Oraşule căzând încet în noapte

Oraşule căzând încet în noapte
se cern tristeţi pe cugete şi fum
de amintiri
şi ce-aş fi vrut
şi scrum
se scurg încet
se ning încet,
petale printre şoapte…

Bătrâni privesc în golurile vremii
şi singuratici zdrenţele iubirii
singuri copii durerea amintirii
săraci se strâng în zdrenţe şi cartoane
şi goale trec maşinile mărimii.

Pe ici şi colo,
case scânteiază
o ceartă veselă,
un râs,
un glas feeric,
un plâns de-alint
un strigăt
– te aud! –
şi înc-un râs
cu greu luminile se-nchid
şi chicote răsună-n întuneric
degeaba caută dureri să se strecoare
putere n-au să stea prea multă vreme
mai râde un copil în depărtare
şi binele odihna îşi aşterne.

De prin canale-n care vieţi se-ascund
– şi şterg iluzii
amintiri
şi pace –
aburi de deznădejde
‘nalţă uneori
întunecimi
spre stelele albastre.
În străzi cu întuneric şi lumină multă
în colţuri cu mizerii şi duhori
oraşule căzând încet în noapte
atâtea goluri
prăbuşiri
strecori.

Oraşule căzând încet în noapte
cu-atâţia oameni singuri împreună
aş vrea
de-aici,
aproape de departe
să-ţi spun,
să-ţi dărui
Noapte bună!

Mihai-Andrei Aldea


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Mihai-Andrei Aldea

Author: Mihai-Andrei Aldea

Preot, scriitor și jurnalist

Lasă un răspuns