Share
MAREA… PĂCĂLEALĂ!!!

MAREA… PĂCĂLEALĂ!!!

  Revin asupra unui subiect care a tot fost şi va fi mai mereu abordat, până cel puţin, către sfârşitul anului anume acela al alegelilor parlamanetare. Vorbim mereu de câţiva ani buni despre lacunele legii electorale, despre numirile politice în funcţii publice, fără nici cea mai mică testare a unor candidaţi, ci doar pe criterii de partide şi numiri politice…!!!

Noi romanii ne lăsăm mereu păcăliţi de manipulările şi dezinformările la care suntem supuşi zilnic. Că suntem dezbinaţi şi apatici, total dezinteresaţi de viitorul ţării, de viitorul copiilor noştri, asta nu mai este o noutate pentru nimeni.

Păcăleala la care suntem iar supuşi derivă din faptul că suntem încântaţi de apariţiile publice ale unor viitori candidaţi la fotoliile călduţe din parlamentul ţării. Nu suntem de acord practic cu dizolvarea parlamentului, deşi mare parte suntem împotriva acestui parlament, dar care se pare că încă va fi populat tot cu asemenea specimene ca şi până acum!

Aşadar, avem liste electorale ale partidelor tradiţionale (deja anacronice) şi abonate la funcţii publice în stat, dar şi ale partidelor nou înfiinţate. Până aici nimic deosebit, însă clasa politică actuală refuza practic să se reformeze, schimbând pe ici pe colo câte ceva, prin părţile ne-esentiale, dar rămânând la fel ca şi până acum. Vorba lui Nenea Nae Caragiale, din celebra piesa “O scrisoare pierdută”:

“… ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”…!!!

O întreagă cacealma, un joc de “Alba-Neagra” în care însă rămâne o cale de mijloc, ascunsă nouă tuturor şi anume de Gri cenuşiu… Nici alb şi nici negru!!!

Nimeni şi nimic din tot acest bâlci, nu ne poate garanta că vor fi 300 de parlamentari, aşa după cum am dorit cu toţii la acel referendum de tristă amintire din 2012, că mulţi dintre aleşii neamului cu dosare penale nu vor mai fi în Marele Parlament al ţării…ori că în listele partidelor politice nu vor mai apărea, parlamentari care au trecut deja de două sau chiar trei mandate, etc…!!!

Prin urmare vom avea parte iar şi iar de acelaşi spectacol jalnic cu ‘’actori’’ într-o politică obscenă. Marea păcăleală vine acum când pe lângă candidaţii noi, partidele vor strecura şi pe marii rechini ai mafiei politice.

Se tot vehiculează o lozincă patriotardă cum că la vot să ieşim cu toţii şi să nu votăm partidele politice tradiţionale şi anacronice, abonate pe viaţă la toate alegerile şi toate mandatele şi mai ales la bugetul ţării…Însă cum mintea românului este aplatizată şi năucită de zeci de ştiri eronate şi cum uităm foarte repede de la un mandat la altul, vom avea aceleaşi partide în Parlament. Uităm că o masă importantă de manevră electorală cu un procent situat undeva la 30-35 % din electorat, o constituie mediul rural şi asistaţii sociali, cei subvenţionaţi, ţinuţi acasă pe banii statului şi că toţi aceştia au tendinţa de a vota mai mereu cu „stânga”, că sunt abonaţii tradiţionali ai bugetului şi ai regimului Iliescian…Uităm că mulţi dintre aceştia sunt sclavii ştirilor false emise în calup pe toate canalele media, neavând capacitatea de a discerne un adevăr faţă de o minciună anume strecurată pentru fraieri şi gură cască…Toţi aceştia în fond sunt opozanţi la schimbări majore de situaţie. Se tem că-şi vor pierde ajutoarele/subvenţiile…Că vor veni alţii mai flămânzi la guvernare….Că vin regaliştii/monarhiştii să ne vândă ţara…etc…etc..!!!! Toate aceste temeri, şi multe altele, au fost adânc şi atent săpate în subconştientul redus al acestora. În fine, acest procent convine de minune unor partide ca şi PSD, UNPR, ALDE, PMP, PNŢCD,UDMR… de ce nu chiar şi PNL…!!!

Acum partiduleţele nou înfiinţate nu au nici o şansă măcar la un procent din acestă masă de manevră…Cine a auzit de acestea??? Cine a auzit de USR, PNR, sau alte alianţe naţionaliste sau de alte denumiri cum ar fi Front Naţionalist Roman,… al Salvării României… etc???!!!! Cine a auzit şi cine sunt reprezentanţii lor, nu mai vorbim de platforme şi programe politce…etc în spaţiul rural nu au pătruns astfel de informaţii decât foarte vag…!!!

