Descoperire senzațională în parapsihologia românească!

    România este un popor diagnosticat cu o boală incurabilă numită „parazitism național”. Boala a fost transmisă încă din epoca antică odată cu indo-europenizarea, însă nu a avut consecințe grave până la sfârşitul evului mediu. Formarea poporului român a constituit perioada de incubație a virusului, el acționând în stare latentă până la începerea „secolului fanariot” în Moldova şi Țara Românească la începutul secolului al-XVIII-lea.

  Unii specialiștii în parapsihologie consideră că primele manifestări ale bolii au apărut în timpul Revoluției lui Tudor Vladimirescu în anul 1821, alții chiar pe vremea domnitorului Vlad Țepeș și motivează ca argumente „viciile” deprinse în perioada recunoașterii autonomiei interne de către Imperiul Otoman. Printre acele defecte psihice umane ca hoția, desfrânarea, lăcomia și trufia, dobândite în perioada marilor migrații barbare (secolele IV-XIII), imixtiunile otomanilor în politica internă a statelor medievale românești constituie principala etapă a agravării „parazitismului național”. În articolul viitor vă vom prezenta care sunt cauzele bolii și de ce imperfecțiunile psihice amintite a făcut boala incurabilă. 

Va urma

Ioan D. Constantinescu 

*acest articol este un pamflet și trebuie interpretat ca atare!

_________________________________________________________________________________________________________________________

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns