vin. sept. 18th, 2020

  „Doina română e cântecul bisericesc amestecat cu elementele rasei şi trecut prin sufletul duios, intim şi nostalgic al poporului român.

Portul românesc, care nu imită natura nici în culori, nici în figuri, ci o schematizează, este o transpunere a icoanei bizantine care nu redă natura, ci numai trăsăturile esenţiale, ascetice spre a sugera realitatea eschatologică.

Toată varietatea de folclor, de artă, de obiceiuri, a poporului român are un caracter creştin ortodox, dar, în acelaşi timp, se deosebeşte de a tuturor celorlalte popoare ortodoxe, întrucât alta a fost rasa, altele au fost antecedentele spirituale în care a pătruns creştinismul, alta istoria în care s-a desfăşurat.

Fiind aproape de popor, Biserica a trezit, ca printr-o baghetă magică, toate puterile creatoare ale celei mai originale pături a neamului.

Acesta fiind caracterul Bisericii româneşti este explicabil, de ce precum în trecut, aşa şi azi ea merge cu neamul. Precum în trecut n-a existat nicicând conflict între neam şi Biserică, aşa nici azi nu există.

După război, a existat uneori o tensiune ascunsă între stat şi Biserică. Dar nu între neam şi Biserică. Tensiunea a fost produsă de spiritul mason al oamenilor politici de factură democrată şi străini de aspiraţiile neamului. Neamul a stat însă totdeauna alături de Biserică în atitudine de protest. Curentele naţionaliste toate s-au declarat în acelaşi timp creştine.

În România numai antinaţionalismul este anticreştin.” Integral: aici

Dumitru Stăniloae, „Biserica Română” în ORTODOXIE ȘI NAȚIONALISM


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Departament corespondenti

By Departament corespondenti

Departament corespondenți - pentru toți corespondenții noștri

Lasă un răspuns