joi. oct. 1st, 2020

Am avut mai multe cazuri 
De persoane răzvrătite,
Cărora le-am zis în față
Că-s de patimi chinuite

Și-au sărit în sus ca arcul,
Cum adică de-mi permit,
M-au privit cu răutate
Și la chip s-au înroșit…

„Tatăl nostru” toată ziua…
„Să se facă voia Ta”…
Da, când nouă ne convine,
Să se facă voia, da,

Dar când preotul îmi spune
Ce să fac ca să mă-ndrept,
Caut iute alt duhovnic,
Căci cel vechi… „nu-i înțelept”!

Da, am îndurat ca preot
Fel și fel de umiliri…
Când le-am demascat mândria
Au sunat la mănăstiri

Și s-au plâns la „mari duhovnici”
Cât i-am mai nedreptățit,
Iar aceștia, făr’ să-i știe,
Imediat m-au osândit…

Și am întrebat: „Stăpâne,
Pentru ce m-ai pus păstor,
Dacă nu mi se permite
Să spun boala, oilor?…

Cum s-o leg pe cea rănită,
Rana cum să-i oblojesc,
Dacă fuge îngrozită
De-al Tău leac doftoricesc?…

Mă mai dă și-n judecată,
Sau se plânge „cât mai sus”,
Să audă Preasfințiții
Cât „necaz” i-am mai adus…

Fă-mă, Doamne, cu monedă,
Aparat de dezlegat, 
Ce atâta tulburare?…
Pui bănuțul, ești iertat!

Dar să nu se plângă nimeni,
Dacă TOȚI sunt sănătoși,
Când vor fi găsiți de îngeri
Plini de tină, puturoși…

Când îi vei lua de guler:
„Tu ce cauți, mă, în Rai?
Nu ai haina cea de nuntă,
Ieși afară, ce mai stai”??

Oile din ziua noastră,
Leacul și-l găsesc „pe net”…
Se-nțelege că păstorii
Buni vor dispărea încet…

Când la turma de mioare
Nu vor mai găsi păstor,
Ce vor face lupii, oare?…
Vai și-amar de pielea lor!

Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Sorin Croitoru

By Sorin Croitoru

Preot ortodox, Mantova - Italia

Lasă un răspuns