Share
Arhaic

Arhaic

Cad flori de alb din ceruri,
amintirile îmi înfloresc,
pe prispa casei bătrâne
bătrânii din ceruri privesc!
Răsucind mustățile rotunjite,
barba mângâiată-n ciorchine,
scoate din pipă doar fum,
nu pot privi, e interzis…
mi-e ruşine!
Moş Florea mereu poartă ițari şi bea tutun,
îl ține în chimir, peste cămaşă,
barba îi e a tămâioasă lungă,
cămaşa albă, mereu din ladă scoasă.
Citeşte ziarul la soare,
alături de-o albă pisică,
Baba Luța împleteşte ciorapi,
în cinci cârlige. Zici că-i furnică.
Batista-i curată, albită la soare,
e-n margine cu colțişori,
în ochii ei pătrunşi de lacrimi,
e dor viu, de al ei nenăscut fecior.
Citeşte moşneagul ziarul,
citeşte în stele şi-n rafale de vânt,
în zborul păsărilor curții şi al ciorii,
dar bătrâneții nu-i are cuvânt.
Pune ziarul în cutie, schimbă opinca să plece în sat,
pe cap o pălărie din spic de grâne îşi pune
şi zice babei tot supărat:
„Mă duc la Onica, din patru copii
o îngriji unul de noi,
iau mamudelele, i le şi dau,
ne-o scoate Bunul Dumnezău din nevoi!”
Toiagul, stâlp picioarelor moi,
pleacă cu bătrânul pe poartă,
nădejdea iese din curte
şi-l mână pe moşul cu grija pe fruntea înaltă!

O umbră din alb cu capul plecat,
cu pălăria în aburi de soare,
ține-n chimir mamudele,
speranța bătrâneților grele!

04.11.2017


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment