La deschiderea anului universitar cu prim-ministrul Victor Ponta din colecția “Accente polikratice”

Sunt la deschiderea unui

nou an

universitar

şi academic.

Mă înşurubez

într-un amfiteatru

cu un distinct

design proxemic.

Unde încerc să-mi imaginez

un spaţiu endemic.

Am, fireşte, emoţii,

vibrez tot hoinar,

reinstitui simultan

mai vechiul Crez:

promovarea din instinct

şi apoi prin doctrină

a unei concepţii

răsfrânte în dâra de aur

a Roţii…

pe care cu toţii

ne-om depune-n tezaur

tratatele, operele:

urmaşii descopere-le!

Se ţin nişte cuvântări

în virtutea tradiţiei,

gândirea-mi le distilează,

abstract, conţinutul.

Eu modelez lutul/ evident semiotic

şi evadez, undeva, pe nişte mări:

amiral de flotă.

Dinspre orizont,

înaintează piraţii,

ordon tunurilor să tragă,

marinarilor şi soldaţilor

să se pregătească de lupta

corp la corp.

Tresar din visare:

la microfon se adresează audienţei

prim-ministrul în persoană:

Victor Ponta.

Discursul său, oarecum pragmatic,

îmi oferă prilej

de semioză.

La butonieră,

i-aş fi pus o roză.

Şi l-aş fi provocat

la o diagnoză

a viitorului Ţării Mele

încăpute între timp pe mâna unor lichele,

jigodii

ordinare

în ev sinistru.

„Domnule prim-ministru,

aveţi ştiinţă

încotro se îndreaptă România?

Actuala clasă politică

e de bună-credinţă

sau e alcătuită din jagardele,

profitori, panglicari, demagogi perverşi?

Că-ţi vine să verşi

şi să te închini,

şi să te rogi:

Apără-ne, Doamne, Dumnezeule,

de aceşti „asasini”!

La o analiză critică,

ce-ar rămâne?

Din lumea mitică,

nesfârşitele holde de grâne?

Din epoca socialistă

fabrici, uzine,

împlinirea de sine?

Domnule prim-ministru,

uneori sunt oripilat

că există printre noi,

oameni politici,

nişte specimene

lipsite de orice ruşine.

E nevoie

exact ca pe Arca lui Noe

de cea mai drastică

formă de curăţenie!

E nevoie

să evadăm într-o canoie

numa-n cămaşă şi în izmene

pe Marea Neagră

ori pe Marea Mediterană

ori pe Dunăre-n sus

spre alte ţinuturi?

Aşa înalt cum eşti,

ne ţii cu poveşti

sau eşti în stare

să scoţi Ţara din

disperare?

La o primă privire,

îmi inspiri încredere

iar tonul ţi-e serios.

Poporul meu te-a învestit

cu multe-aşteptări

şi speranţe…”

…………………

Aceste umile stanţe

ale poetului ce sunt

într-un veac deloc burghez

ajunge-vor

la Palatul Victoriei

pe masa lui Ponta Victor?

Sau mă las de poezie

şi mă fac… pictor

de moravuri

ale unei societăţi contemporane

în cădere liberă

până o să mă muşte

vreo „viperă”

de călcâi!

un jurnal scris de Ion Popescu-Brădiceni –

„Echivalentul” românesc al American Dream = Romanian Nightmare ?

Lasă un răspuns