Dum. sept. 27th, 2020

  Constantin Noica spunea că ”o școală în care profesorul nu învață și el e o absurditate”, deci, dascălul este necesar să fie conștient de misiunea și rolul său în societate, astfel că alegerea acestei profesii presupune necesitatea de a te educa continuu, de a te autodepășii și de a căuta soluții pentru a facilita transmiterea competentelor educaționale, pentru că a fi profesor, nu înseamnă doar a avea un loc de muncă, nu înseamnă doar a veni la școală și a intra la ore, pentru a ”preda”, ci presupune formarea principiilor și valorilor unei societăți; altfel spus, societatea este rezultatul muncii profesorilor, ea formându-se după ”chipul și asemănarea” acestora, el fiind cel care, prin munca sa, fie strică materialul brut primit, fie îi oferă o inestimabilă valoare.

 Felix11Cu alte cuvinte, pentru a putea învăța pe cineva, este necesar ca, mai întâi tu, să înveți tot timpul, acest lucru realizându-se prin cursurile de formare continuă adresate profesorilor, precum și prin cursurile de formare internaționale, dintre care amintim cursurile de formare Erasmus+.   

O astfel de oportunitate este și cursul de formare ”InFormal – Integration of non-formal education approach to the formal education system for youth empowerment at local level”, desfasurat în Luxembourg, de către Academy of Innovation, care are două etape: prima etapă s-a desfășurat la Luxembourg, Luxembourg, în perioada – 29.06.2018 – 07.07.2018, iar a doua etapă va fi la  Tsaghkadzor, Armenia, în perioada 27.10.2018 – 04.11.2018.

Cursul de formare a reunit 32 de participanți din Rusia (4 participanți), Luxembourg (3 participanți), Romania (3 participanți), Armenia (4 participanți), Belarus (2 participanți), Polonia (2 participanți), Portugalia (2 participanți), Ungaria (3 participanți), Turcia (2 participanți), Grecia (2 participanți), Bulgaria (2 participanți) si Republica Cehă (3 participanți).

Obiectivele cursului sunt:

  • să unească eforturile lucrătorilor de tineret și profesorilor provenind din medii formale în vederea educării tinerilor la nivel local prin utilizarea educației non-formale;
  • să creeze un set necesar de competențe pentru utilizarea în mod adecvat a instrumentelor educaționale non-formale și a instrumentelor pentru abilitarea tinerilor la nivel local;
  • să promoveze principiile și valorile educației non-formale;
  • să discute despre recunoașterea competențelor dobândite de educația non-formală;
  • să ofere posibilitatea de a planifica, de a experimenta și de a obține feedback asupra activităților de educație non-formală;
  • să discute și să introducă modalitățile de integrare a activităților de educație non-formală în sistemul de educație formală;
  • să ofere oportunitatea de a evalua calitatea activităților de educație non-formală și procesul de implicare a tinerilor la nivel local;
  • crearea unei rețele și crearea de acțiuni comune pentru a răspunde provocărilor actuale.

De altfel proiectul are două activități principale și trei etape, astfel prima activitate și etapă vizează formarea participanților cu privire la metodele non-formale de învățare și utilizarea lor practică; a doua etapă este etapa „temelor” în care participanții vor aplica informațiile obținute în țările sau organizațiile lor si ultima activitate și etapă vizează reflectarea și perfecționarea competențelor dobândite.

Acest curs de formare urmărește, prin îmbinarea principiilor andragogiei cu cele ale pedagogiei,  să încerce formarea unor profesori dornici să creeze un mediu educațional prietenos și sigur tinerilor.  organizatorii așteptându-se ca, după participarea la acest curs de formare continuă, participanții să înțeleagă  abordarea și principiile educației nonformale și să o folosească pentru educarea tinerilor; să poată folosi instrumentele educaționale non-formale în timpul lecțiilor, prelegerilor, întâlnirilor, sesiunilor, activităților de instruire pe care le organizează – oferind mai multă libertate și responsabilitate elevilor; să posede un set de instrumente de abilitare pentru tineri (coaching și mentoring); să devină actori activi în promovarea participării tinerilor la nivel local.

Prima parte a cursului, desfășurată în perioada 29 iunie – 07 iulie 2018 s-a desfășurat în Luxembourg – capitala Marelui Ducat de Luxembourg și una dintre cele trei capitale ale Uniunii Europene, delegația din România fiind formată din Godeanu Felix, Teodora Ilie și Alexandra Ilie.

Cursul de formare continua a avut un grad de interactivitate foarte mare, în prima zi participanții asistând la câteva activități comune, în cadrul cărora s-a vorbit despre diferențele dintre educația formală, non-formală și informală, iar în ziua a doua, a treia, a șasea și a șaptea, participanții au fost împărțiți în grupe de câte trei cursanți  și au avut misiunea de a pregătii două sesiuni de formare, de o oră și jumătate și să o predea unui grup de 10 participanți, fie o temă la alegere, fie o temă aleasă dintre sugestiile organizatorilor, deci fiecare cursant era fie formator, fie participant la o sesiune de formare susținută de către colegi.

In ziua a patra am participat la jocul ”20 Limit”, o activitate ce îi ajută pe participanți să exploreze discriminarea și excluderea. Jocul este unul cu un mare impact emoțional, deoarece are reguli incorecte, iar în cadrul său sunt abordate probleme ca inegalitatea șanselor, discriminarea, excluziunea; solidaritatea, concurența, nedreptatea; relațiile majoritate-minoritat și urmărește experimentarea nedreptății și discriminării; dezvăluirea toleranței și solidaritatea participanților, reflectarea asupra excluziunii, a greutăților sociale și a concurenței. In a doua parte a zilei a patra și în ziua a cincea am participat la activități despre învățarea experientială, facilitare, arta întrebărilor, emoții si etica, dinamica grupurilor, activități în cadrul cărora am fost îndrumați cum să abordăm subiectele sensibile, cum să creăm un impact emoțional, astfel încât să fim cât mai eficienți în activitatea didactică.

Deci, în decursul celor 7 zile de formare efectivă, cursanții au participat la activități utile profesiei didactice, au interacționat cu participanții din alte țări, dar mai ales au avut posibilitatea de a îmbina utilul cu plăcutul, astfel că pe lângă beneficiile cursului majoritatea cursanților s-au bucurat și de locația aleasă – Luxembourg, sau orașul ”bunei dispoziții”, deoarece ”a călători este, pentru cei tineri, o parte a educației; pentru cei mai vârstnici e o parte a experienței” , așa cum spunea Francis Bacon.Luxemburg1

Astfel in Luxembourg putem vizita Cazematele Bock și Petrusse, Catedrala Notre Dame, Golden Lady (Doamna Aurie), Podul Adolf, Palatul Marilor Duci, Muzeul de Artă Modernă, dar mai ales parcurile și putem admira frumoasele peisaje ale localității.

Concluzionând putem spune că participarea la cursurile de formare Erasmus+ are dublu beneficiu – atât dezvoltarea profesională, prin dobândirea de noi concepte, de noi experiențe, dar mai ales de noi cunoștințe, cât și dezvoltarea personală, prin faptul că te poți bucura de locuri noi, cunoaște oameni deosebiți și pentru faptul că ai posibilitatea de a vedea ceea ce se întâmplă ”dincolo de gard”, pentru că „o călătorie este mai mult decât o vizită a obiectivelor turistice; e o schimbare profundă și permanentă a modului de a gândi despre viață”, așa cum spunea Mary Ritter Beard.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Felix Godeanu

By Felix Godeanu

Profesor, scriitor și ziarist

Lasă un răspuns