Share
UN MARE RISC

UN MARE RISC

  Acum, spre sfârșitul lumii (pentru că trebuie să recunoaștem după împlinirea „semnelor vremurilor” că trăim apusul acestei lumi..), creștinii dreptcredincioși sunt amăgiți de duhurile iadului în nenumărate feluri. Una din capcanele în care cade creștinul de azi este răspândirea minții în realitatea exterioară. Ce vreau să spun? Majoritatea dintre noi căutăm să învățăm pe alții! Este drept, a învăța pe altul este meserie mântuitoare, fiind „pescuit de oameni”, cum zicea Domnul nostru Iisus Hristos, dar atunci când pescuitul acesta se face în cantități industriale, este dăunător! Încercând să-i pescuim pe alții, riscăm să fim noi înșine pescuiți de satana!  De ce? Mai întâi pentru că „pescarului” i se cer fapte, înaintea cuvintelor. I se cere lui virtute personală și viață curată, înainte de a le sugera altora. I se cere vedere clară și pătrunzătoare, înainte ca el să se lupte cu paiele din ochii celorlalți. Să nu aibă parte de la Domnul de celebra Sa referire la bârna din ochi! Și-apoi știm.. orb pe orb, nu se pot călăuzi.. Dar mai este un motiv pentru care exagerarea cu „predicarea” la cei din jurul nostru este periculoasă. Cel ce stă numai cu gura pe alții, pierde contactul cu două realități extraordinar de importante.

  Prima Realitate (observați majuscula de la începutul substantivului!) este Cea Dumnezeiască . Omul care se ocupă prea mult de alții, nu mai are timp de Dumnezeu! Dumnezeu, Care este Izvorul păcii, luminii, fericirii și mântuirii sale.. Deci un astfel de om va deveni în final apatic, trist și plictisit, sfârșind prin a nu mai înțelege de ce face ceea ce face: adică.. de ce îi orientează pe toți spre Un Dumnezeu de care el însuși a uitat?.. Imediat „învățătorul” amator trebuie să lase în pace mântuirea altora și să-și vadă de-a sa, pentru că este în mare primejdie ! Să se lase de sportul propovăduirii și să se-apuce de „sportul” pocăinței și al rugăciunii. A doua realitate de care învățătorul amator se îndepărtează este EL ÎNSUȘI! Nimic nu-i mai trist decât să uiți de sinele propriu. Să-ți devii ție însuți un străin.. Să nu te mai cunoști.. Aceasta se întâmplă când stai cu ochii orientați spre alte persoane, dar nu mai privești spre adâncul sufletului tău. La fel pățesc tinerii care ascultă continuu muzică la maxim, joacă pe calculator, sau stau mereu în „gașcă”. Ajung să nu se mai cunoască pe ei înșiși și sfârșesc prin a se teme de ei înșiși.. Omul fuge de el însuși!  Creștinul care fuge de el însuși este vrednic de tot plânsul. El, care pasămite dorește tuturor mântuirea, nu și-o mai dorește pe a sa proprie! Din păcate chiar și preoții sunt expuși la acest mare risc. Atunci când o „lasă moale” cu viața duhovnicească personală, concentrându-se doar la aceea a păstoriților lor. Care este rezultatul? Preotul pierde convingerea care îl însuflețea la început, iar enoriașii simt lucrul acesta și nu îl mai ascultă. Prin urmare, nici spre Hristos nu se mai îngrămădesc astfel de credincioși. De aceea se spune în popor: „Dă-mi, Doamne, râvna cea dintâi”! Iar Domnul Hristos îndeamnă pe un episcop din Apocalipsa: „Amintește-ți DE UNDE AI CĂZUT”.

  Ce să facem? Să nu ne mai ocupăm de predică, cea mai mare obligație a preotului, după Sfântul Ioan Gură de Aur? Nu putem, căci scrie Sfântul apostol Pavel: „VAI MIE, DE NU VOI BINEVESTI”! Dar suntem obligați ca imediat ce vom percepe îndepărtarea de Dumnezeu și de propriul sine, să punem parohienii noștri în paranteză și să ne ocupăm intensiv de viața duhovnicească personală. În ce privește credincioșii mireni, nu uitați că învățarea celorlalți nu vă este poruncă, ci sfat! Însăși Sfânta Scriptură spune: „Nu poftiți a fi mulți învățători, știind că noi învățătorii mai mare osândă vom lua”. Nu vă va certa Domnul că nu ați învățat pe alții, ci că nu ați aplicat voi înșivă poruncile Sale în viața de zi cu zi. A învăța pe alții, pentru mirean este o faptă a milei duhovnicești, dar nu este obligatorie, atunci când poate duce la primejduirea mântuirii proprii.

Domnul să ne lumineze cu harul Său, învățându-ne cum să procedăm în momentele delicate ale vieții noastre.

Preot Sorin Croitoru, Mantova, Italia


  Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment