Mesaj dur al echipei “Mic News” la adresa instituțiilor europene cu privire la integritatea jurnaliștilor!

   Am primit spre publicare un mesaj pe cât de dur, pe atât de real, la adresa instituțiilor europene care se fac vinovate de aservirea presei. Articolul este semnat de colega noastră Raisa Nedelcu, redactor șef la ziarul Mic NewsRedacția noastră consideră absolut necesară distribuirea acestuia pe toate rețele de socializare, ținând cont de lipsa de profesionalism și demnitate a celor ce nu vor să-și recunoască statutul social într-o Europă îndreptată tot mai mult către plutocrație. Iată textul:
***
  “Transparență, responsabilitate și integritate în instituțiile europene înseamnă un principiu foarte simplu: să respectăm legile și să facem legi pentru cetățeni. Nu pentru grupuri de interese, nu pentru industrii, nu pentru lobby-iști. Noi, aici, reprezentăm cetățenii. Este inacceptabil că nu avem încă un registru al transparenței obligatoriu și este în continuare facultativ și avem o dezbatere de ani de zile care ne arată câtă opoziție există pentru un registru de lobby obligatoriu. Pentru fiecare lege care iese pe poarta acestei instituții, oamenii trebuie să știe cu cine s-au întâlnit, pe cine au ascultat raportorii și reprezentanții lor. Este rușinos că nu avem nici acum un program european pentru protecția acelor whistle-blowers (în limba română: avertizori de integritate) și a jurnaliștilor de investigație. Pentru că ei sunt cei care descoperă lucrurile ilegale din instituții, inclusiv din instituțiile europene, și, ca atare, trebuie protejați. Prin urmare, din nou solicit să adoptăm cât mai repede un registru obligatoriu al transparenței, protecția martorilor, a avertizorilor de integritate și a jurnaliștilor de investigație. Și, de asemenea, reformarea instituțiilor europene, pentru că avem prea multe și foarte mulți angajați. Ca să putem merge înainte, trebuie să fim ceva mai mici și mai flexibili și numai pe ce este important să ne concentrăm.”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns