lun. nov. 30th, 2020

Am fost copil, dar simt că încă
Ceva din ce eram mai sunt,
Chiar dacă-n suflet sunt de stâncă,
Zâmbesc puțin și des mă-ncrunt…

Eu simt că e ceva în mine
Ce mă-nrudește cu acel
Copil cu zâmbete senine,
Acel cuminte băiețel…

Și când îl recunosc pe pruncul 
Ce doarme înăuntrul meu?
Când îmi slăvesc Mântuitorul,
Sau plâng la Bunul Dumnezeu…

Când eu mă uit spre zări senine,
Sperând să-L văd pe Domnul meu,
Atunci copilul cel din mine
Privește cerul, nu sunt eu!

Când vărs o lacrimă umilă,
Știind atâți copii orfani,
Îl văd pe el, privind cu milă 
Spre frățiorii lui sărmani…

Mă uit cu multă nostalgie,
La părul meu de-acum cărunt
Și amintindu-mi de pruncie,
Știind ce-am fost, văzând ce sunt,

Eu Îl implor pe Dumnezeu,
Cerându-I în genunchi umil
Ca-n suflet să rămân mereu 
Același neschimbat copil…

Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Sorin Croitoru

By Sorin Croitoru

Preot ortodox, Mantova - Italia

Lasă un răspuns