Dum. sept. 20th, 2020

   Sfintele Taine sunt lucrările sfinţitoare invizibile ale lui Hristos săvârşite prin acte vizibile de către preoţii şi arhiereii în Biserica pentru credincioşi spre a lor mântuire. Botezul este Sfânta Taină în care prin întreita scufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curăţeşte de păcatul protopărinţilor noştri şi de toate păcatele făcute până laTaina Sfântului Botez. El se naşte la viaţa cea nouă duhovnicească şi devine membru al Bisericii, mădular al Trupului tainic al Domnului.

1. Prezentare istorică

  A. Sfântul Botez în Sfânta Scriptură: prefigurare în Vechiul Testament şi realitate în Noul Testament

          Sfânta Taină a Botezului a fost precedată de numeroase prefigurări în timpul Vechiului Testament, deoarece era necesară o oarecare pregătire pentru înnoirea vieţii prin primirea naşterii din nou, a iertării şi învierii căci “de nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (În. III, 5). Sfânta Taină a Botezului este prefigurata prin: circumciziunea fiilor lui Israel (Col. ÎI, 11), apă, deluviu şi corabia lui Noe (I Ptr. III, 20-21), trecerea poporului evreu prin Marea Rosie (I Cor. X, 2), norul care îi conducea pe evrei în pustie (I Cor. X, 2), stânca din care a curs apa în deşert (Num. XIX, 1-22, ICor. X, 4), Iona în pântecele chitului şi de către cei trei tineri în cuptor.[1]

Prima prefigurare a Sfântului Botez a fost botezul potopului lui Noe (Fac. VII, 17-24) pentru curmarea păcatului urmaşilor lui Cain şi Abel care uitaseră de Dumnezeu şi săvârşeau nelegiuiri. Noe şi familia sa sunt salvaţi providenţial datorită curăţiei şi dreptăţii lor înaintea Domnului, de aceea “a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: Intra în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea” (Fac. VII, 1). Potopul curață prin apa sa pământul de nelegiuirile păcatelor, prefigurarea apei Sfântului Botez.

          A doua prefigurare a Sfântului Botezul este trecerea prin Marea Rosie (Ies. XIII, 17) act providenţial eliberator al poporului evreu din robia egipteană, aşa cum Sfânta Taină a Botezlui ne elebereaza de robia păcatului strămoşesc. Norul luminos ziua şi un stâlp de foc noaptea (Num. IX, 15-22) marchează momentul trecerii de la robia egipteană la libertate în Canaan, Tara Făgăduinţei Domnului, fiind conduşi atât prin Marea Rosie cât şi prin pustiu sub toiagul lui Moise, prefiguraţie a Sfintei Cruci a lui Hristos. Lumina care-i ghidează pe everi prin deşert timp de 40 de ani prefigurează “luminarea” Sfintei Taine a Botezului, aşa cum Sfinţii Părinţi vorbesc în scrierile lor despre partea nevăzută a acestei Sfinte Taine.

          O altă prefigurare a Sfintei Taine a Botezului în timpul Vechiului Testament o găsim la Num. XIX, 1-22, unde din stânca aridă a pustiului Sin a curs apă, deoarece poporul evreu din lipsă de apă se răzvrăteşte împotriva lui Moise şi Aaron. Atunci, Moise loveşte stâncă cu toiagul şi îndată iese apa vitală poporului, prefigurare a materiei fluide necesară pentru cea de a doua naştere din “apă şi din Duh”.

          Circumciziunea sau tăierea-împrejur (Fac. XVII, 10-14) este legământul dintre Dumnezeu şi Avraam, patriarh al poporului Ales: “să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi semnul legământului între Mine şi voi” (Fac. XVII, 11. “Tăierea-împrejur, care a fost chipul botezului”, ne învăţa Părintele Dumitru Stăniloae, se făcea la opt zile pentru toţi copiii în timpul Vechiului Testament, pe baza aceluiaşi Dumnezeu care înfăptuia în trepte planul mântuirii. De aceea, Însuşi Fiul lui Dumnezeu care se întrupează de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria “a fost tăiat împrejur când avea opt zile, după rânduiala, iar la 40 de zile a fost adus la Templu şi “pus înaintea Domnului” (Lc. ÎI, 21-2), ca model pentru toţi pruncii.”[2]

          Iona zicea din pântecele chitului “… apele m-au învăluit pe de-a întregul, adâncul m-a împresurat…” (Iona II, 6) prefigurare a scufundării întreite în apa Sfântului Botez. Totodată, propovăduirea lui Iona în cetatea Ninive este un anunţ al propovăduirii Sfinţilor Apostoli şi al convertirii neamurilor păgâne, după porunca lui Hristos: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă.” (Mt. XXVIII, 19-20).

          Cei trei tineri fideli Dumnezeului lui Israel, pomeniţi pe profetul Daniel în cartea sa, (Daniel III, 1- 33) au fost aruncaţi în cuptorul încins de către regele păgân Nabucodonosor, însă nu au ars, căci îngerul Domnului îi apăra. Focul pentru ei devine imaterial, căci nu îi mistuie ca pe slugile ce-i dusese în cuptor, atunci regele a exclamat: “Binecuvântat să fie Dumnezeul vostru, Care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe servii Săi, care îşi puseseră nădejdea în El” (Daniel III, 28). Focul care-i cuprinde în cuptor pe cei trei tineri, dar nu-i mistuie, ci izbăveşte prefigurează Sfânta Taină a Botezului, mărturisită de Sfântul Ioan Botezătorul “El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Lc. III, 16).

          Liantul dintre prefigurările Sfintei Taine ale Botezului din timpul Vechiului Testament şi realitatea întemeierii, săvârşirii şi primirii Sfântului Botez din Noul Testament este botezul Pocăinţei practicat de către Sfântul Ioan Botezatorul- Înainte mergătorul Domnului. Acesta care-i pregăteşte astfel calea Domnului: “Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.” (Lc. III, 16) Botezul lui Ioan, deşi e de la Dumnezeu (În. I, 35) şi se săvârşea prin cufundarea în apă ca şi cel creştin totuşi este inferior Botezului creştin, întrucât prin el nu se conferă Harul. Mântuitorul primeşte botezul lui Ioan că să-i evidenţieze importantă, să împlinească Legea, să ne fie nouă pildă spre a ne boteza şi ca să se descopere Sfânta Treime- Epifania- nu pentru că ar fi avut nevoie.

          Întemeierea Sfintei Taine ale Botezului o face Domnul Hristos după Învierea Sa din morţi, când s-a arătat Sfinţilor Apostoli şi trimiţându-i la propovăduire le-a zis: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului.” (Mt. XXVIII, 19-20). Căci, “Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi” (Mc. XVI, 16). Prin urmare botezul este întemeiat de către Domnul Hristos pentru toţi oamenii spre a lor mântuire.

          Apa Sfântului Botez curăţeşte omul de păcatul strămoşesc, cu care ne naştem toţi şi ne învesmântează cu harul Duhului Sfânt, după cum ne spune şi Sfântul Apostol Pavel: “Câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am îmbrăcat” (Gal. III, 27). De aceea, ne spune Pr. Dumitru Staniloe “lucrarea omului de după Botez consta într-un fel de asimilare, într-o imprimare a curăţirii lui Hristos în fiinţa proprie, în aşa fel ca ea să nu mai poată fi depărtată din fiinţa lui” ceea ce duce la “intru înnoirea vieţii „(Rom.VI, 4). De aceea, Sfinţii Apostoli vor săvârşi Sfânta Taină a Botezului din ziua Cincizecimii, când vor botezată cca. 3000 de persone (Fap. Ap. ÎI, 37-41). “În acest mod se pune început Bisericii creştine prin Sfânta Taină a Botezului urmată de: adunări, învăţături, jerfa euharistica şi viaţă de obşte.”[3] Sfinţii Apostoli îi îndemnau pe cei care căutau mântuirea: “Să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hrisos, spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primii darul Duhului Sfânt.” (Fap. Ap. II, 38).

          Activitatea misionară a Sfinţilor Apostoli gravitează în jurul săvârşirii Sfintei Taine a Botezului, căci acolo unde era primită evanghelia – veste cea bună a mântuirii – oamenii primeau şi Sfânta Taină a Botezului spre a fi membrii ai Trupului tainic al lui Hristos. Texte scripturistice precum “şi s-a botezat el şi toţi ai lui” (Fap. Ap. XVI, 33), “am botezat casa lui Filip (I Cor. I, 16)”, “şi a poruncit ca aceştia să fie botezaţi în numele lui Iisus Hristos” (Fap. Ap. X, 48) mărturisesc că numărul celor botezaţi sporea, căci aşa cum ne spune Sf. Ap. Petru “Poate, oare cineva să oprească apa, ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt că şi noi?” (Fap. Ap. X, 48).

B. Sfântul Botez în perioada patristică

          Episcopii şi preoţii Bisericii lui Hristos au continuat împlinirea poruncii lui Dumnezeu învăţând şi botezând oamenii spre curăţirea păcatului strămoşesc şi a păcatelor personale. Sfinţii Părinţi vorbesc în scrierile lor foarte mult despre Sfânta Taină a Botezului şi o numesc în moduri felurite având în vedere fie partea văzută fie partea nevăzută a Sintei Taine sau ambele părţi. Astfel, Taina Botezului mai era numită: “baie” – Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful, “izvor sfânt”, “renaştere” şi “iertarea păcatelor” -Fericitul Augustin, “apa” – în Epistola lui Varnava, “lumânare” sau “harisma” – Clement Alexandrinul, “Taina luminării” – Sfântul Grigore de Nazians, “curăţire”, “sfinţire” şi “baia tainică” – Sfântul Grigore de Nişă, “sigiliul credinţei” şi “moartea păcatelor” – Sfântul Vasile cel Mare, “Taina apei” – Tertulian etc. Părinţii Bisericii consideră cristelniţa atât chip al sânului Maicii Domnului, cât şi Iordanul.

C. Influenţe scolastice şi neoscolastice

          Din perioada patristică aflăm continuitatea vie şi lucrătoare a Sfintei Taine a Botezulzui. Sfântul Ignatie Teoforul învăţa în Epistola către Smirneni că “Fără Episcop nu este îngăduit nici a boteza, nici a face agapa; că este bineplăcut lui Dumnezeu ceea ce aprobă Episcopul, că tot ceea ce se săvârşeşte să fie sigur şi întemeiat”[4], iar Sfântul Policarp ne spune că “Botezul vostru să vă rămână arma, credinţa, coif, dragoste şi suliţa”[5]. Astfel, Sfânta Taină a Botezului îl face pe creştin ostaş al lui Hristos, punându-i la îndemâna armele potrivite pentru a lupta pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

          Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful mărturiseşte că Sfânta Taină a Botezului se făcea în numele Sfintei Treimi “… ei primesc atunci o baie în apă, în numele Părintelui tuturor şi Stăpânului Dumnezeu şi al Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi al Duhului Sfânt.”[6]

          Sfântul Ciprian învaţa că Sfânta Taină a Botezului este taina prima a Bisericii prin care se dă Harul, care spala omul de păcatul strămoşesc şi celelalte păcate inaugurând o viaţă nouă pentru cel devenit creştin.[7] Sfântul Chiril al Alexandrei spune despre cel care primeşte Sfânta Taină a Botezului că se sfinţeşte, adică se umple de viaţa lui Dumnezeu. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune despre Sfântul Botez că este o imitare a morţii Domnului şi a învierii Lui, în Botez. La fel, Teofan al Niceii mărturiseşte: “pe de o parte Botezul nostru este socotit drept chip al Naşterii lui Hristos, pe de alta, ca un chip al morţii şi al Învierii Lui.”[8] Sfântul Grigorie de Nazians ne învaţă că după ce primim Sfânta Taină a Botezului trebuie să ne păzim curăţia, căci: “El, Hristos, era însăşi curăţirea şi n-avea nevoie de curăţire, ci te curăţeşte pe tine.”[9] Părinţii Bisericii au aparat botezul copiilor împotriva celor care îl tăgăduiau, argumentând necesitatea lui ca prima condiţie de mântuire pentru tot omul, inclusiv pentru copii.

          Origen susţinea botezul copiilor că tradiţie primită de la Sfinţii Apostoli, precum şi canonul 110 al sinodului din Cartagina, care anatematizeaza pe cei care resping necesitatea botezului pentru copii. În perimele veacuri există şi instituţia catehumatului, adică a pregătirii pentru Sfânta Taină a Botezului pentru adulţi, iar mulţi catehumeni amânau botezul cât mai mult ştiind că este Taina care şterge toate păcatele.

Culmea definirii importanţei Sfintei Taine a Botezului din perioada patristică… până în teologia contemporană este “Mărturisesc un Botez intru iertarea păcatelor.”

D. Sfântul Botez în teologia contemporană

          În teologia contemporană, realitatea Sfantei Taine a Botezului este aceeaşi cu realitatea întemeierii Tainei de către Hristos, săvârşirii de către Sfinţii Apostoli, Ierarhii şi preoţii Bisericii. Dumnezeu ne dă Harul prin Sfântul Botez, iar noi avem datoria ca primind această putere dumnezeiască, să adăugăm o viaţă curată spre a dobândi asemănarea cu Dumnezeu. Devenind creştini viaţa noastră se înnoieşte, de aceea, “a primi Botezul înseamnă să te naşti în Hristos, să începi o viaţă nouă sau să fi adus la viaţa din nimic… Că baia Botezului este începutul şi temelia vieţii în Hristos se vede de acolo ca Însuşi Mântuitorul, ca să arate până unde S-a pogorât, a primit întâi de toate botezul.”[10]

          Nicolae Cabasila în lucrarea “Viaţa în Hristos”, vorbeşte despre succesiunea nastere-moarte, care este inversată. Hristos întemeiază Botezul, sfinţind apele universale, botezând în Sine umanitatea şi născând-o, în Sine, ca umanitate nouă. La fel şi Pr. Dumitru Stăniloae mărturiseşte “viaţa cea nouă este un dar de Sus ce ne vine prin Botez, însă e dar care trebuie păstrat şi dezvoltat prin sârguinţă noastră.”[11] De aceea, sufletul nostru trebuie să se lumineze, să se lepede de păcate şi să ducă o viaţă virtuoasă.

2. Slujba Sfintei Taine a Botezului – semnificaţie teologică şi existenţiala

          Slujba Sfintei Taine a Botezului se realizează în Biserică. Intrarea celui se botează în Sfânta Biserică este însoţită de rugăciuni special încă din pronaos. Actul Sfintei Taine a Botezului consta în scufundarea întreită a primitorului în apă sfinţită, însoţită de formula rostită de preot: “Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui. Amin.Şi al Fiului. Amin. Şi al Sfântului Duh. Amin.”[12] Prin scufundarea întreită în numele Sfintei Treimi se produce “moartea omului vechi şi renaşterea lui la viaţa adevărată a lui Hristos.”[13] În momentul în care se săvârşeşte Sfânta Taină a Botezului, în fiinţa primitorului pătrunde Harul, care produce următoarele efecte: curăţirea de păcatul originar, iar dacă cel ce se botează este adult îl curăţeşte şi de păcatele personale, naşterea la o viaţă duhovnicească, cel renăscut devine fiu al lui Dumnezeu şi membru al Bisericii.      

          Întreita scufundare arata pe de o parte ca temeiul credinţei noastre este Sfânta Treime, iar pe de altă parte închipuieşte cele trei zile cât a stat Domnul în mormânt. Prin scufundarea întreită în apa Sfântului Botez se închipuie moartea noastră pentru viaţa în păcat de până aici şi îngroparea noastră împreună cu Hristos, iar prin ieşirea din apa închipuim învierea noastră împreună cu El, pentru viaţa cea nouă, în Hristos.

          Sfânta Taină a Botezului fiind instituita pentru iertarea păcatului strămoşesc, nu se repeata. Viaţa cea nouă în Hristos, primită la Sfânta Taină a Botezului, ne eliberează de lanţurile păcatului. Urmează efortul omului de desăvârşire, de imprimare a curăţiei lui Hristos în fiinţa proprie.

3. Pregătirea părinţilor după trup şi a părinţilor duhovniceste-nasii-pentru botezul copiilor

Familia deţine rolul de regenerare a societăţii prin naşterea de copii, prin creşterea şi educarea lor. De aceea, Botezul este absolut necesar pentru copii pentru că şi ei au păcatul strămoşesc prin naşterea lor din trup, “precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa la toţi oamenii moartea a trecut, întrucât în acela toţi au păcătuit” (Rom. V, 2, 5). “Copii nu pot fi privaţi de această moarte cu Hristos a omului vechi din ei şi din temelia vieţii eterne pusă în orice om de Hristos”.[14]       

După primirea Sfântului Botez copii sunt, conform învăţăturii creştine, expresia concretă a prezenţei divine în familia creştină, unde fiecare copil este “fereastra neprihănirii prin care lumină pură a cerului pătrunde în casa părinţilor, ca mărturie vie, concretă, despre lumea transcendentă, a luminii, neprihănirii şi bucuriei veşnice[15]”.      

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă despre o perioadă pregătitoare a părinţilor pentru Botezul pruncilor lor. Ei trebuie să-şi curatesca firea prin pocăinţă, apoi viitoarea mama să nădăjduiască cu credinţa în bunătatea şi ajutorul lui Dumnezeu pe parcursul celor nouă luni de sarcină, iar după naştere să păstreze aprinsă candela credinţei ei şi a soţului său pentru primirea Sfântului Botez de către pruncul lor. Astfel, copilul, însuşindu-şi conţinutul duhovnicesc al familiei îşi însuşeşte şi credinţa ei imprimată în el sau determinată pentru el. Cei care mărturisesc Crezul-esenta învăţăturii noastre de credinţă sunt naşii.      Naşii îşi iau garanţia educaţiei moral-religioase a finilor lor, iar „Copii se deschid mai uşor credinţei mărturisite de cei din familia lor, decât adulţii,”[16] aceasta presupune o informare a lor despre Hristos, de către părinţii şi naşii lor. Cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos: „Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi” (Mt. XIX, 14), înseamnă şi “Faceţi-Mă cunoscut copiilor!”[17]

4Pastoratia celor botezaţi, a familiei creştine sau a instituţiilor care contribuie la creşterea, educareasi formarea copiilor

          După primirea Sfintei Taine a Botezului omul devine membru al Bisericii, de aceea el trebuie condus de către preotul paroh pe drumul mântuirii. Dirijarea sufletească a celor botezaţi, ai membrilor Bisericii, necesita de la început ca preotul să cunoască în chip temeinic fondul sufletesc al părinţilor pruncului, al naşilor sau al celui care primeşte Taina Botezului dacă este adult. Acţiunea preotului de înrâurire personală asupra noului său enoriaş şi a rudelor acestuia în lumina învăţăturilor scripturistice sub călăuzirea doctrinelor şi canoanelor Bisericii este împlinirea obligaţiei pastorale. “Mântuitorul n-a mărginit chemarea urmaşilor Săi numai la scopul misionar al răspândirii Evangheliei, când a poruncit: “învăţaţi”, nici numai rolul sacramental, când a zis: “botezându-i “, ci a completat “învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Mt. XXVIII, 20).[18] De aceea, ca săvârşitor a Sfintei Taine a Botezului, preotul este colaboratorul lui Dumnezeu în cârmuirea duhovnicească a noului creştin şi a familiei sale. În aprecierea stării de virtute a cuiva preotul va lua seama de aproape asupra fondului natural individual. Preotul săvârşitor al Sfintei Taine a Botezului trebuie să se îngrijească de starea de duhovnicie a primitorului Sfântului Botez, dar şi de părinţii şi naşii acestuia. Ei trebuie se participle la Sfintele slujbe ale Bisericii, să aibă credinţă vie şi lucrătoare prin făptuirea cea bună şi să se împărtăşească de Harul Duhului Sfânt prin primirea Sfintelor Taine.

5Sfanta Taină a Botezului la orele de religie şi în proiectul “Hristos împărtăşit copiilor”

Profesorului de religie îi este încredinţată slujirea de a-i învăţa pe copii despre cuvântul lui Dumnezeu. În această misiune, el nu este singur, ci este însoţit de Însuşi Dumnezeu, în toată ziua, precum a făgăduit să le fie alături tuturor celor care vorbesc în numele Său. Un factor determinant al succesul orei de Religie este profesorul, care, pentru a fi un bun îndrumător al educaţiei religioase, trebuie să întrunească anumite cerinţe.

Un pedagog în adevăratul sens al cuvântului este acela care se implică şi în viaţa socială a celor pe care îi îndrumă, fiind condus de o mare iubire pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Între misiunea pedagogică a profesorul de religie şi slujirea preotul trebuie să existe o colaborare spre mântuirea elevilor şi a fiilor duhovniceşti. În cadrul orelor disciplinei Religie Ortodoxă se predau cunoştinţe elevilor despre Sintele Taine. Prima Sfânta Taină de care află elevii de la profesorul de Religie este Sfânta Taină a Botezului. Profesorul vă urmării îndeplinirea următoarelor competente:

Competente specifice:

  • Definirea noţiunii de Sfânta Taină a Botezului;
  • Prezentarea Întemeietorului Sfantei Taine a Botezului;
  • Precizarea scopului săvârşirii Sfintelor Taine în Biserică;
  • Explicarea efectelor Sfintelor Taine asupra credincioşilor;
  • Identificarea săvârşitorului/primitorului Sfintelor Taine;

Competente derivate:

  • Conştientizarea importanţei Sfintelor Taine pentru viaţa creştinului;
  • Formarea deprinderilor de a participa la Sfintele Taine.

Pentru reuşita procesului de predare învăţare a lecţiei poate fi prezent preotul săvârşitor al Sfantei Taine a Botezului. Deprinderile moral religioase ale elevilor vor fi continuate în cadrul proiectului “Hristos împărtăşit copiilor”.

6. Practici neortodoxe privind săvârşirea Botezului

          A. Influenţe păgâne şi sincretism

 Unele persoane introduc obiceiuri păgâneşti plăsmuite din superstiţii profane, pe lângă practicile liturgice creştine, pentru aceasta sunt înfieraţi în predica Sfântului Ioan Gură de Aur: “e mai mare batjocură când într-o casă de creştini se practica obiceiuri păgâne… aduc cele ce le practică nu puţină paguba sufletească[19]”. Practicarea şi împământenirea obiceiului păgânesc atrage după sine consecinţa păcatului.

           Un obicei păgân practicat cu frecvenţa de către credincioşii ortodocşi în jurul Sfintei Taine a Botezului este tăiatul moţului la copiii în vârstă de un an. Acesta este un obicei păgân, din perioada precreştină, care în ziua de azi a căpătat aura creştină. A devenit la fel de obligatoriu ca şi botezul, cu explicaţia fals duhovnicească că “ceea ce a început preotul la botez prin tăierea câtorva fire de păr ale pruncului încheie nasul la vârsta de un an”. “Tăierea moţului” copilului de către nasul acestuia nu numai că nu-şi găseşte temei, ci este chiar o înţelegere greşită a actului tunderii de la Botez ce are loc o singură dată, fiind săvârşită de către preot.    Un alt obicei păgân consta “în punerea în apa Botezului ori în scăldătoarea de după Botez bani ca pruncul să fie bogat în viaţă, cărţi, creioane, ca să fie deştept şi să înveţe bine etc., acestea tăgăduiesc darurile Duhului Sfânt pe care pruncul le primeşte la Botez”[20]. Biserica Ortodoxă nu este de accord cu aceste practici păgâne, deoarece contravin adevărurilor de credinţă.

     B. Reduceri sau deformări de ritual

          Ortodoxia pune totdeauna în luminã Adevărul ca Persoană, pe Mântuitorul Iisus Hristos şi iubirea Lui de oameni prezenta şi între credincioşi, în Biserică, în rânduielile ei sfinţitoare şi mântuitoare. Orice inovaţie, orice abatere de la Sfânta Scriptură şi de la Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe, orice “tradiţie” şi orice “libertate” care iese din cadrul Ortodoxiei, este limpede străină de Duhul Adevărului şi deci nu duce la Adevăr, nu duce la mântuire. Mai mici sau mai mari, mai autohtone sau mai exotice, mai restrânse sau mai răspândite, formele eronate de evlavie, înainte de a se încetăţeni ca “tradiţii”, trebuie evitate şi eliminate fără rezerve. 

       C. Nume creştine

                În lucrarea “Despre slava deşartă şi despre creşterea copiilor[21]”, Sfântul Ioan Gură de Aur, îndruma părinţii creştini să-şi numească fii după numele sfinţilor, căci: “putem sădi râvnă pentru virtute în copii chiar prin numele ce-l poartă[22]”. De aceea, părintele să nu se grăbească prin a-i pune copilului numele tatălui, mamei, naşului său strămoşilor, ci “să le dea numele drepţilor, al mucenicilor, al episcopilor, al Apostolilor[23]”.

                Punerea unui nume purtat de un sfânt, drept al lui Dumnezeu, va constitui matricea, pentru copil, ce-l călăuzeşte să devină asemenea celui ce-i poartă cinstitul nume. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur recomanda “unul să se numească Petru, iar altul Ioan, iar altul, alt nume al unuia dintre sfinţi[24]”. Nu numele în sine importa, ci însemnătatea vieţii sfântului ce l-a purtat. Insistenţa cu care Sfântul Părinte îi sfătuieşte pe părinţi să-şi boteze copii cu nume creştine este argumentata de comportamentul faptic al părinţilor vetero-testamentari: “vedem cum încă cei drepţi n-au procedat aşa când au pus nume copiilor lor. Căci Avraam a născut pe Isaac, iar Iacov şi Moise n-au fost numiţi cu numele strămoşilor lor şi nu vom găsi nici un drept care să fie numit aşa[25]”. Predicând despre patriarhii legii celei vechi şi despre însemnătatea numelor pe care ei le dădeau copiilor lor, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Vezi că în aceste simple nume…, se ascunde marea bogăţie de gânduri? Ele arăta nu numai dragostea de Dumnezeu a părinţilor, dar şi multă lor grijă de copii. Prin numele pe care-l dădeau copiilor lor, părinţii de altă dată îi învăţau pe copii lor să-şi alipească sufletul de virtute; nu făceau ca părinţii de acum care pun nume la întâmplare copiilor lor[26]”.

Lipsa de discernământ a părinţilor face ca să pună copiilor numele bunicului său străbunicului, iar dacă în “vechime avea un sens obiceiul de a se da copiilor numele strămoşilor; era o mângâiere faţă de morţi: părea că trăieşte prin cel care a primit numele lui[27]”; acum, trebuie să conştientizeze că numele întrunea doar aducerea aminte de viaţă şi faptele celui ce l-a purtat “Acum acest sens nu mai are valoare. Vedem că cei drepţi nu au procedat aşa[28]”. El îi îndeamnă: “deci nici noi să nu le dăm numele bunicilor, ale străbunicilor sau ale celor care au strălucit în neamul nostru, ci numele sfinţilor bărbaţi care au strălucit în virtute, al celor care au avut multă îndrăznire înaintea lui Dumnezeu[29]”. Numele poate fi, conform concepţiei hrisostomice, “un indiciu de virtute[30]”, oferindu-i drept exemplu Apostolul Petru, cel care a primit numele său “Chifa, care se tălmăceşte Petru” (În. I, 42), pentru că a mărturisit pe Hristos, drept Fiu al lui Dumnezeu. Precum odinioară, Avram a fost numit de Dumnezeu, Avraam (Fac. XVII, 5), pentru credincioşia sa absolută în El, iar Iacov a fost numit Israel (Fac. XXXII, 28) pentru că s-a învrednicit cu vederea lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur avertizează că “numele nu foloseşte la nimic dacă cel ce poartă numele este lipsit de virtute, ci trebuie să aibă nădejdea mântuirii în săvârşirea faptelor de virtute[31]”. Cel ce a primit numele unui sfânt, trebuie să-i ofere cinstirea cuvenită, prin viaţă pe care o duce şi prin rugăciunile aduse, fără a îndrăzni a se mândri cu numele ce-l poartă.

Punerea numelui unui sfânt copilului întruneşte mai multe valenţe: o latură pedagogică “prin aceasta se educa nu numai copilul, ci şi tatăl când vede că este tatăl lui Ioan, al lui Ilie sau al lui Iacov[32]”; cinstirea adusă sfinţilor, ajutorul oferit de aceştia ca răspuns bun la rugăciunile celui ce-i poartă numele, toate converg în “multă înrudire cu drepţii decât cu strămoşii, şi acest lucru ne va folosi mult atât nouă, cât şi copiilor[33]”.         

Sfântul Părinte conchide argumentarea sa cu îndemnul de a “nu socoti că lucrul acesta este de puţină importanţă pentru că este mic; dimpotrivă, este temeiul unui mare folos[34]” care urmăreşte scopul omului de a se mântui. 

    D. Naşi improvizaţi (de altă credinţă sau fără)

                 La primirea Sfintei Taine a Botezului pruncul trebuie să aibă un singur nas nu mai mulţi. De asemenea, nasul nu trebuie să fie o persoană improvizată, ci să fie naşul său naşa Sfintei Taine a Cununiei a părinţilor. Nasul ortodox, credincios şi cu o viaţă morală plăcută lui Dumnezeu, are îndatorirea să îngrijească de viaţă sufletească a finului sau, învăţându-l, la vremea cuvenită, adevărurile dreptei noastre credinţe spre a face din el un bun credincios, mădular sănătos al Trupului Tainic al lui Hristos, Sfintei Biserici. Dar şi finul este dator cu ascultare şi cu respect faţă de nas, în aceeaşi măsură cum îi asculta pe părinţii săi trupeşti. De aceea, părinţii pruncului trebuie să aleagă cu mare grijă persoana care va fi marturisitore de credinţă, nasul pruncului sau. Pentru că pruncul, noul membru al Bisericii, să fie condus pe calea cea vie a mântuirii trebuie că naşii să facă parte dintr-o familie creştină trăitoare în Biserică. Este exclus că naşii să fie de altă credinţă, căci atunci nu o vor mărturisi pe cea Ortodoxă, sau fără credinţă, căci atunci ei cum vor marturi pentru prunc dacă nu cred.

   7. Botezul în familiile mixte din punct de vedere interconfesional sau interreligios

“Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez, Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.” (Efeseni IV, 4-6) Conform acestui temei Scipturistic Sfânta Taină a Botezului este absolut necesară pentru mântuire şi se primeşte o singură dată în viaţă. El este uşa intrării în Biserică şi condiţia de primire a celorlalte Sfinte Taine. Biserica Ortodoxă recunoaşte şi “echivalează Sfânta Taină a Botezului cu aşa numitul Botez al sângelui, precum şi Botezul dorinţei, suferită de o persoană nebotezata, ca urmare a prigoanelor, suferinţelor şi chinurilor la care aceasta a fost supusă”[35], căci “oricine îşi va pierde viaţa să pantru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui” (Mc. VIII, 35). Sfânta Taină a Botezului nu se repeta, iar părinţii familiilor mixte trebuie să-şi boteze o singură dată pruncii. În ceea ce priveşte doctrina Bisericilor Creştine, aflam următoarele: “Învăţătura Bisericii Romano Catolice de azi este ca Botezul este valid şi licit dacă e săvârşit printr-o singură cufundare, turnare sau stropire. Regula este însă că el să sesavarseasca prin turnare de trei ori”.[36] Protestanţii învaţa că Botezul creştin nu se deosebeşte esenţial de botezul lui Ioan. Ei săvârşesc Botezul mai ales prin stropire.

După Sfânta Taine a Botezului în Biserica Ortodoxă urmează Sfânta Taină a Mirungerii pentru primirea darurilor Duhului Sfânt, apaoi Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Prin împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge Domnului se realizează unitatea naturii noastre cu Mântuitorul Iisus Hristos şi în acelaşi timp cu toţi membrii Bisericii.

Pr. Popescu Ion Cosmin

Preot la Paraclisul Spitalului Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu”,

Comuna Runcu, Judeţul Gorj


BIBLIOGRAFIE

  • Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991,
  • Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, traducere şi note de Preot Profesor Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002,
  • Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea I-a, Omilii la Facere, traducere de Preot Dumitru Fecioru, Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, volumul 21, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987,
  • Iustin Martirul si Filozoful, Apologia intaia in favoarea crestinilor, PSB, vol. II, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1980,
  • Ignatie Teoforul, Epistola catre Smirneni, PSB I, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1975,
  • Argatu V. Ioan, Pe treptele suirii catre cer, Ed. Mila Crestina, Suceava, 2007,
  • Prof.Stăniloae Dumitru, Teologie Dogmatică Ortodoxă, volumul III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003,
  • Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Pr. Prof. Ioan Zagrean, Dogmatica Ortodoxa, Ed. Arhidiecezana Cluj, 1997,
  • N. Chitescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuta, Teologie Dogmatica si Simbolica, vol. II, Ed. Renasterea, Cluj- Napoca, 2005,
  • Petre Vintilescu,Spovedania si duhovnicia,Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba, Alba Iulia, 1995,
  • Nicolae Mladin, Studii de Teologie Morala, Editura “Arhiepiscopiei”,Sibiu, 1969,
  • Nicolae Cabasila,Despre Viata in Hristos, studiu introductiv si traducere din lb. Graca de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, EIB, Bucuresti, 2001,
  • Prof. Ioan G. Coman, Patrologia,vol. 2, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1995,

 Pr.Prof Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, EIBMBOR, Bucuresti, 2002.

[1] Prof. N. Chitescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuta, Teologie Dogmatica si Simbolica,  vol. II, Ed. Renasterea, Cluj- Napoca, 2005, p.207,

[2] Pr.Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. III, EIBMBOR, Bucuresti, 2003, p.66,

[3] Pr.Prof Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, EIBMBOR, Bucuresti, 2002, p.166,

[4] Sf. Ignatie Teoforul, Epistola catre Smirneni, PSB I, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1975, p.184,

[5] Sf. Ignatie Teoforul, Epistola catre Smirneni, PSB I, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1975,, p.189,

[6] Sf. Iustin Martirul si Filozoful, Apologia intaia in favoarea crestinilor, PSB, vol. II, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1980, p. 66,

[7] Sf. Ciprian, Scrisoarea 65, in Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologia,vol. 2, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1995, p.131,

[8] Pr.Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. III, EIBMBOR, Bucuresti, 2003, p.44,

[9] Pr.Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. III, EIBMBOR, Bucuresti, 2003, p.41,

[10] Nicolae Cabasila,Despre Viata in Hristos, studiu introductiv si traducere din lb. Graca de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, EIB, Bucuresti, 2001, p.49-50,

[11] Pr.Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. III, EIBMBOR, Bucuresti, 2003, p. 48,

[12] Tipic bisericesc, Savarsirea Sfintelor Taine,

[13]  Pr.Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. III, EIBMBOR, Bucuresti, 2003, p. 40,

[14]Pr.Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. III, EIBMBOR, Bucuresti, 2003, p.63,

[15] Mitr. Nicolae Mladin, Studii de Teologie Morala, Editura “Arhiepiscopiei”,Sibiu, 1969, p. 356,

[16] Pr.Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. III, EIBMBOR, Bucuresti, 2003, p. 64,

[17] Pr.Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. III, EIBMBOR, Bucuresti, 2003, p.65,

[18] Pr. Petre Vintilescu,Spovedania si duhovnicia,Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba, Alba Iulia, 1995, p.26,

[19] Sf. Ioan Gura de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p.412,

[20] Pr. Argatu  V. Ioan, Pe treptele suirii catre cer, Ed. Mila Crestina, Suceava, 2007, p.52,

[21] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 376-389,

[22]Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p.402,

[23] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p.402,

[24] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p.402,

[25] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p.413,

[26] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere (I) XXI  , in Col. P. S. B. 21, trad, note si indici de Pr. Dumitru Fecioru, E. I. B. M. B. O. R., Bucuresti, 1987, p. 249,

[27] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, p.402,

[28] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, p.402,

[29]  Sfântul Ioan Gură de Aur,Omilii la Facere (I) XXI  , in Col. P. S. B. 21, trad, note si indici de Pr. Dumitru Fecioru, E. I. B. M. B. O. R., Bucuresti, 1987, p. 249,

[30]  Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, E. I. B. M. B. O. R, Bucureşti, 2001, p.483,

[31] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere (I) XXI  , in Col. P. S. B. 21, trad, note si indici de Pr. Dumitru Fecioru, E. I. B. M. B. O. R., Bucuresti, 1987, p. 179,

[32] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p.413,

[33] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p.413,

[34] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p.413,

[35] Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Pr. Prof. Ioan Zagrean, Dogmatica Ortodoxa, Ed. Arhidiecezana Cluj, 1997, p.304,

[36] Prof. N. Chitescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuta, Teologie Dogmatica si Simbolica,  vol. II, Ed. Renasterea, Cluj- Napoca, 2005, p.210,

Departament corespondenti

By Departament corespondenti

Departament corespondenți - pentru toți corespondenții noștri

Lasă un răspuns