vin. oct. 2nd, 2020

Dacă orice om din lume 
Ar planta un copăcel,
Ar mai înverzi pământul,
Și-am mai respira pe el…

Dar noi stăm și tot ne plângem,
Și copacii nu-i sădim,
De aceea, de otrăvuri 
Și de cancere murim!

Dacă orice om de bine
Ar dona un pic de sânge,
Câte vieți ar fi salvate,
Câtă lume n-ar mai plânge…

Simțul civic însă doarme,
Fiindcă doarme conștiința,
Iar moralitatea este
Tot la fel cum e credința!

Dacă ortodocșii noștri
Care cred în Dumnezeu
Cu Preasfântul semn al Crucii
S-ar pecetlui mereu,

Iar pe Împăratul slavei
Ei în fapte L-ar slăvi,
Nu cu vorbe inutile,
Lumea tot ar mai trăi!

Dacă orice om din lume,
Care zice că-i creștin,
S-ar gândi puțin la altul,
Chiar de-i este lui străin,

Câte rele nu s-ar drege,
Cât necaz s-ar evita,
Câtă pace nu s-ar face,
Câți săraci s-ar ajuta!…

Însă noi ne-‘nchidem viața
În castelul cel frumos,
Dar ne place prin biserici
Să „ne dăm” ai lui Hristos!

V-am expus o mică parte,
Dar… câți „dacă” ar mai fi…
DACĂ ne-am trezi la fapte,
Tare bine ar mai fi!
amin

 Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Sorin Croitoru

By Sorin Croitoru

Preot ortodox, Mantova - Italia

Lasă un răspuns