Share
Pentru Neam, Cruce și Drapel. Credință, Organizare, Acțiune.

Pentru Neam, Cruce și Drapel. Credință, Organizare, Acțiune.

  Românii din Covasna și Harghita la București; cele mai frumoase momente din Piața Universității, de la Biserica Voievodală Sfântul Gheorghe Nou și partea de început a Șezatorii care cuprinde mesajul Episcopiei Covasnei si Harghitei ( preot prof. dr. Sebastian Pârvu), mesajul românilor din Arcul Intracarpatic prezentat de domnul învățător Dan Hagiu din Zăbala, discursurile domnilor Codrin Munteanu, secretar general al Ministerului Apărării Naționale, Constantin Secară, Dan Tanasa si cuvântul de deschidere al șezătorii propriu-zise rostit de Alexandra Pintrijel Hagiu.

***

Vom bate la pas sat cu sat, comună cu comună, oraș cu oraș, intrând pe ușile deschise și bătând cu nădejde în cele aflate sub zăvor; vom îmbrățișa fiecare colț din Inima Țării. Avem timp, atât timp cât ne va lăsa Dumnezeu pe acest pământ. Iar mai apoi vom continua din Cer, alături de oastea cea mare a înaintașilor noștri al căror umăr îl simțim acum la fiecare pas al nostru.

Mihai Tîrnoveanu 


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment