Dum. nov. 29th, 2020

Vara nu mai e decât
O frumoasă amintire..
Timpul cel posomorât
De-acum pune stăpânire
Peste cerul cel azur
Care-n gri se colorează,
Peste lumea dimprejur
Care tot mai des oftează..

Soarele, din locul lui
Nu mai arde ca o plită;
Vina e-a Pământului,
Care-n fuga-i pe orbită
Se gândea la altceva 
Și-a intrat în zona rece,
Iară noi pe scoarța sa
Ne uităm cum vara trece..

Dar va fi înlocuit 
Anotimpul voii bune
Cu acela, mai iubit,
Al magiunului de prune:
Milioane de femei
De acum or să se scoale
După vechiul obicei,
Să aprindă foc la oale..

Gogoșarii copți pe jar,
Ghebe, vinete culese,
Ca-n toți anii, vor fi iar
Cheia marilor succese..
Tocănițe fel de fel,
Bineînțeles, zacuscă,
Pregătite cu mult zel
(Lasă-mă să scriu, măi muscă!)

Vor fi aranjate-n beci
De voioase gospodine,
Fiindcă-n vremurile reci
Tare vor mai prinde bine!..
Vai.. mi-am amintit de must
Și de-a „ursului putere”!..
Dați-mi un pahar să gust,
D-ăla bun, de zici că-i miere!

S-a dus vara și-oi tânji
După calda-i veselie..
Melancolic voi privi
Focul frunzelor de vie,
Gânditor mă voi plimba
Iar prin codrii de aramă,
Și atent voi asculta
Șoaptele naturii mamă..

 Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Sorin Croitoru

By Sorin Croitoru

Preot ortodox, Mantova - Italia

Lasă un răspuns