Share
Avantajele Educației Complementare față de Educația tradițională

Avantajele Educației Complementare față de Educația tradițională

  Educația tradițională e dedicată omului deștept, omului – Domn, stăpân pe toate cele primite de la părinți, moși-strămoși, pentru a supraviețui și transmite, anume, această formă de viață noilor generații. Fiecare copil este purtat de profesori prin școală pentru ca el rând pe rând, în procesul creșterii sale, să însușească cunoștințe noi teoretice și practice. 

Această educația e liniară, de la simplu la compus, de la mic la mare, de la puțin la mult. Învățătura nu are limită, iar cei mai puternici devin conducători, „oameni de valoare”, cei, care creează ierarhia, divid lumea omului în puternici și slabi, bogați și săraci, deștepți și proști. Se crede, că oamenii geniali sunt adevărații stăpâni ai acestei lumi, iar democrația folosită cu tâlc, încă, le mai permite cumva să țină această lume în într-un echilibru format pe groază, pe frică de războaie. De la apariția civilizației umane, omul nu a știut nici o zi fără de război. 

Om – Domn este numit fiecare cetățean al României, chiar și în mediul celor mai jalnice pături sociale, ale „amărâților”. De aceea, în sferele informative ale presei se folosește alături de noțiunea de Domn („omul de valoare”), cuvântul demnitar, de la „demnitate”. Numai că „amărâții”, vor și ei să fie tratați cu demnitate. Așadar, conștiința românilor e în criză. Într-atât, că gradația educației tradiționale de la țăran la Președinte ( ierarhic, de la prost – la deștept), este folosită și la nivel extern, printre țările „civilizate”, unde locul României e unul meritat, de jos. E de suspectat, că demnitatea României e rănită de însuși sistemul educațional. Omul-Domn, nu este stăpân pe toate cele primite de la părinți. Încă se mai crede și astăzi, că istoria și formula mentalității acestui popor, ca civilizație, sa început odată cu năvălirea romanilor. („Noi, de la Rîm ne tragem!”) 

Acest „adevăr”, atât de mult argumentat de Știința contemporană (cică, provenim din romani ( o națiune nobilă!)), se risipește îndată ce se aduc consecințele logicii generalizate: românii pot reveni la noțiunea de popor autentic, firesc, nu mai puțin nobil ca și altele. „Dacopatia”, dragostea de neam, este o credință la fel, ca și oricare religie care se începe de la 0, nimic, din ziua în care a apărut Lumina, cu patru zile înainte, de până la creația Soarelui și Lunii (adică, a romanilor și românilor). 

Educația Complementară e perechea firească Educației tradiționale. Ea, e dedicată omului înțelept, omului-zeu, etern, participant activ al Marelui Ciclul al Vieții, stăpân pe toate cele primite de la părinți, moși – strămoși. Iar, pentru a stăpâni cele primite de la strămoșii daci, nu sunt suficiente doar, numai dovezile strict arheologice, materiale. Alături de ele e nevoie de cercetat dovezile spirituale, cultura românească, folclorul. Și în special, limba cea română, chiar dacă ea este zidită cantitativ pe o mulțime de cuvinte „împrumutate”. Autenticitatea românului, la nivel rațional, se manifestă prin începutul lui dacic. Anume acel început care sa transmis și sa păstrat în inconștientul poporului, se păstrează și acum în structura limbii române.

Limbajul românesc însă, odată cu „civilizarea” intensă de din afară, astăzi e deformat grav și continue să se deformează disociind poporul român în unități separate, condiție de exterminare a românismului. Mai multe milioane de români au părăsit țara, natalitatea la români scade, proporția etniilor se schimbă amenințător, criza încrederii în conducere continuă, iar „o altă clasă politică” nu poate să apară. 

Spre deosebire de educația consecventă în linie și plan, Educația complementară se folosește de spațialitate și permite integritatea cunoașterii. Științele sociale, evident, sunt numai partea practică a cunoașterii. Sistemul educativ se află în continuă căutare (liniară). Dar, cunoașterea spațială e alta. Ea, se manifestă prin folosirea tuturor metodelor cunoașterii, fie ele iraționale sau raționale. Ea e intimă, personală, dar inerția ei invizibilă ar trebui formulată științific și răspândită oficial. 

„Om-zeu”, ar poate fi numit fiecare cetățean al României. Dacă, alegoric vorbind cu cuvinte practicate în arta desenului, el își „împarte foaia”. Om-zeu, nu poate deveni acel copil care este dus de mână, împins, supus, umilit, învățat în linie și plan pe o întindere, creier – „tablă rasă”, o foaie albă de hârtie transformată în fail.…El, nu e „mâzga” culorilor folosite pe tablă, ci participant al Vieții. Copilul de la naștere e liber și e numit deja, „om-violet”.
Lumea omului sa dezvoltat… Noua generație vrea adevărata lichidare a agramaților pentru că actuala „lichidare” e în impas. Rezultatele educației tradiționale sunt știute de orișicare. Pline de insuficiență. 

Până la zidirea materială a școlilor modernizate, cu „WC-uri calde” și cărți auxiliare în abuz, ar putea fi folosită metodologia complementară, crearea condițiilor de a privi lucrurile integrat. Intrarea în lumea științei e o practică individuală, cu căi ascunse, prin folosirea ghidului-profesor. Fiecare școală are ale sale „taine”, iar rezultatul lor e numărul celor care au luat BAC-ul. Această constatare nu poate fi schimbată. Ea vine de acasă, din istoria de viață a fiecărei familii și din politica globală a sistemului educativ. Dar, forma cunoașterii, cea care dă rezultate insuficiente, poate fi modificată prin analiza integrității ei. În rezultat, întregită. 

Complementaritatea nu este un adus, un material auxiliar în plus, ci o deschidere de viziune dată copilului la momentul oportun. Asta, e partea ignorată din procesul educativ tradițional. 

A „împarte foaia” înseamnă scoaterea temporară a elevului din mâzga actuală a educației tradiționale pentru ca el „să se vadă” de sus. Structurat! Și nu numai pe sine, dar și școala sa, și familia sa, și Țara sa, și lumea sa. Rezultatul actual al „luptei pentru viață”, un material educativ (cât mai consistent!) însușit cu succes, nu mai poate fi tratat ca scop împlinit, „educație modernă”. (El nu stopează, ci generează corupția). Împlinirea sau întregirea (împerecherea celor două metodologii ale educației) e alta. Ea se află în armonia material-spirituală.

Spiritualitatea însă, totdeauna este tratată irațional, ca și bogăția luată în abuz. Intenționat, știința socială nu alege ca punct de plecare armonia, sistemul întreg al legilor naturii. De aici, și impasul. 

E imposibil să aduci rațiune în domeniul spiritual. Oricum, reglator al acestei contradicții, materie – spirit (trup-sufler), poate fi un intelect complementar. Notat prin centrul, 0, intelectul fiecărui elev se va plasa în echilibrele: materialism-0-idealism, știință-0-religie, bogat-0-sărac, deștept-0-prost (<–-0–->.) etc. În acest spațiu trinitar totul e sub control. Fiecare elev vibrează în limite adecvate, decente. Capacitatea de a privi la lume prin prisma-triadă, 1-0-1, ar fi o știință a fiecăruia, iar contradicția trecută prin ea – multicoloră, lipsită de spații negre. 

Partea opusă complementar înțelepciunii la folosirea acestor echilibre e răbdarea, aplicarea gândirii spațiale unde cuvintele complementare nu se mai confundă între ele: morala cu etica, respectul cu stima, volumul cu planul, puterea cu forța, perechea cu cuplul, bărbatul cu femeia (la gay) etc. Adică ceea ce e complementar, general, cu ceea ce e contradictoriu, particular. Formula, general-0-partcular, devine Portal al Cunoașterii, iar trecerea în lumea armoniei și fericirii, unde antagonismul este controlat, e capacitatea de a analiza echilibrele folosite. Din echilibre adecvate naturii ar trebui să se construiască mentalitatea unui popor. 

În aceste condiții, Saltul dintr-un rang social în altul nu creează rupturi, separatism, neînțelegeri. Intelectul uman are una și aceiași structură trinitară, 1-0-1, și îi unește pe oameni prin structura limbii lor, dacă prin acea limbă ei, au posibilitatea de a formula un limbaj armonizat, adecvat naturii. Nu toate limbile prin structură lor sunt la fel (urmează mai jos). Astfel triadele, respect-0-stimă, iubire-0-dragoste, vor arăta la faptul că aceste cuvinte sunt sociale, demne de a fi folosite oficial, iar triadele, instinct-0-ură; instinct-0-sex, și derivatele lor posibile, sunt expresii intime, limitate în folosirea oficială, în dependență de educație, loc și timp. Aici, între social și intim (social-0-intim) se naște coloana vertebrală a sentimentului rușinii, sentiment care în lipsa intelectului centrat, 0, lipsește (și el). (Mai ales, la englezi: recent un milion de persoane au participat la „gay pride”). 

Așa, sentimentul rușinii nu e o prejudecată, părere subiectivă a lumii civilizate sau retardate. El are caracter structural și vine din natura firească (cerească) din care omul cândva a plecat. În lumea sa inventată monstruos, omul contemporan se folosește de instrumente polarizate, de un limbaj deformat (englez, rus, maghiar etc.), condiție de achitare a egocentrismul abuziv. În această „apă tulbure” nimeni nu mai înțelege nimic. Iar războiul e normă, cheia soluției….

Educația tradițională, fiind contradictorie, duce la deosebire, la evidențierea celor mai capabili elevi, iar educația complementară o împlinește. Ea, este forța centripetă care o ține pe orbită integrând-o în spectrul cunoștințelor armonizate, formate pe un singur început universal, autentic, 0. Fapt, care nu exclude folosirea altor centre ale cunoașterii, luate arbitrar, la dorință. Bineînțeles, dacă ele nu ajung la antagonism, la o apocalipsă locală. 

Lumea omului e o lume artificială, paralelă cu lumea naturii. Elevul trebuie să știe acest lucru creându-și echilibrele sale de viață. El e creatorul vieții sale. Și, nu numai prin bunul simț, irațional, ci, și la nivel rațional. Natura singură nu ne mai asemănă. Legile omului sunt deviate de la cele naturale. Repet: intenționat, știința socială nu alege ca punct de plecare armonia, sistemul întreg al legilor naturii, ci dezacordul, contradicția adusă la antagonism, război. „Viața e luptă!”

Perfecțiunea naturii se distruge odată cu invazia omului în sferele largi ale climei. Pentru a înțelege situația dată, va trebui de depus un efort rațional, științific. Iar, voința politică a demnitarilor e amăgitoare. (Un proverb spune: „Din frică, dragoste nu se face!) Va trebui să ne asemănăm singuri (individual) între noi și cu Creatorul acestei naturi. Să creăm în comun. Partea materială a bunăstării noastre e în așteptare și depinde de fiecare român. 
Calea spre „îndumnezeire” e lungă, iar inițierea unui astfel de proces e Credința în rațiune a fiecărui om. Credința în rațiune ne spune că spațiul nostru de viață e tridimensional, XYZ. E o rațiune simplă. Crede, dacă nu știi! (Ca și în Ortodoxie: „Crede în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt!” E cam greu de acceptat cuvinte folosite trinitar, iar ele se vor găsi în oricare confesiune religioasă. Ele, își au proveniența din structura spațiului divin și se manifestă ca suport religios, cheie trinitară a cunoașterii reflectată în viață.) 

Cunoașterea consecventă în care credem oficial, practicată acum, se produce însă în linie și plan. Folosită în Educația tradițională, ea este la fel de insuficientă ca și cunoașterea oamenilor antici care „știau” că Pământul e un talger sprijinit pe trei balene. 

Simplitatea cunoașterii spațiale n-ar trebui să șocheze, ci să fie introdusă pas cu pas în educația actuală, creând un sistem integrat, unde alături de conceptul omului ca trup și suflet („Omul e o ființă cu două picioare fără pene” (Platon)), va fi admis și intelectul, Nimic și Tot, centrul, 0, al triadei, 1-0-1, stânga-0-dreapta, jos-0-sus, trup-0-suflet. Trupul omului e numai o husă, un container temporar (gol) pentru spirit și intelect (spirit-0-intelect). În numele „demnității” sale teroriștii se despart cu ușurință de trupurile sale. De aceea, pentru a ști ce e aceea demnitate, e nevoie de a analiza structura limbii folosite și a limbajului asumat. Iar definiția omului, re-examinată. 

Asta se deschide ușor prin limba cea română, începând cu cuvântul Dumnezeu: Domnul-0-zeu, om-0-zeu, particular-0-general, fiu-0-tată etc. Portalul cunoașterii, general-0-particular, permite Viața în intelectul universal, -0-, „primul de la început”. Alte limbi structurate la fel, ca româna, în afară de cele religioase care au generat profeți și cărți sfinte, nu mai sunt (Dovada: Cartea Educației). 

Lumea sa dezvoltat… Noua generație necesită adevărata lichidare a analfabetismului. Actuala „lichidare” e în impas. Educația tradițională nu ține cont de structura binară a cuvintelor, iar metodologia gândirii spațiale la nivel rațional este exclusă. Rezultatele educației contemporane sunt știute de orișicare: pline de insuficiență.

Noua paradigmă (sau Doctrina nouă), destinată echilibrării fenomenului educației, se prezintă integral prin formula-echilibru: Educația contradictorie-0-Educație complementară. Așa, echilibrarea socială e posibilă. 

Dorința de secole a românului, a vederii lumii armonioase, împerecheate și fericite, ar putea fi împlinită prin „Cartea Educației”, o lucrare cu caracter banal, științific. Ea, fiind susținută de păturile de jos, de oamenii obosiți, aflați în depresie și stres (30% din populația română), ar putea stopa forța centrifugă a contradicției. Motivul acestei boli a sec. XXI, depresia și stresul, e în structura deformată a limbii române exprimată prin un limbaj tradus din alte limbi (mai „nobile”!?) și de dicționarele românești bulverisate. 

Victor Deleu, 09.07.2018

P.S. Până la depășirea orgoliului de a citi (acest material), al profesorilor angajați în lucrul de Educație tradițională [numai irațională, pe o practică sumbră, cu rezultatul final: „Știu, că nu știu nimic!”], iar recomandarea oficialilor de a citi acest material încă nu e formulată, răspândirea conceptului științific necesar pentru elaborarea Metodologiei Educație complementare [raționale], cartea „Cartea Educației”, va fi distribuită publicului cointeresat prin portalul:

Deleu Victor, Post Restant; Oficiul poștal nr.1, str. Nicolae Bălcescu, Bacău, România.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment