Share
EVADAREA DIN… UE!!!

EVADAREA DIN… UE!!!

 

   Marea evadare, a Regatului Unit, era previzibilă şi a şi fost intens mediatizată… Situaţie survine după planurile haotice ale unui organism de tip federativ al UE, unde regulile de bază nu au fost respectate şi unde marile lor directive, clocite în laboratoarele din Bruxelles, au fost negândite foarte bine şi mai apoi erau şi mai prost aplicate, afectând naţiuni şi comunităţi întregi… Englezii, nu se dezmint.

Britanicii, ca şi naţiune, sunt tradiţionalişti şi conservatori, dar au şi un puternic simţământ patriotic, nefiind deloc încântaţi ca altcineva să le impună noi reguli şi noi impuneri, imposibil de atins.

Haosul şi degringolada din sânul UE,  face din acest organism viu, să devină doar o relicvă, o simplă amintire. Mai mult toate directivele emanate de către Europarlamentul / Consiliul UE, au creat haos în toate ţările membre şi mai toate nu au fost urmărite, de la concepţie şi până la implementare, astfel încât unele ţări au profitat de aceste directive, modificând drastic legislaţia proprie, în totală discordanţă cu necesităţile naţiunilor respective. Aşa a fost şi la noi, în România, unde politicienii noştri veroşi, s-au folosit de aceste directive, emanând legi împotriva naţiunii şi a propriilor cetăţeni, ba mai mult au şi făcut abuz de aceste directive, devalizând propria economie…

Toate aceste directive, cât şi alte norme impuse ţărilor membre, nu au fost atent monitorizate, lăsând practic, soluţionarea, la latitudinea conducerilor politice din statele membre, dar şi urmările acestora la nivelul societăţilor şi comunităţilor, nu au fost atent supravegheate…

Normal, pentru că şi la vârf, în conducerea UE, s-au urmărit şi se urmăreşte în continuare, interesele unor companii şi corporaţii care vor să-şi impună propriile lor produse şi reguli pe piaţa…!!!

Acum când UE se clătină serios şi se vor gândi şi alţii să părăsească corabia, acum cei din staff-ul UE vor regândi, poate, să reanalizeze şi să reorienteze politicile lor… Să le armonizeze cu legislaţiile ţărilor membre, dar să şi le monitorizeze implememtarea lor, aşa cum trebuia făcut de la bun început… Însă acum s-ar putea să fie deja prea târziu…!!!

Multe lipsuri şi carențe legislative, la nivel European, nu au fost luate în considerare de armata lor de funcţionari din imensul aparat de la Bruxelles…Nici semnalele de alarmă venite dinspre ţările membre, în special cele cu probleme grave ale politicilor lor interne, la fel ca şi în România, unde degringolada şi dezmăţul politic a atins cote alarmante dar şi degringolada fondurilor europene unde delapidările şi deturnările de fonduri sunt o stare de fapt…

Tot așa şi cu toate încălcările privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor care erodează puternic încrederea populaţiei în toate mecanismele europene de apărare a acestor principii fundamentale ale democraţiei occidentale…!!! Când ai țări unde politicile statale, privind drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt grav încălcate, iar tu for European federativ nu intervii să corectezi aceste deviaţii de la normalul legal, atunci ce poţi să aştepţi de la acele state??? Doar haos, minciuna şi corupţie!!! Apoi când vine vorba să întrebi populaţia acestor tari despre viitorul UE, desigur cetăţenii nu vor fi de acord cu acest mariaj, acceptat doar de o clasă politica coruptă şi aservită unor mari concerne şi corporaţii, în detrimentul propriilor lor cetăţeni!!! Cel mai bun exemplu este chiar România, unde directivele UE au fost subiect de bază al unor legi stufoase şi cu dedicaţie, implementate forţat, împotriva tradiţiilor şi caracterului naţional al ţării….!!!!

Aceste derapaje necontrolate de către UE, a dus în continuu la scăderea încrederii populaţiei la această comuniune de afaceri decât de idei şi principii.

Când doreşti să uneşti tari şi naţiuni diferite, trebuie să ai multe puncte comune, iar acolo unde nu sunt, să le construieşti folosind tradiţia şi obiceiurile locale şi nu să încerci să le schimbi haotic, nici să le laşi pe mâna politicienilor autohtoni fără să-i monitorizezi foarte strict. Apoi şi în ce priveşte proiectele din fonduri europene, aceste să poată fi accesate rapid şi tot aşa să fie şi monitorizate, la termen şi la calitatea proiectului în sine. Acolo unde se constată acte de corupţie şi deturnări de fonduri, aceste să fie în mod automat recuperate de la cei care au creat problemele şi nu de la statul respectiv…!!!

Ce mai poate fi UE astăzi??? O uniune federativă de state ale căror interese au rămas şi sunt doar pe principiul de afaceri şi corporatist, unde marile idei de uniune europeană au murit în faşă, iar locul lor a fost luat de tot felul de impuneri, pentru unele ţări imposibil de atins, impuneri de natură economică, evident… Prin urmare unele ţări, în special cele din Europa de Est, au parte doar de a ţine rolul de piaţă publică unde produsele proprii sunt practic interzise, prin directive şi impuneri emanate în laboratoarele UE şi unde au fost adoptate chiar cu acordul europarlamentarilor est europeni, ei înşişi corupţi, prin comisioane şi salariu imens, acordat cu mare largheţe de cei care diriguiesc destinele europene…!!!

Aşadar, UE este cum spuneam şi cu altă ocazie un “business club”unde ultimii intraţi sunt de fapt servitorii liderilor de club şi unde marile idei de uniune au murit pe hârtie… Unde apărare drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti nu interesează pe nimeni, unde CEDO are rol decorativ şi nu de impuneri drastice pentru cei care încalcă aceste drepturi… Unde protecţia mediului şi poluare este doar un principiu şi nu un imperativ…Unde avem o Uniune Europeană ultra-birocratizată și senilă, în care este reglementată mai degrabă, curbura de la castraveți şi culoarea roşiilor, dar care nu are nici un fel de reacție decentă la invazia dinspre zonele arabe și africane.

Frustrarea din sufletul foarte multor oameni europeni, de la vest la est, de la nord la sud, care altfel au visat că vor trăi… și alta este realitatea actuală, cu catastrofe financiare, datorii peste datorii, crize în sistemele de sănătate, învățământ șamd… o totală lipsă de previzibilitate și sustenabilitate… oferă un fel de breșă liberă pentru corupţie şi populism… un alt mare pericol.

Nu exista o poliţie federativă europeană, care să corecteze prompt, toate marile dosare de corupţie şi tarafic de arme/fiinţe… etc… din statele membre… Nu există o forţă militară federativă, care poate să facă parte şi din NATO, până la urmă, dar care să nu-şi dea acordul în ”călărirea” europeană efectivă, de către NATO, sub comannda SUA… etc, etc!!!

Naţiunile care doresc să își păstreze coerența pot avea manifestări mai dure la o asemenea mizerabilitate… putând ajunge și la ideea să se delimiteze de o astfel de UE. Dacă marii lideri europeni, pro UE, Germania, Franţa, Austria… şi chiar Anglia, nu-şi doresc în propriile lor tari, o poluare excesivă… o corupţie şi un birocratism exagerat… traficul de orice, nerespectarea drepturilor şi libertăţilor propriilor lor cetăţeni, în schimb sunt impasibili şi chiar tolerabili la toate aceste încălcări ale legilor şi principiilor sus amintite, de către celeleate state care fac parte din acest mare club al UE…!!!

Prin urmare doar proprii lor cetăţeni contează să fie apăraţi şi protejaţi… de restul…???!!! Restul pot fi doar sclavii lor şi cei care le cumpăra produsele lor expirate şi netestate… Suntem doar cobaii din UE???!!!

 

 

 

 

 

Leave a Comment