sâm. sept. 19th, 2020

  Mi-e dor de vremurile simple și smerite, mi-e dor de casele de paie cu oameni de aur în ele.. Mi-e dor de oamenii care se scotoceau prin buzunare și din doi bănuți pe care-i găseau, unul îl puneau în palma săracului.. Mi-e dor de săraci, mi-e dor de oamenii smeriți.. M-am săturat de oja de pe unghii și de lacul de pe pantofi! M-am săturat de cravata de la gât! M-am săturat de brățările scumpe de la ceasuri! M-am săturat de salbele grele de aur la care atârnă câte o cruce în scop estetic, nu duhovnicesc! Unde să mai găsesc, Doamne, SFÂNTA TA SIMPLITATE?.. Îmi vine să-mi fac o colibă în mijlocul pădurii și să trăiesc printre animalele ei, care au mai rămas încă simple și smerite.. Creștinismul acesta este prea „soft” pentru mine!

Mi-e dor de Dumnezeul meu Cel născut în iesle, mi-e dor de Iisusul meu Cel cu bătături în palme.. Mi-e dor de pâinea aceea câștigată cu sudoarea frunții de tâmplarul Iosif și de ucenicul său Iisus.. Mi-e dor de simplitate, de sărăcie, de smerenie.. Mi-e dor de Iisusul meu Cel Care stă flămând zile întregi, pentru că „El mănâncă o altă pâine”, împărtășind lumii cuvintele Celui ce L-a trimis pe pământ.. Mi-e dor de Hristosul meu „Care nu are unde să-Și plece capul”.. Mi-e dor de cinele acelea sărăcăcioase, în care Domnul împarte pâinea neagră și peștii fripți pe cărbuni cu ucenicii Săi.. Mi-e dor de apostolii Domnului Hristos care colindau lumea cu o singură pereche de sandale până se rupea.. Mi-e dor de primii creștini, dintre care mulți erau sclavi la nobilii romani.. Mi-e dor de eremiții care mâncau câte o măslină la două zile.. Mi-e dor de fiicele de împărați care părăseau palatele părintești din dragoste de Hristos.. Mi-e dor de ofițerii romani care preferau lanțurile la picioare și obezile pe gât onorurilor împăratului de la Roma, iubind Iubirea Întrupată..

Ce-a mai rămas din religia Celui Care a sărăcit pentru noi, Celui Care S-a deșertat de slavă pentru mântuirea noastră?.. Ce-a mai rămas din umilința acelor vremuri de început?.. Ar fi trebuit să transformăm bisericile în palate și casele noastre în peșteri smerite.. Pentru că biserica este „locul sălașluirii slavei lui Dumnezeu”, iar „casa Tatălui lui Hristos” merită să fie împodobită cu tot ce este mai frumos pe pământ. Dar viețile noastre trebuie să fie smerite, sărăcăcioase și simple, așa cum a fost viața Mântuitorului nostru..

Doamne, smerește-ne Tu, căci noi nu mai știm, nu mai putem să ne smerim.. Sărăcește-ne Tu, căci noi nu mai avem puterea de-a ne desprinde de averi.. Îmbogățește-ne Tu cu harul Tău, căci iată, săraci suntem în cele duhovnicești.. Eliberează-ne Tu de mintea acestui neam desfrânat și păcătos, căci iată, întunericul a pus stăpânire pe noi.. Ție fie slava și Tatălui Tău Celui fără de început și Duhului Tău Celui de viață făcător, acum și pururea și în vecii vecilor, amin!

Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Sorin Croitoru

By Sorin Croitoru

Preot ortodox, Mantova - Italia

Lasă un răspuns