Share
Nobelul FURAT! Povestea FABULOASĂ a lui NICOLAE PAULESCU, savantului român care a descoperit LEACUL ÎMPOTRIVA DIABETULUI.

Nobelul FURAT! Povestea FABULOASĂ a lui NICOLAE PAULESCU, savantului român care a descoperit LEACUL ÎMPOTRIVA DIABETULUI.

  Ziua mondială a diabetului e sărbătorită an de an pe data de 14 noiembrie. Este ziua în care fiecare dintre noi ar trebui să-și aducă aminte de numele românului care a revoluționat tratamentul împotriva diabetului, după ce a descoperit, pe 23 iulie 1921, un produs activ antidiabetic, pancreina, substanţă cunoscută în mediile medicale sub denumirea de insulină. Numele celui la care facem referire este Nicolae Paulescu, unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți savanți români, a cărui activitate este legată îndeaproape de medicamentul care salvează zilnic viaţa a sute de mii de bolnavi de diabet.

Peste patru milioane de persoane mor anual din cauza diabetului zaharat, alte zeci de milioane suferind complicații care le pun în pericol viața, bolile cardio-vasculare, accidente vascular cerebrale, insuficiențe renale, boli neurologice sau orbire fiind doar o parte din afecțiunile letale menționate într-o fișă de diagnostic medical extrem de sever.

Nicolae Paulescu se numără printer românii al căror nume trebuie rostit cu pioșenie, aproape, contribuția sa la vindecarea diabetului fiind una covârșitoare. Nu mai puțin de 10% din locuitorii României suferă, potrivit Federaţiei Internaţionale a Diabeticilor, în România de diabet. Datorită lui Paulescu, mulți dintre cei afectați de diabet continua să viețuiască, suferinţa fiindu-le mult mai suportabilă.

Oferte din străinătate, cu duiumul

Deși a primit oferte cu duiumul de dincolo de granițele României (instituţii faimoase i-au oferit posture cheie în laboratoarele proprii), nu și-a pus niciodată problema să rămână în străinătate pentru a-și definitiva cercetările. A preferat să se întoarcă în pământ străbun, acolo unde a descoperit leacul minune, fără a putea, însă, consemna pe răbojul propriilor realizări în domeniul medicinei performanța uluitoare de a fi recompensat cu un premiu Nobel pentru acest lucru, împotriva diabetului.

Doctor în medicină în 1897

Nicolae Paulescu s-a născut pe 8 noiembrie 1869, într-o casă de pe Calea Moşilor. Fiul al negustorului Costache Paulescu şi al Mariei Paulescu, Nicolae mai avea încă un frate şi două surori. În 1888 absolvă „Gimnaziul Mihai Bravul”, astăzi Liceul Mihai Viteazul. Încă din adolescenţă, Nicolae a arătat un interes aparte pentru fizică şi chimie, dar şi pentru studierea limbilor străine. Medicina o studiază la Paris, numărându-se printre absolvenții facultății pe care o termină în 1897, moment în care obţine titlul de doctor în medicină cu lucrarea Recherches sur la structure de la rate (Cercetări asupra structurii splinei). În perioada 1897-1898 a studiat fiziologia generală şi chimia biologică la Facultatea de Ştiinţe din Paris. În acest timp, el a lucrat la spitalele „Hôtel-Dieu” şi „Notre Dame du Perpétuel-Secours”, dar şi pentru revista „Journal de Médecine Interne”. Paulescu obţine în 1899 titlul de Doctor în ştiinţe, publicând două lucrări, ca mai apoi în 1901 să îl obţină pe cel de al doilea.

În 1900, după o perioadă fructuoasă care îi aduce nenumărate oferte de a profesa ca medic în Franţa, Elveţia sau Statele Unite ale Americii, Nicolae Păulescu allege să se întoarcă pe meleaguri natale. Înfiinţează Catedra de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, pe care o conduce până la sfârşitul vieţii. Tot de atunci, ocupă fotoliul de director al Clinicii de Medicină internă, de la spitalul St. Vincent de Paul din Bucureşti, astăzi Spitalul de Endocrinologie.

Întâiul obstacol, Primul Război Mondial

Cercetările sale debutează în anul 1899, pe când se afla în Franţa, finalitatea fiind încercarea de a izola produsul activ al secreţiei interne pancreasului. Activitatea sa în domeniul fiziologiei este una remarcabilă, acest domeniu ocupându-se cu studiul funcţiilor mecanice, fizice şi biochimice ale organismelor vii. În 1916 face publică cercetarea sa, nefinalizată, în privinţa pancreasului şi a bolii care îl afectează, diabetul. Implicarea activă în Primul Război Mondial îl face pe Nicolae Paulescu să oprească cercetarea, pe care o va relua imediat după încetarea războiului.

Brevet de invenție pentru Pancreină si procedura fabricatiei sale în 1921

Pe 23 iulie 1921, în cadrul sesiunii Societăţii de Biologie, Nicolae Paulescu dă lovitura. Expune în patru comunicări rezultatele muncii sale de cercetare și demonstrează că diabetul poate fi tratat. Eminentul savant roman face dovada că a găsit în interiorul pancreasului un produs activ antidiabetic, pe care el l-a numit pancreină, substanţă cunoscută sub denumirea de insulină. Descoperirea ce ar fi trebuit să aducă faimă cercetătorului român a fost publicată în august 1921 în publicaţia de specialitate Archives Internationales de Physiologie, revistă care apărea simultan în Franţa şi Belgia. Un an mai târziu, Paulescu primea de la Ministerul Industriilor şi Comerţului din România brevetul de invenţie Pancreina si procedura fabricatiei sale.

„Dau acest nume substanţei active descoperite de mine în extractul de pancreas. Această substanţă are proprietatea remarcabilă ca, atunci când este injectată unui animal diabetic, să producă o diminuare sau chiar o suprimare trecătoare a hiperglicemiei…” şi „Pentru ca pancreina să fie întrebuintată cu folos în tratamentul diabetului la om, ea trebuie să fie preparată în mari cantităti, ceea ce necesitează un mare capital. Revendic inventiunea produsului organic pancreanina, care, injectată în sânge, produce o diminuare sau chiar o suprimare trecătoare a simptomelor diabetului”. Acestea sunt precizările făcute în actul la care am făcut referire. Precizări care nu aveau să-i aducă cercetătorului roman, după mai puțin de un an, decât un zâmbet amar în colțul gurii. Descoperirea sa fusese furată de alții.

La diferenţă de doar un an de momentul descoperirilor istorice ale lui Paulescu, alți savanți aveau să culeagă laurii. Este vorba despre cercetătorii canadieni Fr. Grant Banting şi Ch. Herbert Best care au țipat în stânga și-n dreapta miracolul descoperirii insulinei. Invocând faptul că însuși Păulescu ar fi susținut ineficiența injecţiilor cu pancreină, care nu aveau efect, în pofida faptului că Păulescu ar fi demonstrat eficacitatea substanţei pancreatice, cei doi au avut câștig de cauză. Așa se face că, în 1923, canadienii sunt premiaţi cu Premiul Nobel, titlu care ar fi trebuit acordat de drept lui Păulescu. Conştient de nedreptatea comisă cercetătorului român, fiziologul scoţian Ian Murray încearcă să-i ia apărarea. Inițiază o campanie internaţională pentru redresarea situaţiei.

Abia în 1969, lui Păulescu i-au fost recunoscute meritele de către profesorul A.W.K. Tiselius, vicepreşedinte al Fundaţiei Nobel, pentru descoperirea insulinei. Prestigiosul savant român nu apucă însă să se bucure de recunoştinţa internaţională.

Moare pe 19 iulie 1931. 59 de ani mai târziu, în 1990, este numit post mortem membru al Academiei Române.

 de 


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment