mie. nov. 25th, 2020

Educația Complementară
Lecția 6
Tema: Legile fundamentale ale Universului

[ „N-am venit să stric, dar să împlinesc!”]
Scopul: Prepararea omului contemporan pentru Saltul cunoștințelor. 
Noțiuni de bază: 1. Echilibru; 2 Complementaritate; 3.Segment de cunoștințe „pierdute” (vezi, Lecția 1, p.7); 4.Saltul Cunoștinței; 5. Cuvinte duale – cuvinte perechi; 6. Limbi polarizate; 7. Limbi simetrice. 
Volum: 6 pagini.
Avertizare!
Materialul dat e inedit. Pe Facebook, se publică pentru prima dată. Sa constatat, că oricare descrie pe tema legilor Universului este abordată prin prisma cunoașterii unilaterale. Adică, conform instrumentului cunoașterii inventat de om, limbilor imperfecte (!). În așa condiții, descrierile făcute nu pot fi tratate ca adevăr absolut.

Ce înseamnă cunoaștere unilaterală? Aceasta, e oricare descriere a naturii formulată de pe poziția părții: materialiste sau idealiste. Partea contrapusă cunoașterii unilaterale, însă, e cunoașterea integrată. Ea e axiomatică, absolută. Aici, în temele Educației Complementare, poziția luată de povestitor e una de centru, unica poziție posibilă din care se poate prezenta integritatea și echilibrul lucrurilor. Cunoașterea integrată se începe de aici, din centrul 0, ale celor două poziții, începuturi filozofice folosite de savanți: materialism-0-idealism. 
Mai rămâne neclară expresia „instrumentul cunoașterii”. Dar, divizarea limbilor în simetrice și polarizate, ori religioase și laice, ori sfinte și păgâne, am cercetat-o deja la lecția trecută, Lecția 5. Tema: Limbile – instrumente ale creației noastre individuale și sociale. 

Cunoașterea integrată
A cunoaște, a ști, a fi dotat cu cea mai importantă informație modernă, e un fenomen bazat nu numai pe știință, ci și pe credință, pe încrederea acordată oamenilor excelenți, savanți, demnitari ai lumi științifice. Știința, totdeauna s-a separat de cunoașterea integrată. Motivul era ascuns în poziția sa materialistă, practică, experiment. Spunând că știința descrie adevărul, vorbim dogme pentru că cunoștințele folosite de savant sunt secunde, primite prin reflecția imperfectă a limbilor. Majoritatea oamenilor se folosesc de fructul cunoștințelor savanților, dar ei nu înțeleg autoritatea acelor cunoștințe, a experimentului retrăit de savant. La întrebarea despre descoperirea Adevărului absolut, de obicei, savantul răspunde că știința se dezvoltă mereu, continuu, merge spre infinit. Deci, oricare „descoperire”științifică e un adevăr relativ pe care îl folosim astăzi, acum. Teoriile științifice se schimbă, la fel ca și formațiile social –economice. De exemplu, „comunismul științific” părea un adevăr absolut, dar, nu mai este valabil pentru omul contemporan. Așa dar, Adevărul absolut nu poate fi exprimat științific, în ramele cunoașterii unilaterale. Nu ne salvează aici, nici dogma religioasă. Religia e o descriere irațională a realității, dogmatică. 

Pentru a cunoaște realitatea e nevoie de a integra, uni în una, cele două dogme, științifice și religioase , dar instrumentul cunoașterii noastre e slab. Principiul universal bivalent (exemple: lumină-întuneric, activ –pasiv, stânga-dreapta, etc.) e ocolit. Ca unitate a cunoașterii e luat cuvântul unitar (ori stânga, ori dreapta, ori materialism, ori numai idealism). Sursa cuvântului unitar e o necunoscută invizibilă transmisă din secole în secole. Ea, probabil, se modificată mereu odată cu cuvântul. 

Pentru a înțelege ceva din mediul său de existență, alegând binele din rău, Omul viitorului va trebui să ia în calitate de Unitate primă a cunoașterii Triada: 1-0-1; bine-0-rău; știință-0-religie, rațional-0-irațional; Dogma științifică-0-Dogma religioasă; Triada-0-Trinitatea. Aceste lucruri sunt simple pentru a fi înțelese, dar greu de acceptat („Pentru ce?”). Oricum, educația actuală e bazată pe contradicție, concurență și îndemn de a memoriza cât mai multă informație. Ea, exclude calitatea cunoașterii care se află în armonia, echilibrul cunoștințelor însușite.

Sursa cunoașterii noastre, 0 prim, apare ca concept rațional și posibil de folosit prin co-legarea cuvântului unitar cu spațiul tridimensional, XYZ. Atunci, fiecare cuvânt va trebui să aibă perechea sa, iar începutul 0, al cuvintelor e în centru, în acel spațiu, 1-0-1, (stânga-0-dreapta) de până la momentul când s-a format cuvântul, unitatea, 1. Astfel, am putea observa că Triada, 1-0-1, ca dogmă științifică, este totodată și axiomă, Adevăr absolut. Științific, triada finală ar fi , Axiomă-0-Dogmă, (știință-0-religie) unde 0, e locul de interacțiune, relație a impulsului indicativ uman cu impulsul naturii (divinității). 
Așa, cunoașterea integrată prin folosirea echilibrelor spațiale, inițiate prin cifre, 1-0-1, continuă în cuvânt, în începutul unei credințe speciale, universale: Credința în rațiune. În oricare din cărțile sfinte, scrise prin revelație, se vor găsi structuri trinitare (simple sau mai compuse), formate din cuvintele sau fraze care vor manifesta unitatea cunoașterii științifice și religioase: Știință-0-Religie. Așa dar, totul ce e nou, apare la granița a două științe, a două descrieri dogmatice, relative, a două faze incompatibile prin deosebirile sale. 

Între chimie și biologie apare biochimia; între chimie și fizică – chimia fizică. Între religia iudaică și creștinism, a apărut islamul, între ortodoxie și catolicism – protestantismul. Proprietatea fizică a amestecului din două metale (sau polimere) e alta în comparație cu proprietățile lor inițiale datorită proceselor care au loc la suprafața lor de contact, -0-, în centrul triadei, 1-0-1, (metal A-0-metal B). Toate aceste situații, ar trebui să-l convingă pe omul modern în necesitatea de a folosi măsura, 1-0-1, ca instrument al cunoașterii, Cheie universală pentru o cunoaștere integrată a lucrurilor.

În așa mod, limbajul și fapta purtătorului de limbi imperfecte va suporta un Salt al cunoașterii, va genera un comportament adecvat naturii, armonios și darnic, grijuliu și perfecționat. Iar ceea ce are loc în spațiul, 1-0-1, de până la manifestarea cuvântului, 1, e locul unui segment important de cunoștințe care au fost „pierdute” la un moment de cotitură istorică a omului. Aceste cunoștințe pot fi restabilite, însușite prin extrapolarea structurii date, 1-0-1, asupra cuvintelor, frazelor, legilor, științelor și religiilor.

Avem: trecut-0-viitor; zi-0-noapte, etc. Prezența continuă a omului în umbră, între lumină și întuneric, poziționarea sa corectă într-o lume artificial creată, devine înțeleasă ca capacitate nouă, specială. Salt al cunoștinței. Acest intelect acceptă integritatea cunoașterii, își modifică gândirea, gândește spațial, se folosește de toate procesele posibile care au loc între natură și om (natural-0-artificial) venerând echilibrul, armonia, divinitatea. 

Simplitatea procedeului descoperă slăbiciunea acestei civilizații. Ea constă în faptul, că omul contemporan își ia cunoștințele la școală, de la un dascăl sau altul, în copie. Fiecare elev, e un copiator care este îndemnat să învețe, să se „auto cloneze”, să gândească ca un profesor sau altul, sau al treilea, al patrulea…., după alegere. În rezultat, se formează un om „educat” cu o mentalitate complexată care nu începe, nu se auto inițiază direct de la natura vergină, 0, ci, prin tradiție, de la un om mai practic, unitate excelentă, 1. Unitatea, 1,(dascăl) e un generator de cifre (oameni educați), dar nu este Sursa primă a cunoașterii. Noua identitate umană, ucenicul, e departe de la marginea naturii, 0. La fel, ca și profesorul său, copiator și el, „clonă”. De aici, poluarea gravă a Planetei, ca și prepararea unor grupuri speciale de oameni de a părăsi Planeta în caz de cataclisme, ne convinge, că în lipsa segmentului menționat de cunoștințe ( „pierdute”), atitudinea omului față de natură va fi la fel și pe alte planete. Omul contemporan nu e capabil să se schimbe, să accepte cunoașterea integrată. Oare? 

Legile fundamentale
Legile fundamentale ale Universului se încep de la om, de la sine însuși prin observarea cerului înstelat. Aceiași senzație, același instinct, groaza că suntem aici și nu spulberați prin cosmos unește toată lumea omului într-un gând comun, un creier comun, o mentalitate comună: Eu și Universul. Unitatea binară a gândirii oamenilor formulează unul și același început pentru toți, unul binar. Principiul binar se manifestă în relația celor doi: om-natură; zi-noapte; seară-dimineața, etc. Cuvintele duale observate aici, cer o analiză structurală serioasă și, într-adevăr, există două perechi de cuvinte duale, de bază, care ne dau toate derivatele cuvintelor duale, perechi de cuvinte. Ele provin de la:
1.general-0-particular; 
2.contradicție-0-complementaritate. 
Prin aceste cuvinte duale (de bază) cele învățate la școală pot fi modificate, restructurate. Însușite ca început „deformat”, ca cuvânt unitar, valabil pentru existența trupului în plan, 2D, cuvintele unitare își găsesc perechea, se spațializează prin intelect și spirit, în spațiu, 3D. 

Echilibrul planetelor este garantat de forțele de atracție și respingere. Măsura, 1-0-1, ne permite să aranjăm aceste forțe astfel: respingere-0-atracție. Această triadă provine de la triada de bază: contradicție-0-complementaritate (deosebire-0-asemănare). Prin această cugetare, putem formula Legile fundamentale ale Universului: 1. Dualismul, 2. Contradicția, 3. Complementaritatea. 

Atât de simple și evidente, de până la „naivitate”, Legile fundamentale pot fi folosite pentru a cunoaște integrat lucrurile. Dar, aceste Legi universale nu se promovează ca atare de către Știința ordinară obișnuită. Pentru a nu chema un conflict cu autoritatea Științei ordinare, aceste Legi vor trebui formulate într-o știință aparte, Știință extraordinară a axiomelor. Esența a două științe, ordinară-0-extraordinară, și legilor, Contradicție-0-Complementaritate, constă nu atât în formularea lor vocală, cât în însușirea axiomei, structura spațiului trinitar în gândirea omului viitorului (cu cele trei vibrații, 1-0-1, de pe axele XYZ).

Așa dar, se va constata, că legile, principiile și teoriile inventate de om, prin Știința ordinară obișnuită, și anume, 1.Teoria dualismului, 2.Legea unității și luptei contrariilor, 3.Principiul complementarității, nu se studiază integrat, ca părți componente ale echilibrului , 1-0-1. Ele se studiază separat, pe fragmente. Chiar dacă acestea (teorie, lege, principiu) sunt tratate ca excelență rațională, modernism, parte din mentalitatea contemporană a fiecărui elev, ele rămân fragmente luate din diverse domenii ale cunoașterii (filozofie, logică, mecanică cuantică). 

Oricum, acesta nu este un atac asupra Științei ordinare. Asta nu însemnă că Știința extraordinară a axiomelor (evidențiată aici, și propusă ca reper al cunoașterii integrate) e în ofensivă, e gată să prea locul Științei ordinare. Raționalul și non-raționalul trăiesc alături (rațional-0-irațional). În legătura lor universală ele se schimbă cu locurile. Echilibrul acestor două științe trebuie recunoscut prin integritate, triada: rațional-0-irațional (știință-0-credință; ordinar-0-extraordinar). Știința extraordinară, ca și Legile fundamentale ale Universului, e o reflecție a naturii. Numai că una pasivă, axiomatică, de Credință. Credință în rațiune. Ea, se evidențiază prin calitatea materiei, structura ei absolută, trinitară (electron-0-proton). Activitatea Științei ordinare însă, se definește prin cantitate, iar calitatea e un indice local, relativ. Fluctuația electronului e interesantă în Mecanica cuantică. (Descrierea ei nu se află în posesia fiecărui muritor). Nu, e interesantă, însă, integritatea simplă a proprietăților electronului: undă-0-particulă; lumină-0-cuant; energie-0-materie (derivate, luate de la triada de bază: general-0-particular).
Asta ne convinge, că activitatea omului contemporan nu este adecvată naturii. E momentul recunoașterii acestui Adevăr. În echilibrul, pasiv-0-activ, activitatea socială a omului fiind plasată prea departe de centru, 0 , îl aruncă pe om din albia armoniei. Civilizația dată nu a avut nici o zi de pace. Istoria ei, e istoria războaielor. Omul nu poate preveni apocalipsa sa proprie pentru că ignoră legile naturii integrate. Sau, cel puțin, ignoră locul 0, de unde se începe Lumea omului și, unde se termină Lumea naturii.

Importanța primă a Legilor fundamentale ale Universului nu e conținutul, ci forma lor spațială. Iar de aici, de primă importanță este și capacitatea omului de a gândi spațial, 3D. Deoarece omul social trăiește în plan, 2D, legile sociale formulate de savanți, pentru planul de existență , 2D, rămân la fel de valabile. Legile cu care omul operează au importanța lor socială pentru lumea artificială a omului. Aici, e importantă deschiderea viziunii spațiale a omului, a intelectului care admite prin triadă, măsura, 1-0-1, spațialitatea vieții sale intelectuale, 3D, alături de planul tradițional social, 2D, de existență socială a trupului. Intelectualitatea și inteligența, ca și trupul, au o conotație spațială.

Saltul cunoștințelor e acel suport intelectual, care prepară omul pentru Saltul conștiinței. Extazul cunoașterii integrate, ar putea fi un proces mult mai zguduitor pentru conștiință, mai viu și mai important, de o durată mai lungă decât oricare din senzațiile tari, instincte și obiceiuri ale trupului, consum de produse carnale: alcool, droguri, sex. 

Acest salt, sub numele de „mântuire”, salvare de moarte și „primire a vieții veșnice”, există în toate religiile lumii. Prin Legile fundamentale ale Universului, Saltul conștiinței poate fi acceptat ca dar divin, un potențial nefolosit încă. Omul viitorului va trebui să admite posibilitatea de a face pasul său rațional, de sine stătător, spre restructurarea (saltarea, spațializarea) cunoștințelor sale, deja însușite. 

Și, nu e posibil ca educația complementară să fie dată direct, „în duh”. Trecerea de la educația contradictorie (actuală), la cea complementară e treptată, vibrantă: irațional-0-rațional; deformat(2D)-0-structurat (3D); social-0-intim. Maturizarea conceptului despre eternitate, a fiecărui om, vine la un moment de înaltă suferință spirituală, de la intelectul trezit pentru a cunoaște, dornic de cunoștințe. Aici, nu mai este important gradul social, ierarhia pământească de acum și bogățiile agonisite, ci, eternitatea intelectuală și spirituală. 

Plăcerea contemplării în cunoștințe vechi și mai noi, e inepuizabilă. În fiecare carte, seminar științific sau teologic, se va depista imediat structura gândirii autorului, iar de aici și plăcerea de a sta cu el în contemplare, în Adevărul creat pe baza indexului perfecțiunii care trebuie însușit, testat, cercetat. La frontiera acestor două noțiuni, intelect-0-spirit, au loc procese intelectuale deosebit de importante, surprinzătoare. Jocul de cuvinte duale însușit, reflectă curățenia discursului pronunțat sau mizeria trăncănelii politice. 

Sensul existenței omului ca intelect, apare ca indice prim, liber de prejudecăți și de forfotă pământească. Omul se recunoaște pe sine însuși în calitate de ființă deosebită, stăpân al lumii sale în care se dezvoltă liber, participă la creația comună a Lumii noi, alături de Natura-Mamă. 

Complementaritatea (asemănarea și atracția intelectuală dintre oameni) însușită, ar putea să nu mai permite distrugerea abuzivă a rivalilor. Antagonismul –exclus, iar dezvoltarea socială a omului va merge pe calea unui intelect comun, „Hristos”, o noțiune a intelectului formulată pe baza cunoașterii integrate cu mult înainte de apariția lui Iisus (apoi, „materializată” (insuflată) în om, în Iisus din Nazaret). Pe atunci, această noțiune nu putea fi răspândită științific. Știința era dezvoltată slab, iar cuvintele necesare trebuiau să se nască prin experimentul social și științific: din Filozofie, ca dualism, din Mecanica cuantică, ca Principiu al complementarității. Religiile au dus acest intelect până aici, invitând continuu enoriașii de a trăi în acest intelect („Hristos”). Există și un acord între confesiunile religioase, precum că „Hristos” se va manifesta „a doua oară”. 

Lumea contemporană devine tot mai violentă, chiar, dacă preoții contemporani declară deschis că „Dumnezeu ne-a dat viață veșnică”. Deja! Dar, cum de înțeles veșnicia? Conceptul acestei vieți eterne nu poate fi abordat, decât prin Educație Complementară. De după Matrix-ul material al civilizației noastre Matricea reală, transparentă fiind prin gândirea spațială, 3D, nu se vede. Sarcina vizualizării ei mentale stă pe spatele școlii, pe profesorii deșteptați, iubitori de țară și neam, specialitate. Numai structura lecțiilor lor, poate aduce elevul în fața armoniei reale a Universului. 

Acolo, pe cer, Legile simple universale, axiomatice fiind, sunt dotate cu impulsul perfecțiunii . Prin triada, 1-0-1, ele vor putea fi judecate de fiecare elev în parte prin intelectul său dezvoltat, alăturat de cel divin (impulsul uman și cel divin au un centru comun, 0, care reprezintă Sursa cunoașterii). Asta e necesar pentru ca elevul să se perfecteze singur, să devină identitate unică și nerepetată, personalitate. Noua generație trebuie să se poziționeze la frontiera celor două grupuri de legi: divine-0-umane. 
1.Legea Dualismului-0- teorie a dualusmului; 
2.legea Contradicției-0-Legea unității și luptei contradicțiilor; 
3. Legea Complementarității-0-Principiul complementarității. 
Asimetria echilibrelor date poate fi constatată ușor. E la vedere. Lege a complementarității (atracției) pentru societate nu există. Atracția dintre oameni e locală, liberă sau abuzivă, lipsită de conceptul spațialității. Oamenii caută să se diferențieze între ei. Asemănarea nu are valoare. Sloganul omului contemporan, e contradicția, „Viața e luptă!”. Civilizația „modernă” trăiește în frică pentru ziua de mâne. Partea contrapusă complementar, „Viața e armonie, iubire!” este lăsată iluziei, unui vis, chipurile, de om naiv. Nu poți avea siguranță în ziua de mâne. De aici, avem și comportamentul „democratic” stupid: „ Hai, să fim oameni!” „Hai, să protestăm contra pedofiliei!”.”„ …contra abuzului în familiei!”, „…contra abuzului procurorilor!” „….să ieșim în stradă!” „…Unica soluție, încă o revoluție!” „…să fim familie și noi, homosexualii!” (cei, care își fundamentează familia pe plăcerea unei poziții sexuale preferate). 

Știința sociologică a UE nu mai vrea să admită faptul că familia este o celulă socială (formată din bărbat și femeie). Adică, se ignoră faptul că familia tradițională, socială fiind, nu se bazează pe intimitatea anunțată, instinct și sex, ci pe reproducere și viață armonioasă în comun, iubire și dragoste (în limbile polarizate, maghiară, engleză, etc., aceste lucruri se traduc deformat. Ele nu pot fi înțelese.). Intimitatea nu poate fi socializată, anunțată. E o axiomă. Etica nu poate fi mai presus ca morala. Stânga nu trebuie confundată cu dreapta. Între ele ar trebui să existe un intelect, Centru prim, 0 (intim-0-social; moral-0-etic). Un intelect dezvoltat care deosebește partea stângă de cea dreaptă (stânga-0-dreapta). Dar, nu e! Trist! De aceea, Senatul românesc este presat pe diverse căi, de până la intimidare personală a deputaților, pentru a distruge această noțiune. Familie! (Echilibrul firesc, 1-0-1; bărbat-0-femeie. Iar cu asta, și gândirea spațială, 3D. Ierarhia, prost –deștept, rob-stăpân, oare nu trebuie gestionată? ).

Proști și mulți: „Mama și copilul sunt o familie!”. Da! Dar, e una incompletă, luată în calcul material de Guvern și de Educație. La masa socială toți oamenii sunt egali și liberi, în relații formate pe dragoste și iubire. Nimeni nu e în drept de a interzice însușirea personală. Fiecare consumă din bunătăți după necesitățile sale fizice și sociale. Relațiile intime (instinctul și sexul), însă, rămân ascunse. Ele nu pot fi puse în capul mesei. La fel, ca și drojdia rămasă în beci a vinului purificat, pus pe masa socială pentru a stimula apetitul mesenilor. Deci, unica posibilitate de a armoniza situația dată, de a deveni stăpân pe mediul său de viață, pesonal, e de a explica științific lucrurile date prin Educația Complementară. 

Pentru ca structura lumii artificiale a omului să corespundă lumii naturii sau structurii spațiale a Universului, legile universale (respingere-0-atracție) trebuie „plantate” în mentalitatea Omului viitorului. Iar viitorul, deja e aici. Timp nu mai avem. Explozia informațională e în mare desfășurare. Nu e nevoie ca Știința ordinară „să se schimbe, să se perfecteze”, ci numai, ca purtătorul acelor cunoștințe tradiționale, științifice, vechi și noi, să efectueze individual Saltului cunoștințelor.

E imposibil să rescrii istoria umanității (prin războaie și revoluții) când într-un singur an se tipărește atâta material, cât în ultima mie de ani. Totul curge. De două ori în aceiași apă nu mai intri. E suficient de a înțelege că acest proces e inert și merge într-o direcție necunoscută, necontrolată. Dar, altă viață nu poate fi decât cea care este, recunoscută ca strâmbă, incorectă, ne adecvată legilor fundamentale ale universului. 

Saltul cunoștințelor îl pune pe om în situația de a începe de la Sine, de a promova un limbaj adecvat naturii: strâmb-0-drept; incorect-0-corect, necontrolat-0-controlat. Omul viitorului trebuie să trăiască în unul și același intelect, 0 („Hristos”), sursă inepuizabilă a cunoașterii. Procesul dezvoltării iraționale a lumii proprii va căpăta raționalitatea, iar exemplul personal va isca noi lăstari, adepți ai armoniei firești exprimată prin un comportament adecvat naturii prin un limbaj perfect, controlat prin cele două perechi de cuvinte de bază, de cuvinte duale: 1.general-0-particular; 2.contradicție-0-complementaritate. 

(Revenirea la Lecția 1, va ajuta cititorului să intre mai ușor în spațiul adecvat al lumii limbilor și Legii complementarității, asemănării, atracției sociale dintre oameni. Urmează.) 

ÎNTĂRIREA MATERIALULUI
Care sunt Legile fundamentale ale Universului?
Răspuns popular: Respingerea, Atracția și Principiul logic indicativ alăturat de Principiul divinității (vezi art. „LOGICA: Principiul indicativ” de Victor Deleu, pe GOOGLE, parte din Știința extraordinară axiomatică (Cere (!) de mai multe ori. Calea spre cunoașterea integrată ar trebui să fie deschisă la primul clic, dar nu e. )) 

Victor Deleu, 09.03.2018


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Departament corespondenti

By Departament corespondenti

Departament corespondenți - pentru toți corespondenții noștri

Lasă un răspuns