vin. sept. 25th, 2020

  Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, vorbea ieri la Digi24 despre decenţă şi emoţie în spațiul public de când a sosit vestea trecerii la Domnul a Regelui Mihai, astfel: „…am observat totuşi, cu nişte scurte paranteze din zona politicului, că decenţa şi solemnitatea, o emoţie sobră a cuprins pe foarte mulţi dintre noi. E un lucru care ţine de lecţia pe care Regele Mihai ne-o dă şi post mortem, pentru că personalitatea lui constituie o lecţie pentru noi toţi, dar în primul rând pentru cei din sfera politică. Sper că această lecţie, fie şi post mortem, să nu fie uitată prea curând. Mă refer în primul rând la lecţia bunului simţ, la lecţia discernământului, a bunei cumpăniri a cuvintelor, la limbajul elegant”.

Nu voi insista asupra întregii dezbateri televizate, ci doar pe faptul că domnul Vasile „mi-a furat simțirea”,  tocmai atunci când voiam să scriu câteva rânduri despre acest fenomen, unic în Istoria României postdecembriste. Fără îndoială că toată lumea a observat acest lucru. Eu aș mai adăuga și faptul că în aceste zile, România, fără să simtă a trăit în MONARHIE. Aș întreba oficialitățile, ce s-ar întâmpla dacă decența și emoția din spațiul public ar continua și după înmormântarea regelui? Eu aș răspunde simplu: Domniile lor ar fi obligați să-și schimbe politicile defectuoase, sau pur și simplu vor fi nevoiți să se retragă de „rușinea” faptelor lor. E prea utopic să fie așa, nu? Fără a descuraja pe cititori, personal cred că acestă „minune” nu va continua nici cu ocazia sărbătorilor creștinești. Ca de obicei se vor întoarce la vechile fărădelegi republicane.

Mulțumim însă că în 27 de ani de „democrație” am și simțit și noi pentru câte zile ce înseamnă demnitatea națională! Felicitări jurnaliștilor!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns