Share
CONSPIRAŢIILE  PUTERII  POLITICE!!!

CONSPIRAŢIILE PUTERII POLITICE!!!

  Nicicând nu au fost mai josnice şi mai mizerabile, conspiraţiile politice, ca în prezent, după momentul cu “Accidentul Colectiv” când marea masă de cetăţeni, ieşiţi în stradă pentru a se manifesta împotriva unor politicieni mafioţi,  au fost deziformati şi manipulaţi pentru a schimba regulile unei echipe cu ale alteia, în acleasi joc meschin!!!

Personal am avut mari îndoieli, privind aceste schimbări, ale unei echipe cu o altă echipă, în timp de regulile de joc au rămas, practic  aceleaşi. Încă o daovada în plus că jocul “Ieşirii în stradă” nu este soluţia ideală. Ci face exact contrariul, adică este deturnată subtil, în atingerea scopului, celorlalţi parteneri de afaceri politice…!!!!” Ieşiţi voi că să intrăm noi, apoi vom avea grijă şi de voi…” Acesta este mesajul transmis, printre rânduri de noua echipă…!!!

Politicienii ţării au devenit „’campioni internationali”’ ai mistificării,  dezinformării şi manipulării maselor. Imediat după 1 ianuarie 2016, vor începe aranjamentele politice pentru o nouă manevra electorală şi unde vom fi din nou invitaţi să le facem jocurile politicianist- mafiote, să le fim iarăşi parteneri şi părtaşi la o nouă rundă de alegeri…’’Aceeasi Marie, cu altă palarie’’o altă cacialma politica, o altă diversiune. Vacanţă de iarnă a aleşilor neamului, va fi un „sfetnic bun” pentru a-şi aranja ploile fiecare partid şi partiduleţ, în a-şi proiecta şi perfecţiona strategia de a se menţine în cărţi şi de a jefui în continuare bugetul ţării…!!!!

Este de-a dreptul revoltător şi cinic faptul, să vezi cum bugetul ţării este jefuit de milioane şi miliarde de euro, cum tot atât de revoltător este şi manipularea grosolană cu arestările unor presupuşi vinovaţi precum şi anunţurile sumelor delapidate, pentru ca în final să fim dezinformaţi de mai marii politicieni, cum că, nu sunt bani la buget…!!!!

România o ţară a contrastelor, a tuturor posibilităţilor şi a extremelor. Ţara cu cei mai mulţi şomeri şi cele mai puţine locuri de muncă, dar cu cea mai multă forţă de muncă calificată şi înalt calificată, plecată prin Europa….Cu cele mai mici salarii pe economie din UE…Ţara cu cele mai mari jafuri şi delapidări naţionale, a banului public şi cu cei mai puţini condamnaţi definitiv pentru aceste ilegalităţi şi mai ales cu cei mai puţini bani recuperaţi după aceste jafuri…Ţara cu cei mai mulţi politicieni parlamentari din Europa, în raport cu populaţia ţării şi cu cei mai mulţi anchetaţi penal!!!…Ţara unde deşi se fură într-una, banul public, guvernanţii se plâng mereu că nu au bani de salarii, pensii, asistenţa socială şi medicală, pentru educaţie, cultura…etc, etc.

Una dintre marile controverse…Nu dorim legalizarea prostituţiei şi ţinerea sa sub control legal total, pentru a stopa/erdica boli cu trasmitere sexuală, proxenetismul şi traficul de fiinţe şi de droguri, dar şi a violurilor şi a agresiunilor domestice, precum şi scoaterea la lumina a imenselor sume de bani, gestionaţi ilegal în acest gen de activităţi. Însă, prostituţia, este menţinută şi proliferată în mod ilegal…!!!

În schimb, suntem gata să legalizăm căsătoriile indivizilor de acelaşi sex cât şi adopţiile de copii, de către aceleaşi persoane!!! Acceptăm şi chiar tolerăm pedofilia…. În acelaşi timp avem şi acceptăm, scene şi filme vulgare şi erotico-pornografice, la liber pe toate televiziunile naţionale cât şi pe net, cu posibilitatea de a fi vizionate de către toţi indivizii, începând de la copii şi până la pensionari de toate vârstele, incitând persoane labile psihosomatic, la violuri şi perversiuni sexuale… totul este free…!!!

Inutil să mai cuntinui enumererea acestor extreme, pentru că noi toţi le ştim şi le suportam/îndurăm zilnic, zilnic!!!

Prin urmare, cum spuneam, în România, multe ilegalităţi au trecut ca fiind legale şi multe anormalităţi sunt acum total normale!!!

Avem miliarde de euro ce se scurg din buget, prin imense găuri negre, în economia subterană prin tot felul de afaceri ilegale comise de marii interlopi, aleşi ai neamului….Avem guvernări successive care se plâng într-una că nu sunt bani la buget, dar în acelaşi timp ni se trâmbiţează prin mass-media politicianist-mafiota, că produsul intern brut a crescut….!!!  Păi, dacă produsul intern brut a crescut şi economia duduie… unde sunt banii de la buget??? Este o întrebare oarecum retorică şi de bun simţ pe care trebuie să le-o punem tuturor politrucilor ţării, şi să le cerem să-şi exprime răspunsul în fapte, prin a arăta concret banii adunaţi în visteria ţării, şi tot prin răspunsuri concrete, să ne explice de ce o ţară bogată, că a noastră,  are oameni, săraci şi sărăciţi, menţinuţi la limita subzistenţei??? De ce???

Cum spuneam, conspiraţiile  puterii politice au atins apogeul. Ieşirea în stradă a oamneilor a pus doar o virgulă într-o frază de început al multor schimbări politice necesare şi urgente. În fond jocul partidelor parlamentare este acelaşi, nestingherit de nimeni şi de nimic. Agresiunea politrucilor mafioţi este la aceleaşi cote, merg mai departe pe manipulări şi dezinformări şi ştiu sigur că le merge aşa până la alegerile  viitoare, când cu alte manipulări legislative, pentru că ei fac ’’legea’’, ne vor oferi iarăşi o lege  electorală subversiva/conspirativa, iar  în final să ne trezim după alegeri cu aceiaşi infractori parlamentari, cât şi cu acelaşi număr….!!!! Ce mai contează??!!!

Marea sfidare şi umilinţă naţională, continua….Este de-a dreptul halucinant să vezi sfidată legea şi justiţia ţării, tocmai de aleşii neamului. Să vezi cum politicienii se ascund unul pe altul şi cu toţii se ascund după perdeaua, anumit creată şi întreţinută, a imunităţilor politice….  şi cum justiţia, aşa cum funcţionează acum la noi, trebuie să ceară “permisiunea” unui parlament corupt pentru a anecheta un politician şi cum sintagma”Nimeni nu e mai presus de lege/Cu toţii suntem egali în faţa legii”, nu se poate aplica tuturor cetăţenilor, ci doar prostimii şi masei largi de alegători, excepţie făcând doar aleşii neamului….Cei care fac legea, tocmai ei sunt şi excepţia de la lege…!!!

Un alt exemplu de sfidare: După actuala lege electorală nici nu mai contează câţi oameni se prezintă la vot….Se validează alegerea candidaţilor şi cu o prezenţă de 10%…asta pentru a combate boicotul şi absenţa la urne!!! Nimic nu mai contează, chiar dacă un parlamentar, primar, consilier, etc,…este ales cu doar 20-25% din numărul total de votanţi prezenţi la urne…!!!! Prin urmare încă o sfidare şi încă o umilinţă, să ai aleşii neamului cu doar 10-15 sau chiar 20% voturi din numărul total de votanţi prezenţi la urne, deci total inacceptabil…!!!

Cum poţi fi „alesul neamului” când de fapt ai fost votat de o minoritate, cu 5 sau 10% din numărul total al cetăţenilor cu drept la vot????!!!!

Pe cine reprezintă acest politruc ales, într-o funcţie publică, dacă nu este reprezentantul unei majorităţi???!!! Asta-i legea lor electorală!!!!

În final constatăm că suntem la momentul 1989, când cel pus în fruntea listei partidului… va fi şi cel votat!!!! Inutil să mai amintesc de competenţele şi experienţa profesională a candidaţilor, chiar nu mai contează. Totul este să fii pus pe listă şi să ai bani cât mai mulţi, să cumperi postul râvnit!!!

Prin urmare, pentru ce mai ieşim în stradă??? Să fim dezinformaţi şi minţiţi, să fim sfidaţi şi umiliţi??? Adevărata opoziţie şi lupta împotriva sistemului, nu mai este demult în stradă!!!! Strada nu mai este o opţiune viabilă, asta am văzut (iarăşi) şi după ultima manifestaţie, când noi cetăţenii am obţinut un succes  moral, iar ei, politrucii ţării îşi văd nestingheriţi de conspiraţiile lor!!!

 

Leave a Comment