În conseciţă vom asista încă odată la o redistribuire neuniformă a voturilor. Pe listele electorale, partidele anacronice vor avea cel puţin un candidat dubios priponit în capul listelor ori chiar în primii trei, în aşa fel încât oricât de puţine voturi vor avea, primele locuri de pe liste vor fi şi cei intraţi în parlamentul ţării!!! Toate sunt comform cu legea electorală şi nimeni nu poate contesta asta… Cel puţin nu a fost contestată şi dezbătută până acum…. Apoi vor urma redistribuirile de voturi între partide, comform algoritmului politic, astfel încât se vor mai face loc şi pentru alţii pretendenţii de pe liste. De asemenea aceleaşi partide care nu vor avea destule voturi, aşa cum este şi normal, vor face imediat alianţe electorale de conjunctură politică. Deşi acum se jura toţi că nu vor alianţe cu PSD, cu ALDE ori cu PMP, în final toţi aceştia se vor uni şi vor face o majoritate confortabilă. Nu mai amintesc de UDMR, eterna mireasă a acestui bordel politic care va fi intens curtată şi ….căutată!!!! Şi tot aşa mai departe!!!

Uităm mereu astfel de amănunte. Venim cu fraze bombastice şi nerealiste, cu date de conjunctură, cu analize făcute din birou şi de pe net, cum că noile partiduleţe vor avea câştig de cauză, că cetăţenii s-au săturat de politicienii interlopi şi mafioţi…etc, însă după nişte calcule făcute pragmatic şi la rece, realitatea din birourile acestor noi partide va păli considerabil. Vor avea parte de o minoritate parlamentară iar propunerile lor legislative se vor izbi de acel zid format de partidele amintite mai sus şi care, cum spuneam vor face alianţe politice…

Aşadar, „Marea Păcăleală”ne va fi administrată nouă tuturor ca şi un duş rece. Sa de Dumnezeu să nu am dreptate!!!
Apoi în fiecare listă electorală, în special a prtidelor vechi, va fi cel puţin un candidat, după cum spuneam, plasat în primele trei poziţii, dintre acei rechini politici de care acum amintim ca sunt deja „expiraţi” și care vor intra din prima în Parlament, indiferent de numărul de voturi pe care le va obţine partidul său…!!! Deja sunt prezentate liste, unde prima poziţie a fost ocupată de un personaj foarte cunoscut opiniei publice… Un artist/actor sau solist vocal, un medic renumit, ori alte funcţii cunoscute nouă tuturor, dar care in final habar nu au de politică și de legislaţie. Aceştia fiind doar marionete și paravanul după care se pot ascunde liniştiţi mafioţii politici…

Astfel de „păcăleli” ne vor fi aplicate una după alta, în aşa fel incât la finalul acestor alegeri, vom sta prostiţi, scărpinându-ne in ceafă şi întrebându-ne …”Cum a fost posibil aşa ceva???”… Cum au ajuns iarăşi marii rechini politici ]n Parlament…??? Evident tot cu aportul nostru al tuturor!!!

Prin urmare să nu ne mai mirăm când ii vom revedea pe un Ponta, Dragnea, Ghiţă, Băsescu, Tăriceanu, Udrea, Blaga, Negoiţă… etc, etc!!!! și lista continuă cu zeci de nume de tristă amintire pentru noi toți… îi vom revedea în Parlamnentul Țării, cu alt mandat în buzunar și cu o altă imunitate politică!!! Noi toţi le-am croit acest drum și l-am pavat cu tot ce se putea pentru a ajunge din nou acolo… Noi toţi ne-am păcălit și fraierit, ascunzându-ne după propria noastră neputinţă de a-i obliga să se reformeze, lăsând-ne ameţiţi de cântecul Sirenelor politicii româneşti, și încântaţi la maxim, îmbătaţi de vraja aburului populist și care vor disparea, toate acestea, imediat după alegeri, lăsând in locul acestui miraj, adevărata faţă a hidoşeniei mafiei din politica românească!!!

Vom rămâne iar cu coruptii noştri pe cap, încă un mandat și cine știe ce guvernare ne mai aşteaptă. Oricum, păpuşarii stau neclintiţi în fotoliile lor, aşteptând liniştirea apelor tulburi, pentru a prelua comanda viitoarelor marionete….!!!

Jocurile de culise au fost deja aranjate, iar noi, tot spectatori în acest teatru prost, vom aplauda frenetic aceiaşi piesă veche, dar cu un alt titlu, iar păpuşarii si marionetele vor râde cinic și satisfăcuţi ca au obţinut ce și-au dorit, ne-au păcălit, jefuit și fraierit, încă odată, aşa cum ştiu Ei s-o facă de 26 de ani, mereu, mereu….!!!

“Sic transit gloria mundi”…….!!!

______________________________________________________________________________________________________

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment