joi. oct. 1st, 2020

V-ați mai gândit vreodată-‘n viață,
La veșnicie cugetând,
Că poate sus în Cer, la Domnul ,
Nu veți ajunge,… vai,… nicicând?…

Căci văd o lume-așa distrată,
Chiar și-‘n biserică râzând,
Dar nu am mai văzut pe nimeni
Pentru pieirea sa plângând!

Pentru un geamăt, la tâlhar
Hristos i-a dat Împărăția;
Pe îngerii cei luminoși
I-a prăvălit din Cer mândria..

Noi?.. Ne hlizim chiar și-‘n biserici
Și nu ne trece nici prin gând
Că poate sus în Cer, la Domnul,
Nu vom ajunge,… vai,… nicicând!…

 Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Sorin Croitoru

By Sorin Croitoru

Preot ortodox, Mantova - Italia

Lasă un răspuns