Share
Învierea portului românesc la Doboi, Harghita, sub pavăza Arhanghelului Mihail!

Învierea portului românesc la Doboi, Harghita, sub pavăza Arhanghelului Mihail!

  Lumina românească a icoanelor ortodoxe și a straielor populare românești ce înveșmântează copii s-a revărsat peste Satul Plăieșilor. Acest lucru s-a întâmplat datorită vouă dragi prieteni de Drum, datorită vouă, celor care ați contribuit în toate modurile pentru ca românii din Doboi să aibă în ochi bucuria acestei lumini a unității naționale. Pe Dealul Bisericii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil s-au strâns peste o sută de oameni veniți din satele din împrejurimi, din Miercurea Ciuc sau chiar din Tg. Secuiesc, pentru a aprinde lumânări la mormintele moșilor și strămoșilor lor din cimitirul Crucilor Aplecate. Văzând copiii satului în straie populare, primind mai apoi fiecare câte o icoană, toți acești români adunați să-și plângă morții acolo, au înțeles că în rugăciunea lor sunt si românii de peste Carpați, au înțeles îmbrățisând la propriu icoanele primite că ei, cei ”puțini” au alături douăzeci de milioane de frați și surori, pe noi, cei din restul Țării. Mulți dintre ei au lăcrimat simțind Sufletul Neamului, văzând prima împărtășanie (după 75 de ani) a unui copil ce are pe el costumul național românesc. Plăieșii lui Stefan cel Mare și Sfânt ne-au zâmbit din morminte. Au fost cu noi acolo. În ultimii ani pentru românii din Doboi s-au mobilizat la modul cel mai concret prin cele cinci acțiuni ale noastre desfășurate acolo, sute de oameni din Brașov, Făgăraș, București, Iași, Tg. Mureș, Botoșani, Deva, Covasna, Sfantu-Gheorghe, Tg. Secuiesc, Zăbala, Galați, Timișoara, Bacău, Giurgiu, Suceava, Cluj, Brăila precum și din alte localități din Țară și nu în ultimul rând din Diaspora; centrala termică montată la școala cu predare în limba română din sat și la Paraclisul Ortodox fiind în acest sens un singur exemplu. Atunci inițiativei noastre s-au alăturat redacția ziarului Cuvântul Liber din Tg. Mureș prin domnul director Lazăr Ladariu si doamna Mariana Cristescu, Protopopiatul Ortodox Brașov, Asociația Neamunit, echipe de instalatori și electricieni din Brașov coordonate de domnul Petre si Serban Davidescu, precum și români din Țară și Diaspora. La Doboi au venit studenți din ASCOR coordonați de părintele Costin Butnar, nu numai să aline prin cântec românesc sufletul țăranilor români, ci și să zugrăvească sau să zidească zidurile școlii si ale Paraclisului. La Doboi , și nu numai am fost uniți, și suntem în continuare prin faptele și credința voastră.

Suntem prezenți în Harghita și Covasna, noi toți cei cu credință în Hristos și Neam. Suntem Oștire.
La mulți ani tuturor celor ce sunt sub semnul Arhanghelilor, și tuturor celor care vor veni!

de Mihai Tîrnoveanu

______________________________________________________________________________________________________

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment