Share
Acum în Piaţa Constituţiei din București! Cel mai mare protest al românilor din din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş!

Acum în Piaţa Constituţiei din București! Cel mai mare protest al românilor din din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş!

  Dr. Mihai Tîrnoveanu: „Mergem la Bucureşti în primul rând să protestăm împotriva prevederilor antinaţionale din Codul administrativ. Nu suntem de acord şi ne exprimăm revolta cu privire la legiferarea limbii maghiare ca a doua limbă oficială în stat, acest lucru petrecându-se datorită faptului că utilizarea limbii maghiare se extinde de la nivel local la nivel central – prefecturi şi deconcentrate. Cu acest prilej se va produce practic o epurare etnică a românilor din aceste instituţii publice, funcţionarii români urmând să fie înlocuiţi cu funcţionari de etnie maghiară, angajaţi prin filiera politică, respectiv UDMR. Nu ni se pare normal să se petreacă acest lucru nicicând, dar mai ales în Anul Centenar, cu o încărcătură simbolică atât de puternică. Doresc să subliniez că nu avem nimic împotriva comunităţii maghiare, nu mergem să manifestăm împotriva unei etnii, mergem să manifestăm împotriva unor măsuri politicianiste, împotriva unor înţelegeri politicianiste între UDMR, PSD şi ALDE, care afectează siguranţa naţională a statului român”, a declarat reprezentantul Asociaţiei „Calea Neamului”, dr. Mihai Tîrnoveanu.

Potrivit acestuia, marşul de protest din 29 iulie este susţinut de alte asociaţii din toată ţara, care şi-au anunţat participarea. În afară de românii din Covasna, Harghita şi Mureş vor veni să protesteze oameni din toate colţurile ţării, de la Carei, din Iaşi, din Bacău, Botoşani, Ploieşti şi Piteşti.

„Aceşti oameni vor să îşi exprime solidaritatea şi dragostea frăţească cu românii din inima ţării. Pe de altă parte, vor veni pentru că acest Cod administrativ nu afectează numai trei judeţe din România, afectează întreg Ardealul şi întreg teritoriul României. Pentru că, prin desfiinţarea pragului de 20% pondere minorităţi naţionale pentru folosirea limbii minorităţilor, Codul administrativ este valabil, teoretic, pe tot cuprinsul ţării, iar utilizarea limbilor minorităţilor este lăsată la latitudinea şefilor de instituţii publice. Dacă într-o localitate etnicii maghiari sau alţi etnici sunt în proporţie de numai 5%, dacă un şef de instituţie este înţeles cu conducerea UDMR, el poate să permită utilizarea limbii maghiare în acea instituţie publică. Iată cum acest Cod administrativ afectează toate judeţele României, nu numai 3 judeţe”, a adăugat medicul Tîrnoveanu.

  • Adunarea manifestanţilor se va face în Piaţa Constituţiei, la ora 17:00. După câteva scurte alocuţiuni, la ora 18:00 se va porni în marş pe traseul: Bulevardul Unirii – Piaţa Unirii – Bulevardul I.C. Brătianu – Biserica Sfântul Gheorghe Nou – Piaţa Universităţii – Esplanada Statuilor – Bulevardul Regina Elisabeta – Piaţa Operei – Palatul Cotroceni, acesta fiind traseul avizat de Primăria municipiului Bucureşti.

Organizatorii manifestaţiei sunt Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi Asociaţia Calea Neamului, acţiunea fiind sprijinită de mai multe asociaţii din ţară, între care Frăţia Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă din Ploieşti şi Asociaţia ASTRA Carei, care se vor alătura protestatarilor, la Bucureşti.

de Florin Palas


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment