Share
Ideile sunt izvor nesecat şi rodnic de orori!

Ideile sunt izvor nesecat şi rodnic de orori!

  “Cât priveşte ideile, nu încape îndoială că sunt izvor nesecat şi rodnic de orori. Ideii de libertate îi impută doamna Rollland nenumărate crime.

Ideile stau la îndemâna celor ce sunt gata să-şi potolească pe orice cale setea de sânge şi răzbunare, aţâţările resentimentului, pofta de a umili şi a chinui pe alţii, de a împrăştie în jurul lor nesiguranţa, durerea şi jalea. Conţinutul ideii sau al teoriei nici nu are vreo importanţă. Oricare e bună; cu cât mai logică şi mai absolută, cu atât mai prielnică pentru scopul urmărit. Fanaticii, torţionarii şi canaliile găsesc, în fiecare epocă istorică, teoria sau ideea în numele căreia să-şi poată îndestula sadismul şi voinţa de putere.

Circulând în libertate prin lume, după ce a fost emisă de un intelectual îndeobşte dotat cu geniu, ideea încape mai întotdeauna pe mâna unui ahtiat de putere discreţionară, înfometat de nevoia de a pricinui durere semenilor săi, însetat de formule absolute şi – mai ales, supremă victorie – de putinţa de a-i face pe oameni să tremure.”[1]

[1] N. Steinhardt, Cartea împărtăşirii, Biblioteca Apostrof, Cluj 1995, p. 40-41

______________________________________________________________________________________________________

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment