vin. sept. 25th, 2020

  Am văzut ce se întâmplă în România în zilele acestea.. Se încearcă din nou răsturnarea unui guvern, după ce în majoritate s-a votat exact acest partid care acum este socotit „inamicul public numărul unu”. Nu spun că nu ar trebui înlăturat de la putere; spun doar că ar fi fost mult mai simplu pentru români să fie mai atenți în perioada votării. De ce să iei bastoane pe spinare și gaze lacrimogene în nas, când ai fi putut să-ți folosești cu inteligență „arma democrației”, adică votul tău?..

Se întâmplă lucruri grave în România, asta-i clar. La nivel de conducere a țării, mă refer. Practic când poporul votează O PLATFORMĂ POLITICĂ, adică un program de guvernare a țării plin de promisiuni, iar după votare se demonstrează punerea în practică a ideilor CONTRARE celor afișate în sloganuri de către partidul câștigător al alegerilor, da, poporul are acest DREPT POLITIC, de a înlătura guvernanții! Nu este o lipsă de democrație aici; dimpotrivă, este cel mai elementar exercițiu democratic: AI PROMIS, NU AI ÎMPLINIT, TREBUIE SĂ PLECI! Lipsă de democrație demonstrează cei care folosesc cuvinte și promisiuni fără acoperire în fapte concrete. POLITICA NU TREBUIE SĂ VÂNDĂ IDEALURI! POLITICA TREBUIE SĂ ÎMPLINEASCĂ IDEALURILE POPORULUI!

Totuși, dragii mei, privesc cu tristețe aceste mulțimi de manifestanți.. Oameni care nu știu ce vor. Oameni care nu înțeleg politica. Oameni care rezumă politica la strigătele de „JOS!”.. Frații mei, democrația înseamnă să te gândești și la ce urmează după acest „Jos!”.. Ce urmează după o răsturnare? Ai venit cu soluții? Te-ai gândit la soluții? Te-ai hotărât să-ți iei rolul politic în serios?.. Te-ai gândit că democrația nu funcționează dacă fiecare mic angrenaj nu este acolo, cuminte, la locul lui, făcându-și datoria?.. Când trebuie să alegi, alege! Când trebuie să votezi, votează! Nu te întoarce scârbit cu fața în alte direcții, atunci când TREBUIE SĂ AI O CONȘTIINȚĂ POLITICĂ! Căci dacă o faci, iată ce urmează: bastoane pe spinare și gaze lacrimogene în nas!

Copii, copii.. Învățați democrația, mai ales voi, cei din „diaspora”, care trăiți în state disciplinate în care democrația funcționează cu adevărat. Se împlinesc 100 de ani de la momentul în care UN POPOR CARE ȘTIA CE VOIA a unit mici bucăți de Românie într-o singură Românie Mare.. Este momentul să demonstrăm și noi aceeași maturitate. Să ne clădim pașnic, dar energic, propriul viitor!

Nu am o anumită opinie politică. Eu sunt preot, eu cred în pronia, adică în grija lui Dumnezeu față de poporul meu. Dar știu că Dumnezeu lucrează prin oameni. Haideți să devenim toți românii, căci OAMENI SUNTEM, oameni prin care lucrează Dumnezeu!

De acord?…

Vă pup din Italia. Preotul Sorin Croitoru din Mantova


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Sorin Croitoru

By Sorin Croitoru

Preot ortodox, Mantova - Italia

Lasă un răspuns