mie. sept. 23rd, 2020

 Generalul Constantin Olteanu (în uniformă), unul dintre cei mai obedienți executanți ai lui Ceaușescu

  Mass-media de astăzi dedică spațiu unor articole prilejuite de moartea lui Constantin Olteanu. Unul dintre cei mai obedienți executanți ai cuplului Ceaușescu din perioada neagră a anilor 1980, este zugrăvit în culorile unui adevărat erou.

Din nefericire, articolele se pare că aparțin unor tineri, crescuți după 1989, care nu au cunoscut acei ani de întuneric. Altminteri ar fi știut că generalul Olteanu a fost un zbir, un tiran în sensul cel mai pur al cuvântului, detestat de populația Bucureștiului.

Din tonul articolului răzbat o serie de presupuse merite ale generalului Olteanu, cum ar fi acela că ar fi contribuit la curățarea Armatei de ofițerii cu studii în URSS. Nimic mai firesc în acel proces, început și în România la sfârșitul anilor 1950, prin care comunismul căpăta un caracter tot mai national. Toate regimurile comuniste au cunoscut această transformare, după ce au experimentat din plin internaționalismul bolșevic în tovărășie cu URSS, fără sprijinul și protecția căreia nu puteau prelua puterea. În final, considerentul pentru care fiecare regim comunist a devenim mai mult sau mai puțin nationalist a fost doar preocuparea de a putea beneficia de resursele din care liderii locali se înfruptau, fără a le mai împărți și fără teama de a fi maziliți de Moscova.

Câteva amănunte din biografia edulcorată a lui Constantin Olteanu ar fi trebuit să atragă după sine o anumită circumspecție și o cuvenită cercetare.

În articol se spune că a absolvit școala de ofițeri politici în 1949… Cei care au trait acei ani știu ce presupunea asta. Mai ales în 1949, în perioada „ascuțirii luptei de clasă”, adică a celei mai crunte represiuni staliniste în România. Cariera de ofițer politic presupunea îndeplinirea unor atribuții odioase.

Apoi, mai jos se menționează că a fost prim secretar și primar al Bucureștiului între 1985 și 1988. Adică a coordonat demolarea celor mai frumoase și valoroase zone istorice ale Capitalei. Ceaușescu a avut în acei ani un cadru de nădejde la conducerea Bucureștiului, pentru aplicarea planurilor paranoice de mutilare a vechiului oraș, care a pierdut atunci, pe tim de pace, a cincea parte a zestrei sale istorice. Câteva repere identitare ale Bucureștiului pierdute pentru vecie sub glorioasa conducere a tovarășului Constantin Olteanu: bisericile Sf. Vineri, Olteni, Sf Nicolae Jitnița, Doamna Oltea, Sf Spiridon Vechi, Bradu Staicu, Sf. Treime și altele, mănăstirea Văcărești, Institutul Mina Minovici, cartierele Antim, Radu Vodă, Văcărești și multe altele.

În finalul articolului se recurge la o altă mistificare istorică prin scoaterea din context a unui eveniment. Concluzia ar fi că Olteanu a fost nevinovat, câtă vreme a fost achitat în procesul intentat în 1990. Nu se arată adevărul, acela că  este vorba de un proces absurd, asemenea multora create în acei ani, expresie a psihozei diversiunii KGB-iste din zilele lui Decembrie 1989. Generalul Olteanu a fost inculpat pentru o vină inexistentă, legată de Revoluție. Dacă ar fi fost inculpate pentru abuzurile și crimele sale culturale din anii 1980, cu siguranță ar fi existat temeiuri pentru condamnare, mărtuire împotriva lui stand bisericile și zecile de mii de locuințe valoroase demolate sub coordonarea lui.

În schimb, ca și alți nomenklaturiști vinovați de dezastrul celor 45 de ani de dictatură comunistă din România, Constantin Olteanu a trăit liniștit, până la adânci bătrâneți, beneficiind din plin de pensia nesimțită plătită din banii contribuabililor sărăciți. Ca orice comunist, probabil că nimic nu îi va fi umbrit conștiința atrofiată de abuzuri, samavolnicii și crime.

Dar datoria oricărui jurnalist este aceea de a promova adevărul istoric. Iar acesta nu poate fi trunchiat sau modificat. Un exponent atât de marcant al dictaturii comuniste, precum generarul Olteanu, nu poate fi nicidecum prezentat ca erou sau ca un simplu demnitar. Există un mare pericol în această perioadă: acela al uitării. Al minimalizării și relativizării. Așa se crează miturile național-comunismului autohton. Și tot așa, generațiile ce vin vor fi condamnate să repete experiențe din care nu s-a știut trage concluziile cuvenite.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Florin Dobrescu

By Florin Dobrescu

Vicepreşedinte la Asociația "Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei", SECRETAR la Fundația "Ion Gavrila Ogoranu"

Lasă un răspuns