Share
Vom ţine Steagul ridicat spre Cer!

Vom ţine Steagul ridicat spre Cer!

  Vom ţine Steagul ridicat spre Cer pentru cei mângâiaţi de pământ şi iarbă, pentru martirii şi eroii acestui Tărâm de Carpaţi şi Râuri de Biruinţă. Vom ţine Steagul pentru cei ce vor urma. Nu vom uita nicio picătură de sânge ce a curs. Nu vom uita nicio luptă, nicio lacrimă, niciun legământ făcut pe Pământul de oase; şi ochii lor vor fi în ai noştri, cu toate visele lor trimise-n zări şi în luceferi. Suntem şi vom fi acolo, în aceleaşi tranşee, pe aceleaşi redute. Şi nu, nu avem puterea nici măcar a unei picături din sângele lor, nevrednici suntem şi păcătoşi, iartă-ne Doamne neputinţa noastră, dar lupta… lupta o vom duce, după puterile şi priceperea noastră. Nu suntem sub vremi, nu suntem nici deasupra lor, suntem în această vreme, dar cu inima spre Neam şi Hristos. Fiecare Drapel Naţional, fiecare carte de Mihai Eminescu, fiecare carte de rugăciune ortodoxă dăruită de un român unui altui român, copiilor noştri mai ales, sunt paşi pe acest Drum. Sunt gesturi şi simboluri importante, sunt firele care ne leagă, sunt cele mai preţioase cadouri pe care ni le putem face unuia altuia, pentru a nu uita că suntem o Familie, una românească.

Doamne ajută!

de Mihai Tîrnoveanu


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment