecte ale operelor literare. De pildă, în manualele pentru clasa a X-a elevii sunt invitaţi la „discutarea textului”, să observe „structura” acestuia, „arta compoziţiei”, pe „eroii” din nuvele şi romane, apoi să privească „dincolo de text”.

         Astăzi comentariul literar se află în dizgraţia celor mai mulţi profesori, inspectori şi diriguitori ai „reformei”.

     Studiul limbii române se axează pe două coordonate care au ca obiectiv formarea la elevi a unor priceperi în folosirea corectă a limbii române, adecvat şi eficient în producerea şi în receptarea textelor orale şi scrise. Finalităţile disciplinei se realizează eficient prin centrarea pe procesul învăţării, pe activitatea elevului. În activitatea la clasă, profesorii vor respecta programa şcolară şi vor folosi manualele ca instrumente de lucru care să se adapteze grupului de elevi cu care lucrează. Este recomandabil ca profesorii să folosească în mod adecvat scopurilor educaţionale toate tipurile de evaluare. De asemenea, pentru a-i motiva pe elevi, se vor folosi metode şi instrumente complementare de evaluare : observarea sistematică a comportamentului elevilor, investigaţia, referatul, proiectul, portofoliul, autoevaluarea.

      Literatura, chiar la vârsta intrării în liceu, nu este un domeniu străin elevului familiarizat deja cu anumite naraţiuni şi fabule, poezii şi scenete, deci cu un mod deosebit de exprimare a realităţii înconjurătoare, a naturii şi gândirii omului. Însă, acest proces nu este conştientizat. Putem chiar afirma că contractul cu inefabilul fenomenului literar premerge la elevi însuşirii conştiente a noţiunilor din sfera literaturii.

         După cum bine s-a observat din practica şcolară şi din studiile de didactică, însuşirea noţiunilor nu se reduce la preluarea lor de-a gata de către copii de la adulţii care stăpânesc aceste noţiuni. Însuşirea lor reprezintă un proces complex şi de lungă durată, fiind angajate atât intelectul, cât şi registrul afectiv al elevilor. În acest sens, studiile de estetică şi de psihologie pedagogică sugerează, sub denumirea de emoţie estetică, câteva indicii privind procesul de percepere a operei literare în funcţie de vârsta şi experienţa subiectului care vine în contact cu opera literară. Ca orice proces, şi aceasta se dezvoltă în timp, cuprinzând trei etape. Prima ar fi admiraţia intensă pentru opera citită, când la prima apropiere de opera literară, subiectul perceptor (elevul) încearcă o senzaţie de uimire, aderând la mesajul şi atmosfera operei. În această etapă, factorii emoţionali, în raport cu cei intelectuali, sunt pe primul plan.

         A doua etapă ar consta într-o meditare admirativă sau liniştită delectare când, prin reluarea lecturii operei, se descoperă detaliile ei, simbolurile şi figurile de stil, când factorii emoţionali sunt susţinuţi şi fuzionează cu cei intelectuali. Cea de-a treia etapă este numită sintetic-estetică şi îşi are locul la încheierea lecturii. Pentru receptarea procesului de receptare a operei literare, profesorul se va sprijini şi pe experienţa de viaţă a elevilor. Există câteva tipuri ale relaţiei dintre experienţa de viaţă a elevilor şi opera supusă înţelegerii.

       Există cazuri când conţinutul operei nu găseşte în subiectul perceptor experienţa de viaţă care să facă posibilă înţelegerea. Este cazul romanelor de analiză psihologică (Pădurea spânzuraţilor, Ultima noapte de dragoste…, ş.a.). În aceste situaţii, profesorul se bizuie pe inteligenţa şi imaginaţia elevilor, care le permit să depăşească graniţele propriei experienţe de viaţă, înţelegând situaţii noi, mult mai complexe decât cele cunoscute sau trăite.

      Programa de clasa a X-a este mai aerisită decât celelalte şi cu trimiteri scurte la concretul lecţiilor. Din ea profesorii află şi sunt avertizaţi că în clasa a X-a se va studia proza, în clasa a IX-a – dramaturgia şi poezia, iar spaţiul clasei a XII-a va fi destinat „Studiului aprofundat al literaturii”, ceea ce ne poate sugera că în clasele precedente studiului a fost superficial. De aceea nu cred că autorii programelor de liceu au aflat soluţia cea mai bună ca să-i oblige pe elevi să citească într-o clasă numai proză iar în alta numai poezie (pentru că dramaturgia nu prea e citită), ştiindu-se că „saturaţia” de acelaşi tip de texte duce la un sentiment de „lehamite” şi la o reacţie firească de respingere chiar a valorilor certe ale literaturii noastre. Cred că varietatea operelor citite şi analizate în aceeaşi clasă îi stimulează mai bine pe liceeni.

Notă: Acest articol aparține în totalitate autorilor. Responsabilitatea celor scrise le aparține integral. Vă mulțumim!

         Bibliografie: 

  1. Crăciun, Vorneliu, Metodica predării limbii şi literaturii române în gimnaziu şi liceu, Deva, Ed. Emia, 2004
  2. Goia, Vistian, Didactica limbii şi literaturii române pentru gimnaziu şi liceu, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2008

 

Lasă un răspuns