mar. sept. 29th, 2020

  Frați și surori ale Inimii Țării, mergem pe 29 iulie la București nu împotriva vecinului vostru Janos, ci pentru că limba noastră română să rămână singură limbă oficială în statul român. Prin Codul Administativ votat de un parlament care se gândește mai mult la tot felul de pensii speciale pentru aleși, se legiferează limba maghiară ca a doua limbă oficială în administraţia CENTRALĂ, în prefecturi şi deconcentrate (Casa de Pensii, Poștă, CAŞ, APIA, Garda Financiară, Inspectorat Şcolar, etc). Să fiţi conştienţi că astfel, prin filieră politică, respectiv prin UDMR se vor angaja în aceste instituţii oameni care ori nu stăpânesc bine limba română ori nu vor vrea să o folosească în relaţia cu voi. Aici nu este vorba de drepurile unei minorităţi, aceste drepturi există deja cu prisosinţă, ştiţi bine asta. În Covasna şi Harghita mai ales, parţial şi în Mureș, va fi de-a dreptul vorba de înlocuirea limbii române cu cea maghiară în aceste instituţii. Acest lucru se urmărește nu de către vecinul vostru Janos, ci de o formatiue politica oranizată pe criterii etnice, numită UDMR. O formaţiune politică care-şi cunoaşte bine interesele, atât pe cele economice cât şi pe cele strict politicianiste. Forumul Civic şi Asociația Calea Neamului, organizaţiile care organizează protestul de la Bucureşti nu au interese politice sau economice, membrii lor sunt dintre voi, oameni de rând cu nevoi şi bucurii comune cu ale voastre. Avem un singur interes, acela că identitatea românească să nu moară, acela ca un om care nu ştie limba maghiară să poată firesc comunica cu nişte instituţii CENTRALE care se află sub autoritatea statului român, ai căror angajaţi sunt plătiți din banii românilor din întreaga țară. De nu veţi lua acum atitudine, când încă legea este la judecata CCR și va urma să ajungă la promulgare la Președintele României, vi se va spune că aţi acceptat de bună voie limba maghiară cu statut de limba oficială la voi acasă. De nu aţi învățat până acum ungureşte, veţi fi, credeţi-mă, nevoiți să o faceți, căci, repet, angajările în acele instituții publice CENTRALE se vor face direcționat politic de către UDMR cu intenția de a se elimina limba română. Dacă în alte județe va mai fi cum ar mai fi, la voi acasă va fi crunt. De se va încheia cu bine sau cu rău drumul acestei legi la CCR şi la Președenție, Istoria va consemna atitudinea voastră, copiii şi nepoții voștri vor citi în paginile ei dacă în anul în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, părinţii şi bunicii lor, românii din Covasna, Harghita şi Mureş au fost în fata vremurilor în picioare sau în genunchi. Dacă vocea lor s-a auzit sau nu, în Capitala Țării. Fiecare dintre voi are de ales, are de trecut examenul greu al conştiinţei personale care în acest caz este al Conștiinței de Neam. Fiecare dintre voi poate că aveţi în data de 29 evenimente în familie, probleme de rezolvat la casele voastre, dar să țineți vă rog cont că într-o jumătate de zi, aveți șansa să schimbați prin atitudinea voastră istoria, aveți șansa să spuneți din Capitală, întregii Țări, tot ce aveți voi de spus.

Doamne ajută fraţilor, cu prietenie şi dragoste creştină, al vostru pe veci, Mihai Tîrnoveanu, un simplu român.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Mihai Tîrnoveanu

By Mihai Tîrnoveanu

Doctor stomatolog, jurnalist, președinte al Asociației "Calea Neamului", vicepreședinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Lasă un răspuns