vin. sept. 18th, 2020

  Neo-comuniştii din USR fac spume la gură împotriva Bisericii pe motiv că Patriarhia Română construieşte undeva în Bucureşti un cartier rezidenţial… Hai să cercetăm logic această „acuzaţie”!

1. DACĂ (dacă!) Patriarhia ar construi un cartier rezidenţial, ar fi bine sau rău?
Conform altor lozinci neocomuniste, ar trebui să fie MINUNAT!
Pentru că tot neocomuniştii cer insistent ca Biserica să trăiască NU din extrem de scăzuta chirie compensatorie pe care i-o plăteşte statul pentru averile pe care i le-a confiscat; NU din serviciile religioase prestate (pe care neocomuniştii, atât de bine plătiţi pentru mai nimic, le vor gratuite pentru că aşa vor ei). După neocomunişti Biserica, în afară de faptul unic în lume că n-ar avea voie să trăiască de pe urma activităţilor sale fundamentale, nici de pe urma drepturilor minimale ce îi sunt încă tolerate, ar trebui să trăiască „din muncă”. Desigur, prin „muncă” neînţelegând aceşti neocomunişti nimic din lucrarea liturgică, pastorală şi misionară a clericilor, ci doar, cum se exprimă uneori, „munca productivă”. 
Ori realizarea unui cartier rezidenţial este EXACT „muncă productivă”. 
DACĂ neocomuniştii ar fi cinstiţi (dacă!), ar trebui să se bucure de o implicare a Bisericii într-o asemenea „muncă productivă”! Ar trebui să salute orice atelier sau fabrică înfiinţată de Biserică – de, locuri de muncă, bani la stat, beneficii pentru toată lumea -, să salute orice lucrare de construcţie susţinută de Biserică – iarăşi locuri de muncă, bani la stat, beneficii pentru toată lumea etc., etc. 

Ce arată faptul că cei care cer agresiv Bisericii „activităţi productive” urlă furioşi sau disperaţi atunci când văd – sau pretind că văd! – asemenea activităţi ale Bisericii? Arată că sunt nişte mincinoşi plini de ură, nişte manipulatori care au ca discurs doar fariseisme, sofisme şi lozinci goale!

2. În zona în care neocomuniştii USR pretind cu zbierete isterice că Biserica ar construi un cartier rezidenţial, Patriarhia are de fapt în funcţiune un centru pentru victimele violenţei domestice şi un centru de zi pentru copii. În jur de 150 de persoane – femei agresate de bărbaţi de tip USR (ca logică şi purtare), copii abandonaţi, copii din familii sărace – se bucură an de an de ajutorul pe care îl primesc în acest „centru rezidenţial” al Patriarhiei Române. 

Faţă de realitatea concretă a acestei lucrări de binefacere mizeria discursurilor pline de ură şi instigatoare la ură ale neocomuniştilor USR apar în adevărata lor lumină.

Este greu de crezut că se poate aşa ceva, că persoane care deţin funcţii de conducere într-un partid parlamentar se pretează nu doar la un discurs al urii pe tipar comunist, dar pe deasupra şi la MINCIUNI NERUŞINATE, cu un total dispreţ faţă de BINELE făcut sistematic de Biserica pe care o tot atacă. 

Intoleranţa religioasă a neocomuniştilor USR, îndreptată sistematic împotriva Bisericii Ortodoxe – alte religii par să fie măcar tolerate de aceşti indivizi – este însoţită de o tipic bolşevică neruşinare a făţărniciei, a discursului duplicitar şi a minciunii. 

În acest caz avem un atac public, bazat pe înşelătorie, pe manipulare şi duplicitate, îndreptat împotriva unor centre de asistenţă socială. Implicit, USR atacă orfanii, femeile abuzate şi copiii săraci susţinuţi de Biserică prin Aşezământul Social „Justinian Patriarhul” din zona Pajura, Bucureşti. 

Este un exemplu al nivelului clasei politice anti-româneşti – dar pretins românească – în anul 2018, la 100 de ani de la Marea Unire.

Realitatea, pe care neocomuniştii o resping şi pe care încearcă să o ascundă cu disperare, este că Biserica e singura parte a vieţii româneşti care într-adevăr lucrează pentru binele Românilor. 

Ieşiţi dintre oamenii, clericii au lipsurile lor şi uscăturile lor; „aşchia nu sare departe de trunchi”, iar clericii nu pot să fie total diferiţi de poporul din care au ieşit – cel mult pot să fie ceva mai buni (ne dorim, mult mai buni, dar asta nu se întâmplă totdeauna). În ciuda limitelor fireşti ale materialului uman, Biserica izbuteşte, primind numai 0,1% din bugetul de stat, să fie cel mai mare binefăcător social al României. În vreme ce statul a hotărât desfiinţarea a cca. 200 unităţi medicale – spitale, clinici etc. -, Biserica a construit din 1990 şi până în prezent – şi ţine în funcţiune – cca. 70 de spitale, clinici, hospisuri (inclusiv primul înfiinţat în România) etc. Se pot adăuga aici cantine sociale, azile pentru bătrâni, orfelinate, programe de integrare socială şi combaterea abandonului şcolar cu zeci şi zeci DE MII de beneficiari etc., etc., etc. 

Această REALITATE arată că, în ciuda lipsurilor Românilor – pe care dau vina clasa politică şi administraţia pentru situaţia ţării -, o conducere conştiincioasă poate realiza, cu aceşti Români, lucruri minunate. Pentru că, dincolo de lipsurile amintite, atât Românii în general, cât şi clericii români, în particular, au o mulţime de calităţi; pe care Biserica ştie să le folosească ziditor şi creator, în vreme ce clasa politică şi administraţia, nu.

Este o realitate clară, pe care neocomuniştii din USR, asemenea comuniştilor lui Lenin ori Stalin, nu au capacitatea să o recunoască. Şi mizează pe o propagandă murdară şi ilogică, plină de minciuni; mizează pe „prostia care sminteşte”. 

Însă minciuna, chiar dacă fuge iute, are picioare scurte, şi adevărul o ajunge. Peste ani de zile Istoria va păstra realizările şi jertfele Bisericii, în paralel cu viaţa nulă şi discursurile pline de ură ale neocomuniştilor…

Mihai-Andrei Aldea


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Mihai-Andrei Aldea

By Mihai-Andrei Aldea

Preot, scriitor și jurnalist

Lasă un răspuns