Share
Memorialul Eroilor Neamului, Muzeul Aviației și Muzeul Marinei Române, deschise publicului în ”Noaptea Muzeelor”

Memorialul Eroilor Neamului, Muzeul Aviației și Muzeul Marinei Române, deschise publicului în ”Noaptea Muzeelor”

  Potrivit unui comunicat de presă al MApNMinisterul Apărării Naționale va lua parte la cea de-a XIV-a ediție a conceptului european ”Noaptea Muzeelor”, care se va desfășura astăzi. Astfel, în premieră pentru acest eveniment, publicul va putea vizita Memorialul Eroilor Neamului, din Parcul Carol I, între orele 19.00 și 24.00. Cu acest prilej, vor putea fi vizionate expoziții tematice dedicate eroilor care și-au dat viața pentru țară și Centenarului Marii Uniri, ce cuprind obiecte și fotografii din colecțiile Muzeului Militar Național ”Regele Ferdinand I” și Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. Militari ai Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul” vor efectua, din oră în oră, ceremonii de schimbare a gărzii la Mormântul Ostașului Necunoscut, vor executa exerciții de mânuire a armamentului, de tip drill-team, iar Muzica brigăzii va susține mini-recitaluri. Muzeul Naţional al Aviaţiei Române (situat în strada Fabrica de Glucoză, nr. 2-4, sector 2) îşi va așteapta vizitatorii între orele 14.00 şi 22.00. Sub titlul „Și noi suntem România 100!”, evenimentul va cuprinde expoziții de machete și de fotografii de epocă, expoziții dedicate parașutiștilor și aviatorilor militari, concerte live de muzică pop-rock, reprezentații de teatru și proiecții video despre istoria aeronauticii românești. Muzeul Marinei Române, din Constanța, continuă, la fel ca în fiecare an, tradiția programului ”Noaptea Muzeelor”, fiind deschis sâmbătă, între orele 18.00 și 24.00. Vizitatorii muzeului vor avea acces în expoziția permanentă, dar și în patru expoziții temporare – „Parașutismul militar – repere istorice”; „Din activitatea Cercetașilor României” – expoziție de fotografie; „Cromatica din artele vizuale” – expoziție de pictură, grafică, fotografie, goblen și tapiserie, organizată de Careul Artelor „Amfora”, precum și „Maistrul Militar de Marină, între profesie și pasiune”, organizată de Liga Maiștrilor Militari de Marină cu prilejul împlinirii a 109 ani de la înființarea Corpului Maiștrilor Militari de Marină.

foto: Ultima Oră


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment