Share
5 ani de la înființarea EURO EDUCATION FEDERATION!

5 ani de la înființarea EURO EDUCATION FEDERATION!

  Astăzi EURO EDUCATION FEDERATION a împlinit 5 ani de activitate. Ca orice început, primii trei ani au fost foarte grei, cu proiecte susținute din activitatea puținilor voluntari activi înscriși în organizație. Euro Music, Euro Dance, Euro Informatica și Euro Electronica sunt proiecte derulate anual încă de la înființare, la care se adaugă alte zeci de proiecte educaționale în parteneriat cu instituții de cultură și învățământ. Grație acestor proiecte, activitatea EEF a devenit din ce în ce mai vizibilă în mediul online dar și în cel public. Astfel, anul 2017-2018 a fost rodul unei activități consecvente și perseverente, drept pentru care federația are în derulare 3 proiecte Erasmus+, zeci de proiecte europene aplicate în curs de examinare și alte două aprobate. Toate acestea ca urmare a unei echipe omogene dar și a unor colaboratori de înaltă ținută morală.

LA MULȚI ANI EURO EDUCATION FEDERATION!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment