Share
29 iulie, ziua Imnului Naţional, ziua când Linia întâi a luptei pentru identitatea românească din Covasna, Harghita şi Mureș s-a mutat din Inima în Capitala Ţării.

29 iulie, ziua Imnului Naţional, ziua când Linia întâi a luptei pentru identitatea românească din Covasna, Harghita şi Mureș s-a mutat din Inima în Capitala Ţării.

   De la Nistru până la Tisa, românii s-au unit pe această Baricadă. Oamenii care au îmbrățișat arșița, iar mai apoi ploaia torențială, de la copilul mic din București purtat pe brațe de mamă până la bătrânica de 92 de ani din Alba Iulia, au dat pentru Istorie mărturie ca poporul român din aceste timpuri are încă vie în el seva Neamului. Continuitate, Biruință împotriva deznădejdii. 

Sensul a fost și va fi rezistența Națională, împlinirea datoriei de a lupta pentru Libertatea de a fi Român, pentru tot ce presupune această paradigmă. Mii de oameni din București și din întreaga Românie au făcut scut în jurul fraților lor din Curbura Arcului Intracarpatic, reafirmând ceea ce este scris în Constituția României: singura limbă oficială în statul român trebuie să rămână limba română. Dacă acest Cod Administrativ, care extinde obligativitatea folosirii limbii maghiare de la nivel local la cel CENTRAL, va intra în vigoare, el va fi o armă devastatoare în mâna structurilor maghiare din interiorul și exteriorul țării, o armă ce va fi folosită pentru obținerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice. 

Cu toții, români din toate provinciile istorice, de la eroul basarabean Alexandru Leșco care a luptat cu arma în mână împotriva ocupantului rus, până la Ciută Daniela, care tine Granița la Carei, au venit la București să spună că nu vor permite acest lucru, că nu va fi ca în 1940. Mărtănuș, Voinești Covasna, Zăbala, Târgu-Secuiesc, Miercurea Ciuc, Brețcu, Sfântu-Gheorghe, Zagon, Întorsura Buzăului, Mureș, au răspuns din Inima Țării: Prezent! 

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureș, precum și Asociația Calea Neamului, organizatorii protestului, mulțumesc foarte mult tuturor membrilor organizațiilor care au sprijinit această manifestare de esență națională. Voi, oameni de rând din aceste asociații, voi sunteți Rândul peste care nu se trece! Pe voi vă îmbrățișez cu dragoste frățească, căci voi sunteți Oștire. Voi, oameni din toate provinciile istorice, din satele şi oraşele României, care ați venit de la sute de kilometri depărtare, care nu faceți parte din nicio asociație, care ați venit pur si simplu la București pentru a afirma un Ideal, voi, sunteți Țara! Voi sunteți, dragi prieteni, Poporul Român. Sărut mâna Poporului Român! 

Ați dovedit un lucru esențial: România nu va putea fi din nou sfârtecată, avem Baricadă, avem Oştire, avem Popor!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment