Share
Italia, în vârtejul monedei euro

Italia, în vârtejul monedei euro

   Italia a aderat la zona euro în 1999, pe vremea premierului Massimo d’Alema de la partidul „Stânga Democratică”. Această participare fatală, care a dus la pierderea completă a politicii monetare independente, este, fără îndoială, principala cauză a performanței dezamăgitoare a economiei italiene.

PIB-ul țării este în prezent de 1,75 trilioane de euro, iar ratele de creștere sunt extrem de anemice, atingând doar 0,9%. Produsul intern brut real pe cap de locuitor (PIB) a crescut în perioada 1969-1998, în care țara a avut moneda națională, lira, cu 104%, în timp ce în perioada 1999-2016, au adoptat deja euro, au scăzut cu 0,75%. Pe de altă parte, în perioada 1999-2016, PIB-ul real pe cap de locuitor al Germaniei a crescut cu 26,1%, făcând cetățenii acestei țări să câștige cel mai mult printre principalele economii ale zonei euro.

Italia, în același timp, are a treia datorie publică de stat în lume după SUA și Japonia și, prin urmare, salvarea acesteia este imposibilă, deoarece depășește capacitățile statelor europene. Datoria țării, ca procent din PIB, este în prezent de 132% și în cifre absolute la 2.336 trilioane de euro, în timp ce în 1999 a fost de 109,7%. Deci, se poate observa cu ușurință o creștere semnificativă.

În același timp, începând cu anul 1999, cursul abrupt de coborâre al Italiei în ceea ce privește dezvoltarea a început. Fiat a încetat să domine piața europeană a automobilelor și țara și-a pierdut poziția de lider ca producător de aparate de uz casnic (white goods). Multe fabrici au fost închise și mai multe întreprinderi mari s-au mutat în alte țări. În plus, milioane de întreprinderi mici și mijlocii, care se bazau pe devalorizarea periodice a monedei, pentru a compensa inadvertențele sistemului economic italian, nu mai puteau concura în afara frontierei italiene. Care sunt aceste neajunsuri? Probleme ale pieței muncii, investiții publice și private scăzute în dezvoltare și cercetare, birocrație guvernamentală ridicată, sistem judiciar disfuncțional, costisitor și lent, niveluri ridicate de corupție și evaziune fiscală etc.

Șomajul reprezintă aproximativ 11% din forța de muncă, al patrulea din Uniunea Europeană după Grecia, Spania și Cipru. În același timp, șomajul în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, care, potrivit celor mai recente statistici ale Biroului de statistică Istat, reprezintă un procent foarte ridicat de 30,8%, reflectă în modul cel mai clar criza economică și socială profundă care a suflat ca un uragan țara mediteraneană a Sudului european.

Sărăcia a crescut la cel mai înalt nivel din 2005. Cel mai recent raport al Istat a înregistrat 5 milioane de persoane în sărăcie absolută în 2017. Pe o bază procentuală, 6,9% din gospodăriile italiene trăiesc în sărăcie absolută, adică într-o situație în care nu pot sa acopere cheltuielile minime lunare pentru achiziționarea unui coș de bunuri și servicii care, în context italian și pentru o familie cu anumite caracteristici, este considerată necesară pentru un nivel minim de viață acceptabil.

În același timp, Italia deține majoritatea sucursalelor bancare pe cap de locuitor din întreaga Europă, caracterizate suplimentar de un model de afaceri greșit, care a supraviețuit numai prin împrumuturi pe dobânzi și împrumuturi corporative. Astfel, având în vedere că ratele dobânzilor din zona euro sunt zero, băncile operează cu pierderi, având precaritate (împrumuturi roșii) care în prezent ating aproximativ 260 de miliarde de euro (15% din PIB-ul italian), dintre care multe se pierd.

Economia italiană, cea de-a treia ca mărime a uniunii monetare prost concepute, arată cum aș spune schematic, cu un cal obosit, încărcat cu datorii și împrumuturi roșii, care respira cu dificultate pe drumul ascendent pline de pietre și gropi al zonei euro, care este un sistem incredibil de rigid, o zonă închisă de fier, pentru 19 țări diferite în ceea ce privește productivitatea, inflația, balanța comercială și progresul tehnologic.

Prin urmare, trebuie să se înțeleagă că zona euro nu este altceva decât un domeniu de interese conflictuale între țările membre care o compun. Astfel, ceea ce are mare interes pentru Italia nu este în nici un caz interesant pentru Germania. Reconcilierea intereselor pe parcursul anilor monedei comune s-a dovedit a fi imposibilă. Acest lucru se datorează faptului că Germania, ca prima putere economică, a reușit să stăpânească și să domine, folosind euro în beneficiul său, în timp ce alte țări, în loc să reziste și chiar să se ciocnească, să se plece și să se supună.

Cu toate acestea, costul întârzierii ieșirii Italiei din zona euro – care a fost împiedicat până acum cel puțin în aparentă frică de sistemul politic italian pentru orice efecte negative de ieșire pe termen scurt – se va dovedi în cele din urmă mult mai mare decât costul ruptură începutul crizei economice.

Recenta decizie a guvernului de coaliție al Mișcării 5 stele M5S și Lega, formată în mai 2018, de a prezenta un buget pentru anul 2019 cu un deficit de 2,4% din PIB, este în mod clar în direcția cea bună, deoarece este cel mai importantă consolidarea economiei italiane prin întărirea cererii interne și a prosperității poporului italian și nu prin reglementările fiscale stricte ale Bruxelles-ului impuse de Germania și care nu o permit.

Italia trebuie, în cele din urmă, să înceteze să mai respecte comenzile din Berlin și să se teamă de ruptura cu zona euro a suveranității germane, deoarece este capabilă să se întoarcă la lira și astfel să-și recâștige suveranitatea politică, economică și instituțională. În ciuda problemelor actuale, ea are încă cea de-a doua mare industrie din zona euro după Germania și cea de-a cincea cea mai mare din lume, cu participarea a 19% la PIB-ul țării. Italia produce de la aeronave, mașini, arme, sisteme electronice până la parfumuri, pantofi și haine.

Italia are, de asemenea, nevoie de energie, adică de petrol și de gaz ieftin, pe care nu îl are. Dar si-ar putea asigura petrolul din fosta colonie, Libia, și gazul de la Gazprom. Astfel, cu costuri scăzute de producție și o monedă națională flexibilă, ar deveni extrem de competitivă.

În concluzie, Italia, care navighează ca o barcă pe valurire turbulente ale zonei euro, unde suflă vânturi puternice, se va scufunda matematic în cazul în care conducerea politică nu va lua, cât încă se mai poate, decizia revoluționară și dinamică de a reveni moneda sa națională.

de Karderinis Isidoros B

Karderinis Isidoros

 

Curriculum vitae

Isidoros Karderinis s-a născut la Atena în 1967. Este romancier, poet și cronicar. A studiat economia și a absolvit studii postuniversitare în economia turismului. Articolele sale au fost republicate în ziare, reviste și site-uri din întreaga lume. Poemele sale au fost traduse în engleză, franceză și spaniolă și au fost publicate în reviste literare și secții literare de ziare. A publicat șapte cărți de poezie și două romane. Cărțile sale au fost publicate în SUA, Marea Britanie, Spania și Italia.


Email: skarderinis@hotmail.gr             

Facebook: Karderinis Isidoros

Twitter: isidoros karderinis


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

 

 

Leave a Comment