Share
STATUL sau NAŢIUNEA…??!!!

STATUL sau NAŢIUNEA…??!!!

  Avem două noţiuni diferite, dar care la prima vedere par a simboliza aceeaşi temă… Însă, de departe sunt termeni diferiţi cu definiţii diferite şi care în mintea cetatenului de rând par a fi sinonime… una şi aceesi definiţie.

Toatal fals. Conform dex, STATUL= Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni. Deci cu alte cuvinte, totalitatea instituţiilor care administrează şi guvernează o ţară….un popor…o Naţiune…!!! Dar, definiţia Naţiunii înseamnă de fapt… „Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită, care a luat ființă pe baza comunității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în comunitatea particularităților specifice ale culturii! Cu alte cuvinte Naţiunea romana reprezintă Poporul român, noi toţi cetăţenii acestei ţări.

Prin urmare Administraţia Politică a Statului de acum, reprezentat de totalitatea instituţiilor sale şi care este suprasaturat de oligarhia de Partide şi care în final au croit legi speciale şi cu dedicaţie pentru a-şi susţine şi promova propriile privilegii şi propriile familii şi grupuri de interese, în total dezinteres faţă de cerinţele Naţiunii…!!! Aşadar avem parte de acel Stat paralel pe care chiar Tariceanu o recunoştea într-una din „informările” sale către popor, numai că el numea naţiunea un alt stat iar cel condus de către aceste instituţii fiind o altă entitate…!!!

De fapt ce-şi doreşte Statul Politic actual…???? Să arunce câteva firimituri naţiunii(cetăţenilor), iar grosul banilor adunaţi de la cetăţeni să „aprovizioneze” conturile acestor veritabili infractori şi totul să pară în ochii mulţimii, ca fiind ceva perfect legal şi corect….???!!!

Aşadar, avem Statul Politic ca şi admnistrator al bunurilor şi al tuturor averilor Naţiunii romane, un Stat Suprasaturat de Oligarhia politrucilor şi care a fost investit de noi toţi, adică de Popor să ne guverneze Ţara.

Însă acest Stat Politic, s-a autoprocalmat direct invincibil, inamovibil şi de nestăpânit, devenind rapid un Stat Dictatorial, nesupus de legi şi de voinţa naţiunii care l-a mandata să guverneze. Mai mult, oligarhia de Stat s-a metamofozat într-un Klan de tip mafiot care, având la îndemâna Puterea Executivă şi Puterea Legislativă, şi-au fabricat legi speciale, autoprotective şi nerecunoscute de către Naţiune, ca fiind cele normale şi corecte şi care să protejeze cetăţeanul cu drepturile şi libertăţile sale, cu alte cuvinte ne-am întors cu 70 de ani în urmă când se instaura Dictatura Stalinist-Comunistă, impusă de Sovietici. În dictatura Comunistă, Statul se autoproclama ca fiind puterea absolută, indiferent de cerinţele şi necesităţile Naţiunii şi era reprezentată, acestă putere, de un singur Partid, care la fel cu de la sine putere se intitula „alesul legitim poporului” într-un scrutin electoral impus, unde nu exista decât o singură opţiune….unicul PCR !!!

Astăzi există doar pur teoretic, un pluralism politic dar practic există tot un singur partid la baza…din fostul PCR, s-au divizat sub alte titulaturi, alte partide însă toate au cordonul ombilical, netăiat, din defunctul PCR…!!!

Prin urmare PCR-ul s-a metamofozat şi divizat peste noapte, în Klanuri de tip mafiot, cu denumiri pompoase de partide democratice, manipulând grosolan Naţiunea, formând un adevărat Cartel infracţional care luptă din răsputeri să demonstraze Lumii întregi că sunt de fapt, o Democraţie autentică dar care acţionează şi se manifestă la fel ca acum 70 de ani, în plină Dictatură Comunistă!

Statul Politic de astăzi a devenit duşmanul Naţiunii şi profitând de acaparaea tuturor pârghiilor puterii, acţionează contra nevoilor şi cerinţelor cetăţenilor săi.

Prin manipulări grosolane apar astăzi, descendenţii nomenclaturii comuniste şi oligarhii puterii de acum, la televiziuni controlate de Ei, încercând să inducă în eroare întreg poporul, cum că de fapt Ei nu sunt penali şi nici infractori şi că de fapt trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, până la dovedirea faptelor de care sunt suspectaţi, şi rămânerea lor cu imunităţi şi funcţii…!!!

Nimic mai neadevărat şi total fals. Odată ce un individ este supect într-o infracţiune, atunci acesta trebuie să părăsescă orice funcţie şi să se pună la dispoziţia organelor de anchetă, până la stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei sale. Pentru că prin definiţie a fi suspect, înseamnă că o persoană este „bănuită, care dă de bănuit; care inspiră neîncredere, de care trebuie să te ferești; dubios, îndoielnic.” Şi atunci cum să ai încredere să mai laşi în funcţie un fucţionar public şi /sau o persoane cu funcţii în Stat, când acesta este bănuit ca fiind infractor…???!!!

În toate ţările din lume, orice suspect de comiterea unei infracţiuni, trebuie să plece din acea funcţie şi se pună la dispoziţia organelor de anchetă în vedere stabilirii vinovăţiei sale, sau contrariului. Şi nu cum se procedează azi în România unde infractorul bănuit doar, se foloseşte în continuare de acea funcţie pentru a se apăra, folosindu-se în aceleşi timp de toate pârghiile funcţiei şi puterii sale pentru asta….!!! Şi tot comform definiţiilor din Dex. O persoană considerată „Penal” este de fapt considerată un Infractor….adică un individ care încalcă legea penală, o persoană care a comis o infracţiune, ori care este doar bănuit/suspectat de aceasta….!! Iar legea penală, pedepseşte şi intenţia de a produce o faptă penală…!!!

Aşadar Statul politic, cu de la sine putere, apără prin orice mijloc interesele unor infractori ajunşi în scaunele puterii din Stat…!!! În totală contradicţie cu legile naţionale şi internaţionale, devenind direct, duşmanul propriului popor, propriei Naţiuni care de fapt îl mandatează să administreze şi să guverneze Ţara în interesul cetăţenilor ei…!!!

Mă întreb şi întreb….Dacă, acest tip de Stat Politic îşi depăşeşte atribuţiile pentru care a fost investit şi mai mult, devine duşmanul Naţiunii şi propriilor cetăţeni acţionând pentru demolarea legilor şi a ordinii de drept şi pentru jefuirea averilor naţionale, are legitimitate să mai Guverneze această ţară…???!! Iar dacă nu, Naţiunea are toate atuurile pentru a dizolva acest sistem politico-mafiot reprezentat de Statul politic de azi şi trebuie şi poate să acţioneze pentru restabilirea Autorităţii Statului de drept, în vederea Apărării Naţionale…???!!! Da, desigur!!! Noi avem obligaţia de a restabili Autoritatea Statului de drept şi de a pedepsi pe aceşti trădători de ţară şi de neam…!!!

Prin urmare noi cetăţenii, avem dreptul şi obligaţia, stipulate chiar prin Constituţia României, de a apăra ţara de duşmani…Care duşmani se afla chiar în aparatul politic de Stat…!!! Este o vorbă veche românească…”Nu te poţi feri de hoţul din casa…”, pentru că Statul Politic infracţional de acum, ne jefuieşte şi ne fură, delapidând bugetul naţional şi toate averile Poporului şi toate astea din interiorul Ţării…Practic nu există un Duşman extern, ci este chiar sub nasul nostru! Acest sistem Politic Statal, de tip Infracţional unic în lume, nu poate şi nu doreşte binele Ţării. Nu-i pasă de noi cetăţenii şi nu existăm pentru acest sistem decât ca şi număr, ca şi „producători” de Taxe şi Impozite, de unde îşi pot trage sumele necesare propriilor lor afaceri şi interese.

Aşa stând lucrurile, cum scăpăm de aceşti tardatori, infractori şi penali, instauraţi ilicit si cu de la sine putere în sistemul actual politic…??? Cum restabilim ordinea şi Statul de drept…??? Acestea sunt cerinţe de extremă urgenţă. Personal cred că doar prin „luptă” îi mai putem înlătura de la putere şi că numai noi o putem face, nimeni din afară nu ne va ajuta, pentru că noi nu avem încă ţări vecine şi prietene, în stare să ne ajute dezinteresat…!!!

Deci până nu vom acţiona printr-o luptă comună şi organizată, nu vom avea nici un câştig de cauză şi nici nu vom câştiga de partea noastră pe marea masă de indecişi!!! Nu doresc să mai insist acum la metode şi tactici de a pune sub presiune un Guvern şi un Parlament dicatorial, conduse de lideri interlopi, dar sunt convis ca în asentimentul meu sunt deja mulţi români patrioţi, care ştiu şi ei cum să punem problema… Prin urmare să acţionăm…e vremea faptelor!!! Doar prin fapte ne vom putea face simţită prezenţa şi ne vom face auziţi…!!!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment