Share
Rolul judecătorului în societate

Rolul judecătorului în societate

  Motto: ”Iustitia est constans et perpetua voluntas ius suum cuique tribuendi.” (Justiţia este dorinţa constantă şi perpetuă de a da fiecăruia ce i se cuvine.)

Domitus Ulpian

  Fiecare om tinde să-și deschidă o fereastră spre un viitor mai bun, spre o viață plină de speranțe și vise realizabile, însă este necesar să înțeleagă că, pentru a îndeplini acest deziderat, are nevoie de principii și valori umane bine determinate, de sacrificii și ceea ce este mai important, să conștientizeze că a ”calca pe cadavre”, nu reprezintă o metodă de reușită, demnitatea și caracterul uman, fiind singurele valori durabile ale ființei umane. Astfel, în activitatea sa, individul este imperios necesar să se raporteze, întotdeauna, la modelele umane sau la comunitățile sociale, ce au promovat principii și valori juste, pentru fiecare membru al societății, chiar dacă societatea din care face parte, uneori suferă de amoralitate cronică, pentru că nu întotdeauna, toți indivizii unei societăți sunt conștienți că progresul social este realizat, prin respectarea semenului său, sau cu alte cuvinte, a respecta munca celui de lângă tine, a oferi fiecăruia ceea ce merită, în mod real, deci a promova meritocrația, în locul imposturii și mediocrității, reprezintă chintesența civilizației umane.

Din cugetările anterioare desprindem necesitatea lămuriri conceptuale a termenului ”civilizație”, ce reprezintă nivelul de dezvoltare al unei societăți, la un anumit moment dat, iar societatea sau comunitatea reprezintă totalitatea oamenilor ce au în comun principii și valori sociale, spirituale, juridice, economice, istorice, etc., ce sunt organizați intr-un sistem administrativ-politic comun. În centrul acestui sistem administrativ se află indivizi, care au misiunea de a dezvolta societatea, de a regla și de a face funcționale sistemele, în scopul de a realiza progresul societății și civilizației din care fac parte, astfel un rol social important îl au, de exemplu, profesorii, cei care au rolul de a forma viitoarele generații, în concordanță cu principiile societății și standardele umane juste; medicii și preoții, prin rolul lor de a monitoriza starea de sănătate fizică și mentală, precum si prin rolul de a vindeca, fie trupul, fie sufletul individului; iar judecătorii au rolul de a regla derapajele sociale, ale unor indivizi, parazitarii sistemelor sociale, care doresc să obțină mai mult decât li se cuvine, prin diverse metode dolosive, încălcând astfel drepturile semenilor, care astfel nu se mai pot bucura de rezultatele muncii depuse.

Într-adevăr este foarte ușor să obții rezultate fără muncă, să creezi sisteme diletante, să promovezi incompetenții și politrucii în detrimentul profesioniștilor, mai ales că imbecilii pot fi manipulați fără să fie conștienți de acest lucru, ba mai mult te poți îmbogății rapid și în mod nemeritat foarte repede, cu posibilitatea foarte mică de a răspunde juridic pentru faptele tale, mai ales dacă, la rândul tău nu ești un imbecil, într-o societate incultă și înapoiată din punct de vedere educativ, într-o societate ce nu are principii și valori morale, însă în același timp este necesar să fii conștient că vei contribui, pe termen lung, atât la distrugerea proprie sau la distrugerea urmașilor tăi, dar mai ales la distrugerea civilizației din care faci parte și datorită căreia tu exiști, este necesar să fii conștient că promovând inechitățile sociale nu devii bogat, din nici un punct de vedere, ci doar ai falsa impresie de a deține anumite bogății, dar la final nu vei avea puterea necesară nici de a te privi în oglindă și nici de a putea să mergi drept în public, bineînțeles dacă ai conștiință, pentru ca istoria a confirmat faptul că profitorii și trădătorii sunt cei care au distrus marile culturi sociale. Oare se merită, pentru a clipă de fericire sau glorie personală, să murdărește trecutul predecesorilor tăi și să compromiți viitorul urmașilor tăi, aruncând asupra lor stigmatul trădării tale?

Analizând marile civilizații umane, de-a lungul timpului, se poate observa că individul are rolul său bine determinat în societate, iar societățile puternice, ce au rezistat timpului sunt cele care respectă munca individului, cele în care sistemele – educațional, juridic, medical și economic, etc., sunt bine organizate, iar în cadrul acestor sisteme se promovează principii corecte și echitabile pentru fiecare, sistemele in care profesorul este un model desăvârșit, transmițând principiile educaționale, de cele mai multe ori, prin faptele sale, ci nu prin vorbe, iar judecătorul, nu este un ”iresponsabil” al deciziilor sale, nu este un ”mercenar al legii”, care urmărește propriile interese sau interesele unor grupuri infracționale, fie ele chiar politice, ci el este conștient de rolul social avut, înțelege misiunea sa și faptul că, daca va valida o infracțiune prin decizia luată în actul juridic, va produce o boală socială, ce ulterior va fi aproape imposibil de vindecat, va produce un dezechilibru sistemic, care pe termen lung îl va afecta inclusiv pe el, ci nu numai pe cel pe care l-a nedreptățit, fiindcă, de cele mai multe ori, nedreptatea realizată împotriva unui profesionist, ce și-a demonstrat valoarea profesională, prin muncă, ci nu prin disponibilitatea de a lipi afișe electorale sau de a linguși vreun politruc, cu putere decizională, creează disfuncții sistemelor sociale, prin această nedreptate, fiind promovat, in mod nemeritat, un ”profesionist al diletantismului”, un ”șmecher fără concurs sau cu concursul aranjat”, incapabil de a produce progres, care cel mai probabil va determina diletantismul sistemului sau chiar colapsul lui. Dacă nu va fi conștient de asemenea aspirații, judecătorul va demonstra că ”justiția nu este altceva decât convenția celui mai puternic” (Platon), or dacă justiția devine o armă de represiune sau de inechitate socială atunci nu mai putem vorbi de act juridic, ci de infracționalitate organizată și validată, deci nu mai putem vorbi de civilizație sau dezvoltare socială și de individ liber, ci de animale cu chip uman și de involuție socială, iar în acest caz descrierea lui Jonathan Swift, ar reprezenta un adevăr actual încă: ”Judecătorii sunt aleși dintre cei mai pezevenghi avocați, care au ajuns să fie bătrâni sau leneși. Și cum toată viața lor au fost crescuți ca să simtă o pornire împotriva adevărului și echității, se află atât de stăpâniți de imboldul fatal de a favoriza frauda, sperjurul și oprimarea, încât am cunoscut câțiva care au refuzat până și mita, din mâna părții care avea dreptate, mai degrabă, decât să-și insufle breasla, săvârșind ceva nepotrivit cu soiul slujbei lor.”


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment