mie. sept. 30th, 2020

Cu mâinile amândouă,
tu împărțeai, iubirea,
din fragi în roşie iarnă,
albul se adâncea cu privirea,
cădeau zăpezi în stoluri,
pe strune de vioară,
inima ta mai tare cânta
rapsodii de stele-n floare.
Cu lumini din peceți sfinte,
ochii tăi ades rosteau
nerostitele cuvinte,
când spre ceruri se-ndreptau!
Se ridică-n taină brațul,
sub zăpada dintre noi,
ai putea, măcar o clipă,
să dai timpul înapoi,
să alerg nebun spre tine,
să-ți rostesc cu brațe pline,
să-ți rostesc ca prima dată
un cuvânt ce este-n mine,
MAMĂ, floare neuscată!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Eugenia Bucur

By Eugenia Bucur

poet

Lasă un răspuns