Dum. sept. 27th, 2020

Miroase a pădure şi a mama,
a cânt de frunze şi de izvor,
o rază de soare le împleteşte
să le ducă pe seninul călător.

Pe dorința pământului, împlinită,
călător e dorul de ele flămând,
urc scara timpului şi a cerului,
iau bucuriile trecutului surâzând.

O mare de verde îmi umple privirea,
cânt de păsări auzul îl gătesc,
îi spun mamei să-mi dea iubirea,
mângâiera ce cuvintele însoțesc.

Un fir de iarbă se apleacă peste mine,
ca un suspin din pieptul ostenit,
zăresc privirea mamei ce îmi spune
„…şi eu suspin, mi-e dor şi te-am iubit”!

Cobor scara cuvintelor îmbrățişate,
seni de cer bogat cu lut amestecat,
se pregătesc mamele de întâlnire…
e Cincizecime, se ‘ntorc copiii-n sat!

Miroase a pădure şi a dor, şi a tămâie,
din rotocoale scara se ridică către ele,
mamele ce nesfârşit nouă ne-au dăruit
doar iubire, dragoste, amintiri, mângâiere…

Miroase a pădure şi a dor de mame,
Se’ ntorc copiii în sat tot mai sărac,
nici clopotul în turlă nu mai răsună,
doar amintiri şi un regret nemăsurat!

24.05.2018


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook
Eugenia Bucur

By Eugenia Bucur

poet

Lasă un răspuns