Share
Hai la târg și Adoptă un țăran!

Hai la târg și Adoptă un țăran!

  „Dragi iubitori de țărani, de bucate aburinde, de roadele toamnei, de vin ghiurghiliu și mai ales, de povești spuse la șezătoare, la o felie de plăcintă și-un pahar de poftă de viață, vă invităm la un nou târg marca Adoptă un țăran și Malltaranesc

Nu ne-am putut abține să punem punct acestui anotimp plin de bunătăți fără să ne revedem la o nouă agapă, în stilul nost’ specific. De această dată, deși suntem în același loc minunat ca până acum – grădina de pe Constantin Lacea nr 4 – avem pregătite pentru voi alte șugubății, ca să ne țineți minte. Așadar, nu ne vom petrece ziua doar afară, deși se promite de Sus soare, ci și într-o cameră inedită a noii locuințe pusă la punct de gazdele noastre mereu primitoare, Cristina și Alexandru. Grade vor fi multe doar în pahare, însă nu vă speriați, promitem că ne ocupăm noi de încălzire: vă primim cu inima deschisă și fierbinte, cu vin de țară, poate și altele asemenea suprize. 

De data această vor veni mai mulți producători, dublu la număr, nu doar din Brașov, ci și de pe alte meleaguri românești, căci tare și-au dorit să fie lângă noi măcar la un târg! Îi primim, cum dară altfel? Aducem și artă românească ce vă va încânta negreșit, vom meșteri diverse în cadrul atelierelor pregătite, vom învăța să gătim sănătos în anotimpul rece, vă vom spune ce mai e nou pe la noi prin ogradă, ne vom bucura împreună de viața la curte, ba chiar, pentru cei mai zeloși dintre voi, VOM PLANTA CÂTE CEVA PENTRU LA PRIMĂVARĂ! Da, ați auzit bine, o altă activitate plină de mister se va naște la acest eveniment: o frumoasă GRĂDINĂ COMUNITARĂ!

Așadar, vino să te înscrii și tu pe lista celor care vor culege roade la primăvară! Toate detaliile le aflați la fața locului. Tototdată, vom povesti despre oierit, cu prietenul nostru Alexandru Stanescu, doctor în istorie, președinte al Uniunii Junilor din Brașov. Noi vă vom povesti despre inițiativa legislativă care va ușura de multe greutăți pe gospodarii de subzistență, inițiativă care ne-a fost luată în calcul de responsabilii din minister. Iar Alina, prietena noastră dragă de la Ferma Muntean, ne va spune despre cum a ajutat-o proiectul nostru în a-și pune baza unei mici afaceri cu produse lactate de capră.

Și da, ca niciodată, vom povesti și despre celelalte proiecte ale noastre, care cresc pe zi ce trece și ne încântă zilele, bucurând și pe cei din jur! Și pe această cale mulțumim tuturor pentru ajutor și implicare!

Te așteptăm așadar sâmbătă, 25 noiembrie, de la 11:30, pe strada Constantin Lacea nr.4, în Scheii Brașovului, plin de voie bună și curiozitate, cu multe tolbe la purtător, căci vor fi de toate, de la cartofi la murături, plăcinte sau vin, dulcețuri sau pastrame!

Intrarea la eveniment este LIBERĂ, însă, dacă binevoiți și doriți ca astfel de întâlniri să mai aibă loc, să faceți o mică donație în cutiile special amenajate pe care ne vom asigura că nu le ratați! Sugerăm 20 RON de persoană :), bănuți ce servesc exclusiv proiectului Adoptă un țăran! Mulțumim!

NU UITAȚI! NU este loc de parcare în fața locației, așa că vă rugăm să folosiți locurile de parcare special amenajate, la doar câțiva zeci de metri distanță!”

Organizat de Adoptă un țăranÎn grădină. GuestHouse&Events Brasov și Malltaranesc


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment