vin. sept. 18th, 2020

   Nu ne face nimeni viaţa complicată ci noi ne lăsăm angrenaţi de mesaje şi informaţii semidocte care compromit existenţa paşnică a omenirii. Cei slabi şi influenţabili le calcă pe urme celor ce deformează întocmai studiile autentice ale antropologiei universale. Ştiri care aparent par senzaţionale complică luciditatea unei gândiri „universal valabile” creând posibilitatea „celor consacraţi” să pară geniali şi anonimilor să devină „oficiali”. Nu setea de recunoaştere prin orice mijloace înseamnă progres, ci vădirea celor revelate care aduce omenirii stabilitate, egalitate, înţelegere şi evident dragoste. Poţi crede de pildă că „universul este finit, existenţa altor planete şi vieţi paralele este o invenţie”, pentru aţi conferi confortul spiritual decât să fii interesat de deconspirări absurde şi nefondate. Şi în fond cine mă poate convinge că toate cele scrise, auzite şi văzute, au un fundament ştiinţific dacă eu nu cred nimic până ce nu văd,  aud sau simt în urma unei prealabile instruiri. Negarea creaţiei şi a nemuririi prin cunoscuta sintagmă „spălarea creierului uman” a celor ce conduc, întăresc şi mai mult convingerea celor ce-şi văd becisnicia. Un exemplu de acest gen este mediatizarea  că Vaticanul ar fi făcut o declaraţie unor tineri cum că ar exista extratereştrii. Că nu a fost o declaraţie oficială înţelegem din emisiunea lui „Naşu” televizată în direct Joi 15 mai 2008.

Liderul P.R.M. Corneliu Vadim Tudor comentează aceste declaraţii dar nu oficiale, dând astfel o adevărată lecţie de teologie nu însă în calitate de delegat al bisericii. Cu tot respectul pentru cultura domniei sale, omite să amintească că teologia contestă existenţa altor vieţi cu argumentul:  „dacă ar fi existat alte civilizaţii, Dumnezeu ne-ar fi descoperit nouă oamenilor că planurile sale în legătură cu lumea este diversificat.” Cât timp dovezile scrise, auzite nu sunt încununate şi de vedere sunt pure fantasmagorii. Drept urmare este mai verosimilă ideea că acei extratereştrii sunt mai degrabă apariţii demonice sau angelice decât presupunerea că ar fi civilizaţii paralele…              

Admitem că Biserica romano-catolică ar face imprudenţa că declare oficial aceste speculaţii. Îmi pare rău să spun dar în acest caz prestigiul papei ar fi comparat cu al fraţilor săi, iniţiatorii reformei religioase apusene din secolul al XVI-lea. Care ar fi atunci priorităţile creştinilor şi de interpretările scolastice şi raţionaliste ale Sf. Scripturi ? De ce trebuia ca Dumnezeu să fie atât de enigmatic cu „fii săi”? Ce era atât de ştiinţific pentru omul preistoric ca să nu divulge la timp existenţa acestor humanoizi ? Să studieze domnii cu pricina exhaustiv teologia şi apoi să se grăbească să ne impresioneze cu interpretările lor.      Chiar dacă s-ar dovedi adevărate cele susţinute, nu sunt dovezi plauzibile ci doar probabilităţi finite şi perisabile. Şi tocmai pentru că sunt perisabile nu sunt suficiente ci doar fluctuante. Cei ce consideră că dezvoltarea tehnologică şi respectiv electronică însoţite de teorii relativiste proprii şi altele asemenea, pot constitui dovezi ale dezvoltării  ştiinţifice se înşeală cumplit. Chiar dacă ar câştiga lumea întreagă şi ar rămâne un singur om care n-ar crede, pentru acel om viitorul îi va răzbuna. Aşa se explică instabilitatea unui regim politic de-a lungul istoriei, aşa se explică că cei ce au vrut să fie puternici au rămas doar în istorie şi că moartea şi viitorul le-a dovedit laxitatea raţiunii. Orice ar putea dovedi omul dacă ar fi nemuritor, însă existenţa morţii îl face neputincios şi iresponsabil de cea ce nu poate dovedi. Cu alte cuvinte omul nu poate transmite decât ceea ce vede înţelegând, aude văzând şi crede simţind dar nu mai mult decât un „muritor”.                       

în revista MAGAZIN CRITIC, an II, nr. 6(9), septembrie 2008


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns