sâm. sept. 26th, 2020

  Când Iisus a profeţit dărâmarea Ierusalimului ucenicii au rămas nedumeriţi, dar s-au dumerit când au intrat în Templul lui Solomon. Era târg de vite, tarabe de zărăfie, colivii de porumbei, măcelărie, fum de jertfe şi toată gălăgia acestora. La această situaţie a Templului, în cea mai mare contrazicere cu rostul său, până şi răbdarea lui Dumnezeu ajunsese pe isprăvite. Sufletul cel mai blând de pe lume s-a umplut de o sfântă mânie. A făcut pe loc un bici din capete de ştreanguri şi, un singur Om, i-a dat pe toţi negustorii afară, cu vite cu tot, a răsturnat toate mesele şi a încurcat toţi banii zarafilor. Nimeni nu s-a putut împotrivi. Poate nici prin gând nu le-a trecut să se împotrivească. Dar nu se ştie dacă Iisus, personal, va fi pus mâna pe cineva, dacă va fi dat vreodată cu biciul, dacă va fi răsturnat vreo tarabă a mamonei, sau toate acestea şi le-au făcut singuri, într-o învălmăşeală de conştiinţe vinovate, biciuite de istov de sfinţenia lui Iisus, care-i ardea, de data aceasta , cu urgie divină. Fapt e că nu aceştia erau cei mai mari păcătoşi în Ierusalim. Marii vinovaţi erau autorii morali ai situaţiei, căpeteniile Templului, înfruntarea Mântuitorului, lor le suna. Oficialitatea religioasă a Templului făcuse din el o peşteră de tâlhării în contul lui Dumnezeu. Această situaţie îl îndreptăţeşte pe Revoluţionar să ocupe Templul cu forţa. (Singura ocupare cu forţa: nevinovată.) N-a vărsat sângele nimănui. Dimpotrivă, a vărsat sudori de sânge şi, peste puţin, propriul Său sânge. Totuşi cineva L-a primit pe Iisus în Templu. Erau orbii, şchiopii şi copiii. Copiii crescuţi de Templu L-au primit pe Iisus cu „Osana, Fiul lui David !”

  Odată Templul ocupat, Iisus a început să înveţe poporul, care s-a şi grămădit în Templu, şi a tămăduit pe toţi neputincioşii care veniseră. La o atare întâmplare au venit într-un suflet şi mai marii Templului care, văzând cele ce se făcuseră, ba mai auzind şi copiii cântând, s-au făcut foc de supărare şi umblau să-L ucidă pe Iisus, dar nu puteau de poporul care-L asculta. Seara, Iisus S-a dus în Betania. Dimineaţa, întorcându-Se iarăşi la Templu, a blestemat un smochin găsit fară roadă, – care putea foarte bine semnifica Templul. Şi smochinul s-a uscat în clipa aceea, cât s-au mirat ucenicii. Tâlcul smochinului blestemat e acelaşi cu tâlcul biciului din ştreanguri. Oficialitatea religioasă decăzută a Templului e răspunzătoare de dărâmarea Ierusalimului şi de împrăştierea fiilor lui Israel în toată lumea. – Căci primul s-a dărâmat Templul din Ierusalim, când i s-a rupt de un fulger catapeteasma în două, de sus până jos. Iisus urmărea acum rostul Lui în lume într-un chip mai zornic, cu o stăruinţă, cu o mânie şi cu un curaj al înfruntării tuturor riscurilor, cum n-o poate face decât Omul care-Şi ştie şi Şi-a făcut toate socotelile personale cu mii de ani înainte. Omul Acesta le avea făcute mai înaintede-a fi lumea.

  … Oare în templul sufletului nostru se va găsi vreun copil, sau măcar vreun orb, să-L primească pe Iisus ?” (1)

———————————————————————————————

(1) Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Editura Charisma, Deva, 2006, pag. 226-227


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Cătălin Pleșu

By Cătălin Pleșu

Avocat

Lasă un răspuns