vin. sept. 18th, 2020

Am început cu Dumnezeu,
Am terminat cu Dumnezeu
Și iarăși anul a-‘nceput,
Iar eu icoanele-I sărut…

S-a terminat iubirea mea?
Nici vorbă de așa ceva,
Căci din iubire sunt făcut
De Cel de ceruri ne-‘ncăput!

El m-a dorit și-am răsărit,
M-a vrut și eu am apărut,
E de mirare deci că eu
Îi cânt atât lui Dumnezeu?…

Uitați de El, dacă puteți
Și-L ignorați, de asta vreți,
Dar eu mereu îmi amintesc
Că datorită Lui trăiesc!

N-am fost nimic și-acum exist;
Pe marea vieții eu rezist
Și spun la toți, căci nu m-ascund:
Cu El alături nu m’-afund!

El este Răsăritul meu
Și-Apus spre care tind mereu,
Cu El am început a fi
Și tot cu El mă voi sfârși,

Dar nu de tot, ci doar puțin,
Lăsându-mi zilele de chin,
Urcând în ceruri, unde nu-i
Tristețe-‘n veci, ci pacea Lui…

Mi-e dor de Tatăl meu ceresc,
Mi-e dor de Domnul, că-L iubesc,
Mi-e dor de Duhul Cel preablând
Și-I port pe Ei mereu în gând!
amin

 Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Sorin Croitoru

By Sorin Croitoru

Preot ortodox, Mantova - Italia

Lasă un răspuns