Share
EPOCA MARILOR DEZINFORMĂRI!!!

EPOCA MARILOR DEZINFORMĂRI!!!

 II

   Cu toţii ştim cum, cel puţin unul dintre politrucii ţării, oficial, a lansat lozinca „Cui nu-i place regimul din ţară e liber să plece oriunde….” Inutil să mai dau nume…!!! Muncitori mai există şi astăzi dar în miile de SRL-uri apărute şi care au angajaţi între 10-20 sau peste o 100 de muncitori, (o parte dintre ei lucrând la negru) iar patronii sunt cel mai adesea în cărţi cu politicienii, cât despre sindicate în SRL-uri nici nu poate fi vorba….

Şi sindicate mai sunt…. În Educaţie, destul de fragmentaţi şi împărţiţi, cu lideri înfrăţiţi cu politicul. În Sănătate la fel, ce poţi face cu bugetarii, ai căror şefi sunt puşi de politic??? Etc, etc. Urmatorii desfiinţaţi au fost cei din CFR. Erau prea mulţi şi destul de uniţi, iar grevele lor perturbau traficul cât şi liniştea Politicienilor Mafioţi. Mai mult era o sursă sigură de muls banii de la buget şi se dorea cât mai multă libertate, iar sindicaliştii din CFR erau o piedică….!!!

Să ne reamintim doar, modul abject cu care, Băsescu s-a răzbunat pe sindicatele din CFR şi mai târziu pe cei din Poliţie când aceştia au îndrăznit să i se opună….!!!! Un exemplu din alte zeci de exemple!!!!

S-a procedat la fel, se lansează zvonul că sunt nerentabili şi au pierderi de miliarde de euro. Rapid au apărut “analiştii crizei” plătiţi de oligarhi de partid şi au comfirmat zvonul cu date false. De fapt pierderile erau provocte, dar tot de politicieni numiţi ca şi miniştri în funcţii. Încă din ’90 s-au cumpărat garnituri de tren, aruncate de nemţi la fier  vechi, la preţul celor noi….apoi s-au numit directori incompetenţi care au provocat pierderi…şi tot aşa!!

Prima dată zvonul public că sunt falimentari, iar apoi că trebuie despărţiţi(divizaţi) CFR marfa şi călători, pentru a putea fi vânduţi…Şi astăzi avem un simulacru de firma de transport feroviar, cu vagoane ce nu mai pot fi considerate viabile şi care pot pune în pericol viaţa călătorilor, un dezastru public …etc!!! Nu mai vorbim de aspectul jalnic şi starea deplorabilă a vagoanelor… Şi aici mii şi zeci de mii de locuri de muncă şi de salariaţi s-au transformat în şomeri…!!!!

De departe cea mai mare dezinformare şi manipulare a fost folosită la desfiinţarea Armatei Romane şi a marilor unităţi şi subunităţi… Armata trebuia desfiinţată, aşa se vehicula în birourile politrucilor mafioţi… Nu neapărat că era nerentabila ci cât faptul că, Armata era o forţă şi care în anumite condiţii, ei militarii, puteau coaliza cu sindicatele, cu cetăţenii şi răsturna guverne şi sisteme politice… deci prezenta un real pericol pentru Oligarhia Politică şi nu pentru ţară…!!

Apoi au lansat puternic zvonul, la sfatul europenilor şi al SUA, cum că Armata trebuie restructurată, reduse efectivele cât şi reutilată cu echipamente şi tehnica nouă, pentru a fi primiţi în NATO….

Acest “sfat” le-a dat mâna liberă politrucilor mafioţi de a desfiinţa total Armata naţională şi de a reduce aproape total efectivele, trimiţând mii de cadre în rezervă, ajungând din personal calificat în şcolile statului, doar simpli paznici prin firme de pază sau gardieni publici, agenţi de vânzări, manageri, sau ‘’tineri‘’ pensionari… etc!!!

În afară de asta, se câştigă mii de hectare de  teren pentru mafia afacerilor imobiliare cu terenuri şi case…nu mai vorbim de zeci şi zeci de alte oportunităţi de a câştiga prin orice mijloc, prin valorificarea tuturor bunurilor statului, aflate în inventarul armatei…!!!!

Aşa am ajuns astăzi să fim poate singura armata din lume, unde avem mai mulţi generali decât soldaţi….şi unde orice naţiune ne poate ataca la propriu, fără putinţa de a ne putea apăra efectiv…!!!!

Motto-ul dezinformării şi manipulării maselor…”Divide et imperea” a funcţionat ca o torpilă pentru fracturarea societăţii româneşti!!

Să ne reamintim şi alte dezinformări şi manipulări…..În industia energetică şi a exploatării resurselor naturale, petrol, gaze, păduri, minereuri…etc. unde tot acest segment important şi vital pentru ţară a fost pulverizat, divizat,  vândut unor companii străine în general….În agricultură…În turism…etc, etc!!!!

Aşa a funcţionat şi aşa încă funcţionează Statul Politicienilor Mafioţi de astăzi, bine ancorat şi bine condus, pentru binele lor şi al slugilor lor. Zeci de alte exemple de manipulări şi dezinformări au fost şi încă mai sunt în acţiune. Zilnic suntem minţiţi şi dezinformaţi.

Un remember, ca şi un exerciţiu de memorie doar… Reducerea numărului de şcoli, reducerea numărului de spitale, acestea din urmă nu pentru că sunt nerentabile ci pentru a micşora impactul social întrucât erau fără personal de specialitate… Cum să funcţioneze un spital din rural cu un singur medic sau chiar fără medic…??? Cu câteva asistente, fără căldură şi fără materiale sanitare…??? Mai bine desfiinţat!!! Cum să funcţioneze o şcoală din rural fără copii şi cadre de specialitate??? Fără copii, pentru că nu există nici în prezent o politică demografică naţională…În curând ne vom întoarce cu 70-80 de ani în urmă când prin anii ‘30-’40, funcţiona o şcoală la trei-patru comune…!!!!

Alte zeci de dezinformări şi manipulări, doar cele mai recente din guvernarea Boc-Basescu, când mai marilor dictator, ieşea la rampă şi ne arunca praf în ochi că nu sunt bani de salarii la bugetari, de pensii şi alocaţii, tăind salariile şi pensile, etc, iar dincolo de aceste dezinformări/manipulări, partidul stat de atunci fura în ’’draci’’ şi devaliza economia naţională de zeci de milioane şi miliarde de euro, care fac şi acum obiectul unor interminabile anchete la DNA.

Şi tot atunci, am văzut ce însemna dezinformarea la nivel de stat când Udrea îşi plătea blogeri şi jurnalişti care injectau masiv dezinformări prin presa scrisă şi/sau net….!!!

Să nu uităm şi de cea mai teribilă dezinformare şi manipulare a cetăţenilor, când după alegerile parlamentare din 2012, în loc să scadă numărul de parlamnetari la 300, sau cel puţin să rămână la vechiul nivel, brusc numărul politiceinilor parlamentari a crescut cu 100 şi asta fără a fi făcute publice intenţiile ascunse ale Politicienilor mafioţi….!!!!

Doar cu un exerciţiu de memorie şi ne reamintim traumele prin care am trecut, pregătindu-ne, poate, pentru cele viitoare!!!!

Leave a Comment