Sfinţi şi prigonitori. Miza pseudoelitei moşită de bolşevicul Silviu Brucan
Unul dintre intelectualii înstrăinaţi, care o vreme s-a aflat la conducerea Institutului Cultural Român,…
Unul dintre intelectualii înstrăinaţi, care o vreme s-a aflat la conducerea Institutului Cultural Român,…
Joi 31 mai, între orele 17 și 19,30, ne întâlnim la intrarea ROMEXPO dinspre…
Dacă mi-e scris ca să mor În vâlvătaia dragostei să mor. Flăcări albastre mă ardă:…
Cu toate că de multe ori palestinienii din Fâşia Gaza s-au victimizat în faţa…
În orice floare, Doamne, ce-mi mângâie privirea Îți văd înțelepciunea și-Ți înțeleg iubirea, Căci n-ai…
În perioada 28 mai – 31 mai 2018 va avea loc cea de-a cincea…
Astăzi EURO EDUCATION FEDERATION a împlinit 5 ani de activitate. Ca orice început, primii trei…
Gorjul rămâne fruntea și în privința sportului de contact. Acum două zile elevii de la Clubul Sportiv…
Cunoaștem cu toții care sunt consecințele “economiei de piață” pentru România ultimilor 28 de…
„Poarta cunoașterii e strâmtă!” – susțin proorocii biblici. „Nu fiecare poate trece prin ea”….
Cum Te voi slăvi Treime Dătătoare de ființă?… Eu sărac sunt în cuvinte și nevolnic…
Așa cum au promis acum câteva zile de înființare, Coaliția pentru Cultură vine cu o propunere uluitoare pentru un…
Zi de vară spre amiază, Cer curat, azur, senin, Atmosferă sufocantă, Zăpușeală, vânt puțin… Și…
Nu mi-am propus ca prin acest articol să contest societatea de consum folosidu-mă de…
Guvernul israelian a cerut Uniunii Europene să nu mai finanţeze organizaţiile non-guvernamentale care promovează…
În ultima vreme a devenit trendy ca despre Horia Sima să se scrie şi…
De ce oare, Doamne, Tu ai hotărât Să Te vadă numai omul amărât, Când e…
Deși lucrează intens la proiectul “2000 de ani de credință și istorie” ce cuprinde…
Miroase a pădure şi a mama, a cânt de frunze şi de izvor, o rază…
„Coaliția pentru Cultură” este o inițiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic…
În ziua de 24 mai 2018, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția…
Degeaba-i grasă capra noastră, Degeaba-avem să-i dăm să pape… Mai bine-o capră mai slăbuță, Dar…
Un supliment literar al revistei MAGAZIN CRITIC, numărul 58(4), iulie 2018. Această ediție este îngrijită de echipa noastră…
Din câte se vede, se pare că nu ne-am pierdut elitele! Adevărata “revoluție culturală”…
A mai rămas ceva din mine, după împreunarea privirii cu lacrima copacului înflorit şi cu…
Euro Education Federation are un statut mixt în următoarele domenii de activitate: educație, formare profesională și cercetare…
Când ești trădat pe rând de toți, Iar în prieteni nu mai crezi, (Ai vrea…
“După instaurarea comunismului, puşcăriile au devenit antecamera mormântului pentru cei care îndrăzniseră să mărturisească valorile…
Potrivit Basilica, Arhiepiscopia Râmnicului va găzdui a zecea ediţie a Simpozionului Național Constantin Noica. Desfăşurat…
Pe 29 mai începând cu ora 18 la Biserica Mărcuța din București Sector 2, va…
Îmi trecu-ntr-o zi prin minte O-ntrebare cam ciudată: Ce s-ar face bârfitorii Dacă lumea, dintr-o…
Camil Berculescu a fost convocat la lotul național al României U 20, informează Jienii.ro. Sportivul de…
Presa românească orbecăie în neștiință! Nici un cotidian românesc “de renume” nu a amintit de…
20 MAI… Tot o duminică, precum azi. Era în 1990, acum 28 de ani……
Euro Education Federation, Asociaţia Paradigme educaţionale şi Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu au onoarea şi…
Marșul tinerilor sub Drapelul Tricolor la Gheorgheni, Harghita. I-au cinstit pe Eroii Neamului mergând…
Înălțarea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos Mântuitorul, în Harghita, la Gheorgheni; Ziua Eroilor, certitudinea…
Societatea civilă românească este din ce în ce mai activă și motivantă. Și ca…
Potrivit unui comunicat de presă al MApN, Ministerul Apărării Naționale va lua parte la cea de-a…
5. Nu generaliza, iar dacă o faci, fă-o în sens pozitiv, nu negativ! Deoarece…
Museikon Alba Iulia găzduieşte vineri, 18 mai, de la ora 13.00, simpozionul științific “Rezistența…
În ultima vreme Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este acuzat de o serie de…
Hristos S-a înălțat! Deoarece făcând anumite munci fizice hălăduiam cu mintea prin fel și…
„Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”. (Confucius) Această citată e plasată pe coridoarele tuturor…
Dacă tot e ziua eroilor, să ne gândim la eroii de astăzi. La preoții…
În orice mică faptă bună E-un început de ridicare, O bucurie pentru îngeri, Chiar dacă…
«Editura Librex vă invită miercuri, 16 mai 2018, orele 17.00, la Centrul Județean pentru…
Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe străbate în marș, cu torțe aprinse și steaguri…
EUROPEAN YOUTH MEETS in ANTANDROS Date: 26 April – 3 May Location: Altınoluk, Edremit district,…
Manifestare prilejuită de împlinirea a 70 de ani de la marile arestări politice din…
Cu Tine-alături sunt un leu, În lipsa Ta sunt un fricos… Cu Tine-alături sunt un…
Our project is a youth exchange project that will take place in Balıkesir with…
Veniți în zi de sărbătoare sfântă, Când amintirea, în surdină cuvântă Eliberarea, ce-n taină a…
INVITAȚIE Euro Education Federation, Asociaţia Paradigme Educaţionale şi Şcoala Populară de Arte din Târgu Jiu au onoarea…
EUROPEAN YOUTH MEETS in ANTANDROS Date: 26 April – 3 May Location: Altınoluk, Edremit district,…
Câteodată mi se pare Că în tot ce fac, greșesc: Și în vorbe și în…
Fiecare acțiune a noastră, a celor ce merg pe Calea Neamului se desfășoară în…
“Vă chemăm fraților să cinstim memoria eroilor neamului românesc printr-un marș cu torțe pe traseul:…
Ce-i mai bun: o gură mare Și un suflet și mai mare, Sau o gură…
De Ziua Independenței de Stat a României, am avut marea bucurie de a dărui…
Armata israeliană a fost implicată într-un schimb de rachete cu forţele siriene şi iraniene,…
De m-aș fi născut, Iisuse, Într-o altă națiune, Într-o țară-n care omul A uitat de…
Florin Popescu: “Dedicaţie pentru Asztalos Csaba, preşedintele CNCD, care a încălcat normele propriei instituţii prin…
“Carol I – Făuritorul Regatului; Ferdinand I- Făuritorul României Mari; Maria Să Carol al…
Sute de credincioși și un sobor de preoți din Moldova au venit cu steaguri tricolore…
Bucuria noastră, Doamne, De la harul Tău se naște, Când începem prin credință Câte-un pic…
Distribuie prietenilor de pe Facebook! Iniţiativa vine în sprijinul bătrânilor nevoiași din București, constând în strângerea de alimente neperisabile…
Eu nu sărbătoresc nimic pe 9 mai. Nu am ce sărbători. Pentru noi, românii,…
Citim în mai toată presa “românească” despre “tripla semnificație a zilei de 9 mai”…