Share
Ieri 100, azi peste 4000, mâine vor fi  peste 10.000!  Propunerea legislativă privind pensionarea personalului didactic a devenit subiect de dezbateri publice!

Ieri 100, azi peste 4000, mâine vor fi peste 10.000! Propunerea legislativă privind pensionarea personalului didactic a devenit subiect de dezbateri publice!

   CATCHY este prima publicaţie care a lansat propunerea noastră legislativă în spaţiul public, drept pentru care îi aducem mulţumirile noastre. , autorul articolului, scria printre altele: „Motivarea acestei petiții este destul de clară și se referă la toate domeniile de impact (social, politic, educațional, economic). Situația în ceea ce privește limita și mai ales condițiile de pensionare ale cadrelor didactice sunt de-a dreptul discriminatorii, apreciază legestart.ro, fapt care afectează întregul sistem, în cele din urmă. Părinții și copiii își doresc, pe bună dreptate, dascăli tineri, cu forță, elan, energie și pregătire la cel mai înalt nivel.

Profesorii, pe de altă parte, își doresc să fie respectați și să aibă posibilitatea de a ieși la pensie cât încă sunt în deplinătatea capacității de a-și exercită meseria la nivel optim, din toate punctele de vedere, inclusiv cel emoțional sau fizic. În ultimul timp, uzura psihică generată de schimbările (sau lipsa de schimbări!) uneori inadecvate în ceea ce privește statutul cadrelor didactice a produs multe efecte negative, iar rezultatele sunt vizibile. Foarte puțini tineri mai optează pentru această carieră (un exemplu recent, din generația actuală de absolvenți ai unui colegiu de prestigiu din Sibiu, doar 4 elevi sunt hotărâți să continue studii de specialitate). Cei care ne conduc ar trebui să aibă mai mult în vedere dreptul la sănătate și la decență al profesorilor, în special al femeilor, pentru că puterea lor de muncă atrage după sine performanța elevilor.”

  Deşi iniţiativa părea ridicolă în ochii celor mai mulţi cititori, numai cei ce nu lucrează cu dăruire la clădirea noilor generaţii nu pot înţelege ce implică misiunea de dascăl. O replică ironică a unui cititor m-a facut să lupt în continuare cu mai multă vehemenţă:

  • Cititor: La câte ore lucraţi pe zi ar trebui să cereţi pensionarea la 80 de ani.
  • Eu: Dacă vă referiţi la paraziţii sistemului aveţi perfectă dreptate… În rest vă aşteptăm pe d-voastră să arătaţi cât trebuie să muncească un profesor…  Dacă nu lucraţi în sistem vă rog să vă abţineţi, că habar nu aveţi ce implică misiunea de dascăl…

Iată că se poate!… Aşteptăm reacţia liderilor de sindicat, care nu-i așa, au luptat și luptă pentru drepturile profesorilor!

Proiectul aparţine  Coaliţiei pentru Cultură şi poate fi semnat: aici


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment