lun. oct. 26th, 2020

  Etnici maghiari din Carei batjocoresc Monumentul Ostașului Român, cățărându-se pe el cu ocazia Balului Strugurilor (alt loc mai bun de desfăsurare se pare că nu au găsit) iar comunitatea LGBT își strigă victoria boicotării referendumului, anunțând cu cinism preconizata adoptare a parteneriatelor civile (uite cum până la urmă „iubirea” chiar se votează) de către parlament, la initiațiva PSD! Ne dăm astfel seama încă odată de câtă stimă are minoritatea maghiară față de simbolurile românești și de efectele boicotării referendumului, atât de către foarte restrânsa comunitate LGBT, cât mai ales de bunii lor prieteni, ,,idioții utili” care nu au înțeles marea și „complicata” întrebare, care cică era despre Dragnea!!!! Nu, dragilor, întrebarea era simplă, era despre dacă vrem sau nu să dechidem poarta legiferării păcatului. Uite că o deschide, culmea, chiar veșnicul Dragnea, promotorul parteneriatelor civile; vă anunț că, voi, cei care ați boicotat referendumul, tocmai ce ați intrat în parteneriat atat cu Dragnea cât și cu cei din LGBT… bună treabă! 

Iată ce spune unul dintre partenerii vostri, „doamna”, Robert Rațiu, președinte MozaiQ:MT38 ,,La finalul acestei lupte ne simțim mai puternici, mai determinați și mai uniți. Sunt multe mulțumiri de adresat, în primul rând colegilor mei de la MozaiQ, comunității strânse în jurul acestei asociații vibrante și incomode, aliaților care și-au dedicat timp și resurse, ne-au sfătuit și ne-au reprezentat atunci când am rămas fără voce, celebrităților care ne-au răspuns pozitiv la apel. Uniunea Salvați România – USR, fără ochii vigilenți ai voluntarilor USR votul ăsta atârna mai greu, fără susținerea voastră din Parlament ne simțeam mai singuri. Totuși, comunitatea așteaptă să-i spuneți numele în discursurile voastre de victorie, L G B T sunt sigur că nu este atât de greu – Dan Barna, Florina Presadă, Alex Tocilescu, Radu Ghelmez. Prieteni de la Demos, ați fost cu noi în stradă și ne arătați de fiecare dată cum se simte solidaritatea adevărată! Dar cei mai importanți sunt cei care nu au incetat să vorbească despre ce se întâmplă, adică mulți dintre cei care citesc acest status.
Nu o să lăsam pe nimeni să ne ia acest moment și nimeni nu are dreptul să ne șteargă din istorie.

Ne pregătim pentru parteneriatul civil!”


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Mihai Tîrnoveanu

By Mihai Tîrnoveanu

Doctor stomatolog, jurnalist, președinte al Asociației "Calea Neamului", vicepreședinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Lasă un răspuns